ICCJ. Decizia nr. 460/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bihor, la 10 decembrie 2002, reclamantul B.P. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul de Interne și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Bihor, solicitând obligarea pârâtului la plata sumelor de 37.838.712 lei și 71.956.440 lei, reținute cu titlu de impozit, în baza Legii nr. 56/1992 și Legii nr. 138/1998, cu dobânzile bancare de 35%, reprezentând rata scontului practicat de Banca Națională a României, începând cu 1 aprilie 2000, până la plată, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii a arătat că la 1 aprilie 2000 a fost trecut în rezervă, fiind pensionat.
în baza art. 80 din Legea nr. 56/1992, arată reclamantul, a avut dreptul la plata unei sume de bani, cu titlu de ajutor neimpozabil egal cu de 12 ori solda integrală avută în ultima lună de activitate. Suma totală neimpozabilă ce trebuia să i se achite, a fost de 114.796.668 lei, din care pârâtul a reținut un impozit de 37.838.712 lei.
în baza art. 31 din Legea nr. 138/1999, arată reclamantul, trebuia să primească un ajutor neimpozabil, în valoare de 191.327.780 lei, din care i s-a reținut un impozit de 71.856.440 lei.
Ministerul de Interne a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca în cazul admiterii acțiunii, să fie obligat chematul în garanție, la restituirea sumelor cerute de reclamant.
în motivarea cererii a invocat faptul că impozitul reținut pentru ajutorul plătit în baza Legii nr. 138/1999, a fost virat la bugetul statului, care potrivit art. 2 din H.G. nr. 18/2001, este gestionat de Ministerul Finanțelor Publice.
Prin sentința nr. 622 din 1 septembrie 2003, a Tribunalului Bihor, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii, în favoarea Curții de Apel Oradea.
în fața acestei instanțe, reclamantul a precizat acțiunea, în sensul că pârâții în cauză sunt Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor și s-a reținut că, nu se poate reține renunțarea la judecată, în condițiile art. 246 C. proc. civ., obiectul litigiului rămânând nemodificat.
în prezenta cauză s-a invocat faptul că au calitate procesuală pasivă, Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice, în raport cu obiectul litigiului, fără să se facă o renunțare la judecată, în condițiile art. 246 C. proc. civ. Aceasta, întrucât după declinarea competenței cauzei, la Curtea de Apel Oradea, reclamantul s-a adresat, atât Ministerului Finanțelor, cât și Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor.
Prin actul emis sub nr. 217483 din 27 august 2003, Ministerul Finanțelor a refuzat restituirea impozitului reținut și aferent drepturilor acordate în baza Legii nr. 138/1998, invocând faptul că sunt venituri salariale care, potrivit O.G. nr. 73/1999, se impozitează, iar scutirea prevăzută de Legea nr. 138/1998, este abrogată prin O.G. nr. 73/1999.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 118/CA/2004 - PI din 16 februarie 2004, a respins acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că dreptul la neimpozitare, acordat prin Legea nr. 138/1999, a fost abrogat expres prin art. 86 din O.G. nr. 73/1999, care printre actele normative abrogate, enumeră și art. 9 lit. c) din Legea nr. 80/1995.
Instanța de fond a mai reținut că de la data intrării în vigoare a ordonanței privind impozitul pe venitul global, cadrele militare nu mai beneficiază de scutiri pentru ajutoarele calculate în baza soldei brute.
Cu privire la suma de 76.957.956 lei, primită în baza Legii nr. 56/1992, instanța de fond a reținut că angajatorul a calculat această sumă, pe baza soldei nete, iar drepturile astfel calculate nu au fost impozitate și cum reclamantul nu a plătit nici un impozit din această sumă, nu poate solicita restituirea unei sume care nu a fost calculată, reținută și vărsată în contul pârâtului, și oricum, competența de a soluționa cererea de restituire, revine Ministerului Finanțelor, iar nu autorității financiare teritoriale care nu are calitate procesuală în cauză.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurentul-reclamant susține că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că sumele primite în baza Legii nr. 138/1999 și a Legii nr. 56/1992 au fost corect impozitate, contrar prevederilor art. 80 din Legea nr. 56/1992 și art. 31 din Legea nr. 138/1999.
în opinia recurentului-reclamant, ajutoarele primite ulterior trecerii în rezervă, deci ulterior încetării raportului său de muncă cu Ministerul de Interne, nu mai pot fi asimilate drepturilor salariale (de soldă lunară) pe care le primea pe perioada când era activ în forțele armate.
Așadar, susține recurentul-reclamant, ajutorul bănesc primit nu are același regim de impozitare cu cel al drepturilor salariale, al premiilor și al primelor primite de cadrele active, nefiind un venit, ci o gratificare a fostului angajat, o modalitate de sprijinire bănească.
în plus, arată recurentul-reclamant, față de împrejurarea că aceste sume au fost virate de Ministerul de Interne, în conturile Ministerului de Finanțe, acesta din urmă fiind beneficiarul lor, solicită admiterea recursului său, în sensul obligării Ministerului Finanțelor Publice și Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor, la restituirea cu titlu de impozit nedatorat, a sumei de 37.838.712 lei reprezentând suma reținută cu titlu de impozit în baza Legii nr. 56/1992 și a sumei de 71.856.440 lei, reprezentând suma reținută cu titlu de impozit, în baza Legii nr. 138/1999, precum și a dobânzii prevăzute de lege, în baza art. 19 secțiunea a 2-a a O.G. nr. 86/2003, prin care s-a modificat O.G. nr. 61/2002.
Examinând sentința atacată, în raport cu toate criticile și cererile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
în cauză, se constată că recurentul-reclamant a primit, pe de o parte, ajutorul conform Legii nr. 56/1992 (privind frontiera de stat a României, modificată și completată prin O.U.G. nr. 80/1999) și conform Ordinului Ministerului de Interne nr. 1026/1999, i s-a achitat în cuantum egal cu de 12 ori solda lunară netă avută în ultima lună de activitate, rezultată din solda lunară brută, minus impozitul aferent conform nomenclatorului de impozitare în vigoare la acea dată (total 76.956.956 lei).
Pe de altă parte, recurentului-reclamant i s-au acordat și ajutoare conform Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, ajutoare calculate în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziției de activitate, în sumă de 191.327.780 lei, din care i s-a reținut impozit, în sumă de 71.856.490 lei, conform O.G. nr. 73/1999, rămânând suma netă de încasat de 119.471.340 lei.
Baza de calcul pentru stabilirea ajutorului bănesc, la trecerea în rezervă, astfel cum arată și plătitorul, a constituit-o solda lunară brută din ultima lună de activitate, înmulțită cu numărul de solde corespunzătoare vechimii (20 de solde), conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, suma respectivă fiind impozitată pe măsura acordării ei.
Prin urmare, se constată că în prima situație, astfel cum a reținut și instanța de fond, ajutorul s-a calculat în raport cu solda lunară netă, iar suma rezultată nu s-a mai impozitat ca atare, pretenția recurentului-reclamant, ca acest ajutor să fie calculat în raport cu solda lunară brută, neavând temei, întrucât art. 80 alin. (3) și (4) din Legea nr. 56/1992, modificată și completată prin O.U.G. nr. 80/1990, fără trimitere la solda integrală lunară, iar nu la solda brută.
Cu privire la a doua categorie de ajutoare acordată în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, se reține că în mod legal aceasta a fost calculată în raport cu solda lunară brută.
Faptul că suma totală a fost impozitată conform O.G. nr. 73/1999, nu este o greșeală, întrucât cu începere de la 1 ianuarie 2000, toate veniturile realizate de către o persoană fizică se supun acestei reguli, iar conform art. 86 din acest act normativ, sunt abrogate și dispozițiile art. 31 din Legea nr. 138/1999, în partea referitoare la neimpozitarea ajutorului acordat în baza acestei legi, fiind exceptate în baza dispozițiilor art. 6 lit. f) din ordonanță, doar ajutoarele stabilite în raport de solda lunară netă, adică prima categorie de ajutoare primite de recurentul-reclamant.
Aceasta, întrucât, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, solda lunară netă ce stă la baza calculului ajutorului, se stabilea prin scăderea din solda brută lunară, a impozitului.
Prin urmare, constatându-se că toate criticile formulate în cauză sunt nefondate, iar sentința atacată este legală și temeinică, a fost respins recursul declarat în cauză, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 518/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 462/2005. contencios → |
|---|
