ICCJ. Decizia nr. 5479/2005. Contencios

1. Prin cererea înregistrată sub nr. 5149/2004, la Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și litigii de muncă, reclamantul U.G. a solicitat recalcularea pensiei și anularea unui act administrativ, în contradictoriu cu Casa Pensii a municipiului București, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

Prin încheierea din 14 decembrie 2004, instanța a disjuns capătul de cerere privind anularea "Notei comune" din 2001, elaborată în comun de cele trei ministere sus menționate (precum și de către S.R.I.).

2. S-a format un dosar separat pe rolul aceleiași secții, cu nr. 9999/2004. Prin sentința civilă nr. 5560 din 14 decembrie 2004 a fost declinată competența de soluționare a cererii, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

3. Cauza a fost înregistrată sub nr. 345 din 25 ianuarie 2005, la instanța susmenționată.

Prin sentința civilă nr. 599 din 1 aprilie 2005, instanța a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și a respins cererea, ca inadmisibilă, pe temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 29/1990.

împotriva acestei hotărâri a declarat în termen, recursul de față, contestatorul, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru.

în motivare este criticată sentința, ca nelegală, întrucât se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 29/1990, care fusese abrogată.

Arată recurentul, că procedura prealabilă nu este obligatorie în cazul invocării excepției de nelegalitate.

Recursul se fondează, sentința urmând a fi casată pe temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

în cadrul procesului civil, reclamantul a solicitat anularea "Notei comune", printr-o cerere ulterioară introducerii acțiunii, la data de 2 noiembrie 2004, când era în vigoare Legea nr. 29/1990.

Dar instanța legal învestită cu cererea a fost Curtea de Apel București, la data de 26 ianuarie 2005, când intrase în vigoare Legea nr. 554/2004 (prin care era abrogată Legea nr. 29/1990).

Ca urmare, calificarea corectă a cererii trebuia făcută sub incidența art. 4 din Legea nr. 554/2004, fiind vorba de norme procedurale de imediată aplicare.

Potrivit art. 4 alin. (1) din legea nouă, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând, în cadrul unui proces, pe cale de excepție din oficiu sau la cererea părții interesate. Din formularea textului se deduce că legiuitorul a înțeles să scutească pe titularul unei asemenea cereri, de îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare, în mod nelegal instanța de fond a respins acțiunea, ca inadmisibilă, în condițiile în care trebuia să analizeze în fond actul unilateral atacat de reclamant pe calea specială a excepției de nelegalitate.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5479/2005. Contencios