ICCJ. Decizia nr. 5364/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5364/2005
Dosar nr. 739/2004
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2005
Asupra recursurile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 45 din 15 octombrie 2003, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, a respins recursul în anulare jurisdicţional formulat de Procurorul general financiar împotriva sentinţei nr. 17 din 29 aprilie 1998, a Colegiului jurisdicţional Teleorman şi a deciziei nr. 752 din 17 noiembrie 1998, a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi a României.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, intimaţii J.T. şi V.I., solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
În recursul declarat de J.T. au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1, 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că instanţa nu a fost alcătuită conform dispoziţiilor legale, întrucât din completul de judecată a făcut parte şi judecătorul care a pronunţat Decizia nr. 87/1999.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a arătat că Decizia atacată nu a fost motivată în conformitate cu dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
În ultimul motiv de recurs, a fost criticată soluţia dată pe fondul cauzei şi s-a învederat că nu au fost îndeplinite condiţiile legale pentru stabilirea răspunderii sale delictuale, întrucât nu a existat prejudiciul, reprezentând accizele datorate de SC Z. SA Zimnicea, în baza contractului de prestări de servicii încheiat cu SC F. SA. Dezvoltând acest motiv de recurs, recurentul a arătat că accizele au fost deja plătite de SC Z. SA Zimnicea şi menţinerea obligaţiei de plată, prin Decizia nr. 752/1998, reprezintă o plată nedatorată.
De asemenea, recurentul a susţinut că accizele au fost calculate, cu nerespectarea prevederilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 42/1993 şi că, pentru corecta determinare a bazei de impunere şi a sumei datorate, se impunea efectuarea în cauză a unei expertize contabile.
Recurentul V.I. a solicitat casarea deciziei atacate, în baza art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea nu cuprinde considerentele pentru care a fost respins recursul în anulare jurisdicţional şi pentru care a fost reţinută culpa sa, în calitate de manager.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de J.T., pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa nr. 17 din 29 aprilie 1998, Colegiul jurisdicţional Teleorman a admis sesizarea Procurorului financiar şi a obligat SC Z. SA Zimnicea, să plătească la bugetul statului, accize în sumă de 137.450.208 lei, cu majorările de întârziere aferente, în sumă de 69.994.254 lei şi a respins actul de sesizare privind pe J.T., fostul director economic, V.I., fostul manager general al societăţii comerciale şi N.M., fost director economic.
Recursul declarat împotriva acestei sentinţe de SC Z. SA Zimnicea a fost admis prin Decizia nr. 752 din 17 noiembrie 1998, pronunţată de Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională. Instanţa de recurs jurisdicţional a modificat sentinţa atacată, în sensul obligării în solidar a intimaţilor-pârâţi J.T., V.I. şi N.M., la plata sumelor de 69.955.082 lei şi de 39.172 lei către SC Z. SA Zimnicea, plus dobânda aferentă de 62,72% pe an.
Prin Decizia nr. 87 din 29 septembrie 1999, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 62 din Legea nr. 94/1992, a respins recursul în anulare jurisdicţional declarat de Procurorul general financiar împotriva sentinţei nr. 17 din 29 aprilie 1998.
Această decizie a fost casată prin Decizia nr. 1769 din 16 mai 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, care a admis recursurile declarate de J.T. şi V.I. şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceiaşi instanţă, reţinând că nu a fost soluţionat şi recursul în anulare jurisdicţional formulat împotriva deciziei nr. 752 din 17 noiembrie 1998.
Rejudecând cauza, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, a pronunţat Decizia nr. 45 din 15 noiembrie 2003, prin care a respins recursul în anulare jurisdicţional împotriva sentinţei nr. 17 din 29 aprilie 1998 şi a deciziei nr. 752 din 17 noiembrie 1998.
Această ultimă decizie, atacată cu recurs în prezenta cauză, a fost motivată de instanţa de recurs jurisdicţional, în raport cu limitele casării, care a fost dispusă prin hotărârea Curţii Supreme de Justiţie.
Motivul de incompatibilitate a unui membru din completul care a rejudecat cauza, a fost invocat neîntemeiat de recurentul J.T., întrucât acesta a fost prezent la dezbateri şi a avut posibilitatea, în condiţiile prevăzute de art. 29 C. proc. civ., să formuleze cerere de recuzare.
Pe fondul cauzei, criticile formulate în recurs sunt neîntemeiate, pentru că răspunderea civilă delictuală a recurentului J.T. a fost corect stabilită faţă de probele administrate.
Susţinerea recurentului, că obligaţia de plată stabilită în sarcina SC Z. SA Zimnicea, reprezintă o plată nedatorată, este infirmată de înscrisurile de la dosar.
De altfel, în recursul declarat împotriva deciziei nr. 87 din 29 septembrie 1999, recurentul a şi recunoscut că suma de 203.478.878 lei, plătită de SC Z. SA Zimnicea, către SC F. SA, nu o exonerează de plata accizelor calculate pentru perioada decembrie 1995 - iunie 1996.
De asemenea, este neîntemeiată susţinerea recurentului privind calculul greşit al accizelor şi determinarea eronată a bazei de impozitare. Pe parcursul judecării cauzei la instanţele Curţii de Conturi, recurentul nu a formulat asemenea apărări şi nu a administrat nici o probă pentru dovedirea susţinerilor sale. Din acest motiv, se va respinge şi susţinerea recurentului că, în cauză, era necesară efectuarea unei expertize contabile, deşi nu a formulat o asemenea cerere şi nici nu a contestat cuantumul sumelor stabilite în actul de sesizare.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge recursul declarat de J.T.
Recursul declarat de V.I. va fi anulat ca netimbrat, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 123/1997, constatându-se că acesta nu a achitat taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar datorate potrivit art. 3 lit. m), art. 11 alin. (1) şi art. 2 din actele normative sus-menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de J.T. împotriva deciziei nr. 45 din 15 octombrie 2003 a Curţii de Conturi a României, ca nefondat şi anulează, ca netimbrat, recursul declarat de V.I., împotriva aceleiaşi decizii.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5363/2005. Contencios. Anularea rezultatului... | ICCJ. Decizia nr. 5365/2005. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
