ICCJ. Decizia nr. 5390/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5390/2005
Dosar nr. 2156/2005
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 144/CA din 29 martie 2005, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea SC E. SA Măcin, formulată în contradictoriu cu A.R.R., agenţia Tulcea, în sensul anulării măsurii de a nu i se mai considera vechime pe traseu, perioadele în care a deţinut licenţe de execuţie, măsură comunicată prin adresa nr. 27099 din 21 septembrie 2004 şi respingerii capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii.
În motivare, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta s-a constituit ca persoană juridică în sectorul de transporturi auto, în temeiul art. 1 din HG nr. 1264/1990, prin reorganizarea I.T.A. Tulcea, preluând mijloacele fixe şi circulante, precum şi programele de circulaţie ale curselor interurbane şi preorăşeneşti executate înainte de 1989, de secţia Măcin.
Că licenţele de execuţie deţinute de reclamantă până la 1 aprilie 2004, urmau să fie reînnoite de autoritatea pârâtă, dar aceasta nu a mai organizat licitaţia pentru acordarea lor, iar ulterior, când s-a cerut reînnoirea licenţelor, la criteriul vechimii traseului sau grupei de trasee, prevăzut de art. 3 lit. a) din Anexa nr. 11-b la Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 1842/2001, aceeaşi autoritate nu i-a recunoscut vechimea reală, defavorizând-o în competiţia de atribuire a licenţelor de execuţie, sub pretextul că a întrerupt executarea curselor pe traseele solicitate, ceea ce este nelegal.
Împotriva sentinţei, A.R.R. a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, reţinând ceea ce nu s-a contestat, respectiv că reclamanta este succesoarea fostei I.T.A. Tulcea, în loc să constate că nu îndeplinea condiţia vechimii neîntrerupte prevăzută de art. 3 din Anexa nr. 11 a) a Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nr. 1842/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, recurenta arată că neîndeplinirea condiţiei de vechime neîntreruptă rezultă din însăşi sentinţa atacată, instanţa reţinând în considerente că la 31 martie 2004, licenţele nu au fost reînnoite, reclamanta-intimată începând corespondenţa cu A.R.R., agenţia Tulcea, pe această problemă, în luna august 2004.
Examinând sentinţa, în raport cu criticile formulate, probele administrate şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este temeinică şi legală, iar recursul nefondat, pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.
Din petitul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta a sesizat instanţa de contencios administrativ, pentru anularea, ca nelegală, a măsurii dispuse de autoritatea publică pârâtă, de a nu i se recunoaşte punctajul (17), corespunzător vechimii de peste 5 ani de deţinere a licenţelor de execuţie, conform Criteriilor de evaluare şi punctaje care se acordă în cazul atribuirii curselor interjudeţene şi a traseelor de trafic judeţean, cuprinse în Anexa nr. 11 a) la Normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 1842/2001 şi obligarea aceleiaşi autorităţi să-i recunoască acel punctaj.
Natura litigiului şi obiectul cererii de chemare în judecată au fost corect reţinute de instanţa de fond, analiza probelor privind constituirea ca societate comercială pe acţiuni a reclamantei, urmare a reorganizării fostei I.T.A. Tulcea (HG nr. 1268/1990), fiind făcută tocmai pentru a se constata dacă, în raport cu vechimea licenţelor de execuţie, reclamanta este îndreptăţită sau nu să i se recunoască punctajul solicitat şi, pe cale de consecinţă, dacă măsura dispusă de autoritatea rutieră este legală.
Probele administrate au fost judicios examinate, concluzia instanţei, potrivit căreia societatea reclamantă, succesoare a fostei I.T.A. Tulcea, trebuia considerată ca deţinând licenţe de transport pe aceleaşi grupe de trasee din anul 1982, luna mai, şi pe care a continuat să opereze până la 31 martie 2004, este corectă.
Potrivit art. 3 lit. c) din Metodologia de punctare cuprinsă în Anexa nr. 11-b la Ordinul nr. 1842/2001 al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, „la acordarea punctelor pentru vechimea pe traseu sau grupa de trasee se vor lua în considerare luna şi anul când operatorul de transport rutier a deţinut licenţa de execuţie pentru traseul sau grupa de trasee respectivă. Aceeaşi modalitate de stabilire a vechimii pe traseu sau grupă de trasee se aplică şi în cazul în care operatorul de transport rutier a făcut parte dintr-o asociaţie de operatori de transport rutier care a deţinut licenţă de execuţie pentru traseul sau grupa de trasee în cauză".
În continuare, Metodologia de punctare prevede la pct. 3 lit. b) că „În cazul asociaţiilor de operatori de transport rutier, cu sau fără personalitate juridică, fiecărui membru asociat i se acordă punctajul pe care îl obţine operatorul de transport rutier, membru al asociaţiei, cu vechimea cea mai mare pe traseul sau grupa de trasee respectivă".
Or, în cauză, este dovedit că reclamanta a preluat mijloacele circulante şi fixe ale fostei I.T.A. Tulcea, din oraşul Măcin, precum şi traseele pentru efectuarea curselor de transport rutier şi persoane, conform Programelor de circulaţie ale curselor interurbane şi preorăşeneşti, efectuate de I.T.A. Tulcea, anterior anului 1989, aşa încât dispoziţiile mai sus citate îi sunt pe deplin aplicabile, cum în mod corect a stabilit şi instanţa de fond.
Susţinerea recurentei, în sensul că intimata nu îndeplineşte condiţia vechimii neîntrerupte, este nefondată, întrucât societatea reclamantă, succesoare a I.T.A. Tulcea, a deţinut licenţă din luna mai 1982, până la 31 martie 2004, dată la care autoritatea rutieră nu a mai reînnoit-o, ceea ce nu afectează, însă, perioada în care reclamanta şi întreprinderea din care s-a constituit, au deţinut licenţa în discuţie.
Aşa fiind, recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.R.R. împotriva sentinţei civile nr. 144/CA din 29 martie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5389/2005. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 5391/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
