ICCJ. Decizia nr. 5381/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la 5 ianuarie 2005, reclamanții B.M., M.R.E., E.E., C.I., P.N.C., M.I., C.G., P.V., O.I., au chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora să le restituie sumele de bani reținute nelegal în perioada 1 iulie 2002 - 30 septembrie 2004, ca urmare a neaplicării cotei procentuale de reducere a impozitului prevăzut de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 92/1990, în raport cu clasa acordată prin distincțiile "Meritul Judiciar", la care să se aplice coeficientul de inflație și dobânda legală. S-a mai solicitat ca Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat în calitate de ordonator principal de credite, să includă în bugetul pentru anul 2005, sumele necesare plăților.
Prin sentința civilă nr. 172 din 1 aprilie 2005, Tribunalul Iași și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ, reținând că în materia impozitelor sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Curtea de Apel Iași, prin sentința civilă nr. 120 din 4 iulie 2005, și-a declinat competența de soluționare, în favoarea Tribunalului Iași; a disjuns judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu Ministerul Public și Ministerul Finanțelor Publice, precum și a cererii de chemare în garanție a acestuia din urmă și a suspendat judecata acestora, până la soluționarea acțiunii în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
în același timp, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza, înaltei Curți de Casație și Justiție.
învestită cu soluționarea acestui conflict, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a stabilit competența de soluționare a pricinii, în favoarea Tribunalului Iași.
Se are în vedere pentru aceasta, faptul că obiectul cererii reclamanților vizează drepturi salariale restante neacordate pentru perioada 2002 - 2004.
Astfel fiind, este evident că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, nefiind contestată stabilirea drepturilor salariale, în înțelesul și sensul normei legale menționate.
Mai mult, parte din aceste drepturi privesc o perioadă anterioară datei de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 177/2002.
în atare situație, în lipsa unor prevederi speciale, urmează a se reține incidența în cauză a dispozițiilor de drept comun în materia raporturilor juridice de dreptul muncii, drepturile solicitate fiind de natură salarială.
Văzând dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5399/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5382/2005. Contencios → |
|---|
