ICCJ. Decizia nr. 5368/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5368/2005

Dosar nr. 2433/2005

Şedinţa publică din 9 noiembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 3 mai 2005, reclamanta V.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 10558 din 22 martie 2005, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 309/2002, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului V.D.

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 247 din 2 iunie 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, beneficiul drepturilor solicitate, pentru perioada 20 iunie 1957 - 31 decembrie 1958, începând cu data de 1 aprilie 2005.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din livretul militar al defunctului V.D., depus de reclamantă, la dosar, rezultă că în perioada menţionată mai sus, acesta a prestat serviciul militar în construcţii şi drept consecinţă, nu a avut calitatea de soldat, ci a fost folosit la muncă.

A mai reţinut instanţa că lipsa unor dovezi precise se datorează precarităţii evidenţelor privind detaşamentele subordonate Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, considerând, însă, că acest lucru nu poate impieta asupra caracterului reparator al Legii nr. 309/2002, pentru persoanele supuse la muncă forţată, din diverse motive.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj, cu motivarea că din livretul militar al lui V.D. rezultă că acesta a satisfăcut stagiul miliar în U.M. 04195 Bucureşti, şi nu într-un detaşament de muncă din sistemul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

A mai susţinut recurenta că în condiţiile în care U.M. 03478 Constanţa şi U.M. 0388 Constanţa au fost singurele unităţi militare subordonate Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea intimatei, reţinând că unitatea la care soţul ei a efectuat stagiul militar, făcea şi ea parte din acest sistem de muncă forţată.

Recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care, în perioada 1950 - 1961, a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, iar potrivit art. 6 din Normele metodologice de aplicare a legii, dovada se face cu livretul militar sau fişa de evidenţă militară eliberată de Centrele militare judeţene sau U.M. 0245 Piteşti.

Rezultă, aşadar, că determinantă, pentru încadrarea unei persoane în categoria beneficiarilor Legii nr. 309/2002, nu este activitatea de muncă desfăşurată într-o unitate, ci apartenenţa acesteia la sistemul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Cum din livretul militar al soţului intimatei rezultă că unitatea în care a efectuat stagiul militar, nu era un detaşament de muncă subordonat acestui sistem, ci o unitate militară cu altă subordonare, critica formulată de recurentă este întemeiată.

Faţă de aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 304 şi 312 C. proc. civ., Curtea admite recursul declarat în cauză, casează hotărârea atacată şi în fond, respinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva sentinţei civile nr. 247 din 2 iunie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în fond, respinge acţiunea.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5368/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs