ICCJ. Decizia nr. 5427/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 200 din 18 ianuarie 2005, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, a declinat în favoarea Curții de Apel București, competența judecării acțiunii formulate de reclamanta B.E., în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii a municipiului București și Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială București.
S-a reținut că în temeiul art. 7 din Legea nr. 189/2000, pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, de modificare a Decretului - lege nr. 118/1990, revine curții de apel, competența soluționării capătului principal de cerere referitor la anularea deciziei nr. 2806 din 6 noiembrie 2003, emisă de pârâta Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială. în raport cu dispozițiile art. 17 C. proc. civ., de competența aceleiași instanțe este și cererea accesorie privind anularea deciziei de stabilire și recuperare debit nr. 173786 din 20 aprilie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului București.
Prin sentința civilă nr. 1235 din 24 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența judecării cauzei, în favoarea Tribunalului București; constatând existența conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat, înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestui conflict.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel București a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la art. 3 pct. 1 din același cod, emitentul deciziei nr. 2806 din 6 noiembrie 2003, (Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială), fiind un organ al administrației publice locale. în privința textelor legale pe care Tribunalul București și-a întemeiat soluția, respectiv art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 189/2000, pentru aprobarea O.G. nr. 105/1999, acestea sunt de strictă interpretare, referindu-se la persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.
Fiind învestită în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că în soluționarea conflictului negativ de competență, esențiale sunt, pe de o parte, obiectul cauzei deduse judecății și pe de altă parte, dar nu în ultimul rând, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente.
Fără echivoc, după cum ambele instanțe au reținut, obiectul cauzei vizează cererea de anulare a deciziei nr. 2806 din 6 noiembrie 2003, a Direcției pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială București (prin care s-a anulat decizia din 28 martie 2000, a Comisiei de aplicare a Decretului - lege nr. 118/1990) și, pe cale de consecință, a deciziei nr. 173786 din 21 aprilie 2004, a Casei de Pensii a municipiului București (de recuperare a debitelor rezultate în baza deciziei din 28 martie 2000).
Abordarea corectă în privința dispozițiilor legale incidente aparține instanței Curții de Apel București, care a subliniat distincția ce trebuia făcută între normele aplicabile persoanelor, cetățeni români care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au suferit persecuții din motive etnice și normele aplicabile celor care au suferit persecuții din motive politice, în sensul Decretului - lege nr. 118/1990, republicat.
în contextul în care este pusă în discuție calitatea reclamantei, de beneficiară a Decretului - lege nr. 118/1990, iar prevederile art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 189/2000, (pentru aprobarea O.G. nr. 105/1999, de modificare și completare a Decretului - lege nr. 118/1990), sunt de strictă interpretare, concluzia este aceea că în mod greșit Tribunalul București s-a desesizat.
Aplicabile în cauză sunt prevederile art. 11 alin. (4) din Decretul - lege nr. 118/1990, republicat, potrivit cărora "persoana interesată poate face contestație potrivit legii contenciosului administrativ" și care nu fac trimiterea în mod expres, la o anume instanță, ca în cazul art. 7 din Legea nr. 189/2000.
Față de cele arătate și față de împrejurarea că actele a căror anulare a fost cerută, au fost emise de autorități administrative de nivel local, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., raportat la art. 3 pct. 1 din același cod, competența aparține Tribunalului București, căruia i-a fost trimis dosarul, spre soluționare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5421/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5426/2005. Contencios → |
|---|
