ICCJ. Decizia nr. 5503/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Neamț, reclamanții I.V., C.L. și alții au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț să fie obligați la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu, egală cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu, pe anii 2001, 2002, 2003 și 2004, actualizată cu rata de inflație la data efectuării plății, precum și obligarea ordonatorului principal de credite și Ministerului Finanțelor Publice, să includă în bugetul pe anul 2005, sumele necesare plății primelor de concediu restante.
Prin sentința civilă nr. 134/C din 18 martie 2005, Tribunalul Neamț a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, fiind vorba de contestarea modului de stabilire a drepturilor salariale ale magistraților.
Prin sentința civilă nr. 920 din 17 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Neamț, secția civilă și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul, înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Instanța a avut în vedere natura litigiului, respectiv un litigiu de muncă și dispozițiile art. 158 și art. 159 pct. 2 C. proc. civ., coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. b) din același cod și art. 284 C. muncii.
Analizând conflictul negativ de competență, în raport cu obiectul pricinii și cu dispozițiile normative aplicabile, Curtea a stabilit competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Neamț, secția civilă, litigiu de muncă, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții magistrați au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu pe anii 2001 - 2004, actualizată cu rata inflației la data efectuării plății, pretențiile acestora fiind de natură salarială, fără a privi modul de calcul al respectivelor drepturi bănești, ci existența sau neexistența unor drepturi de natură salarială, motiv pentru care nu sunt incidente dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, aprobată prin Legea nr. 347/2003, care reglementează o procedură specială, în ceea ce privește eventuala contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale și este condiționată de existența unui act administrativ care să fi fost emis cu privire la stabilirea drepturilor salariale, ori, în speță, obiectul acesteia privește pretenții de natură salarială, raportul juridic dedus judecății fiind un raport juridic de muncă referitor la drepturi salariale.
De precizat că, reclamanții au invocat ca temei de drept al acțiunii, dispozițiile Codului muncii, în speță art. 18 alin. (2) C. muncii, iar potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) C. muncii, acesta se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conțin dispoziții derogatorii.
în consecință, în baza art. 158 și art. 159 pct. 2 C. proc. civ., coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. b) din același cod și art. 284 C. muncii, Curtea a stabilit competența de soluționare a cauzei, având natura unui litigiu de muncă, în favoarea Tribunalului Neamț, secția civilă, instanța competentă urmând să analizeze cererile și excepțiile invocate în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5507/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5495/2005. Contencios → |
|---|
