ICCJ. Decizia nr. 542/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1162 din 27 august 2003, la Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 2812 din 23 iulie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu acordarea drepturilor cuvenite.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în iulie 1940 s-a refugiat împreună cu mama, din județul Năsăud, ca urmare a ocupării Ardealului de Nord, de către trupele hortyste și a persecuțiilor de natură etnică, exercitate asupra populației românești, iar faptul că refugierea s-a făcut mai înainte de data de 6 septembrie 1940, prevăzută în lege, nu înseamnă că nu poate beneficia de drepturile acordate de lege.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca nefondată.
Soluționând cauza, instanța a pronunțat sentința nr. 274/F din 11 noiembrie 2003, prin care a admis acțiunea, a desființat hotărârea atacată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre care să îi recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut din actele dosarului, că reclamanta s-a refugiat încă din vara anului 1940, însă drepturile i se cuvin numai pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, prevăzută expres de lege.
împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, susținând că încadrarea în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, este posibilă, numai în situația în care refugierea s-a făcut după data de 30 august 1940, când Ardealul de Nord a fost ocupat de trupele hortyste, în urma Dictatului de la Viena.
Astfel, se consideră de către recurentă, că plecarea reclamantei din localitatea de domiciliu, mai devreme cu o lună, înainte de ocupație, nu constituie o refugiere în sensul prevăzut de lege.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.
Astfel, în cauză, se constată că refugiul reclamantei și al mamei sale, atestat cu documentul emis de Arhivele Naționale, s-a produs din localitatea de domiciliu care s-a aflat în zona ocupată de statul maghiar, fiind, deci, îndeplinită cerința legii, sub acest aspect.
De asemenea, în raport cu perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, expres prevăzută de lege, instanța a recunoscut calitatea de refugiat a reclamantei, numai pentru perioada de referință, nu însă și pentru lunile iulie, august 1940, de refugiere.
în consecință, soluția pronunțată de instanță fiind legală, a fost respins prezentul recurs, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 613/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 499/2005. Contencios → |
|---|
