ICCJ. Decizia nr. 5544/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 8 decembrie 2003, reclamanta D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 8228/7457 din 29 septembrie 2003, emisă de pârâtă și să fie obligată aceasta să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în susținerea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, cartea de alegător și carnetul de muncă ale tatălui său, precum și declarațiile autentificate ale unor martori, arătând că a locuit împreună cu familia sa, în orașul Cernăuți, până în septembrie 1940, când, din cauza ocupației sovietice, s-au refugiat în București, fără să mai revină niciodată în Basarabia.
Prin sentința civilă nr. 847 din 5 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, rejudecând cauza după casare, a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 martie 2003.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în mod greșit a considerat pârâta că nu a fost făcută dovada datei de început și de sfârșit a perioadei de persecuție a reclamantei; a mai reținut instanța de fond că, de vreme ce reclamanta nu s-a mai întors niciodată în localitatea natală, este evident că perioada refugiului, deci a persecuției, se întinde pe întreg intervalul prevăzut de lege.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041C. proc. civ. și susținând, în esență, că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, decât începând cu data prezentării noilor dovezi și numai în funcție de acestea.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Este necontestat și rezultă din dovezile administrate în cauză, că în luna septembrie 1940, reclamanta s-a refugiat în București, din localitatea de domiciliu Cernăuți - Basarabia, unde nu s-a mai întors niciodată și că, în această calitate, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice.
Potrivit art. 5 din O.G. nr. 105/1999, drepturile prevăzute de acest act normativ se acordă persoanelor beneficiare, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea. Cum legea se referă la momentul depunerii cererii, fără să distingă cu privire la un alt moment, cum ar fi cel al prezentării dovezilor în sprijinul cererii, în mod corect a procedat instanța de fond când, constatând că perioada refugiului este cea prevăzută de lege, a obligat-o pe recurenta-pârâtă la acordarea drepturilor intimatei-reclamante pentru această perioadă, începând cu data de 1 martie 2003, aceasta fiind luna următoare celei în care a fost depusă cererea la Comisia de specialitate.
Pentru considerentele arătate, recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5537/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5550/2005. Contencios → |
|---|
