ICCJ. Decizia nr. 558/2005. Contencios. Anulare în parte decizie M.L.P.T.L.si proces verbal emis de D.R.D.P.Cluj. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 558/2005
Dosar nr. 2646/2003
Şedinţa publică din 2 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la 23 iunie 2003, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 234/2003, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în fond, respingerea acţiunii, ca nefondată.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut că sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv în mod greşit instanţa a apreciat că în speţă, intimata-reclamantă nu datorează cota Fondului special al drumurilor publice, pentru autovehiculele importate, apreciind că numai de la data apariţiei OG nr. 72/1998, de modificare a Legii nr. 118/1996, se aplică această cotă, şi asupra bunurilor introduse în ţară în sistem de leasing. Aceasta, în condiţiile în care prin OG nr. 72/1998, nu s-a făcut decât o explicitare a art. 4 din Legea nr. 118/1996, pentru a se înlătura posibilitatea de voită interpretare a acestui articol, în sensul eludării achitării cotelor aferente importului.
Recurentul a precizat că legiuitorul nu face nici o distincţie cu privire la regimul bunurilor din import, şi anume, în regim temporar sau definitiv, astfel încât concluzia ce se desprinde, este aceea că sumele prevăzute la art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, se datorează pentru toate bunurile introduse în ţară, importate. S-a menţionat, de asemenea, că prin import se înţelege, conform definiţiei dată de art. 64 C. vam., intrarea în ţară a mărfurilor străine şi introducerea acestora în circuitul economic, condiţie îndeplinită în cauză, deci consecinţa este obligaţia calculării şi virării sumelor rezultate din aplicarea art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996.
S-a mai susţinut de recurentă că sentinţa atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, în sensul că s-a invocat de instanţă, OG nr. 26/1993 privind tariful vamal de import, act normativ care nu este incident cauzei, la fel ca şi art. 48 C. vam., incident cauzei fiind art. 64 care defineşte importul şi care coroborat cu art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, stabileşte termenul la care se aplică cota datorată bugetului Fondului special al drumurilor publice.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 234 din 2 iunie 2003, Curtea de Apel Oradea a admis acţiunea reclamantei SC E.C. SRL împotriva pârâţilor Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj. S-a anulat Decizia nr. 182 din 2 septembrie 2002, emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi procesul-verbal nr. 4401 din 17 iunie 2002, emis de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, în sensul că suma datorată este de 630.036 lei majorări de întârziere. S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj.
Instanţa a reţinut că prin actele administrative atacate, intimata-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 106.746.828 lei, taxă de drum aferentă importurilor de autoturisme (92 de vehicule), cu o valoare în vamă de 13.983.226.137 lei
În şedinţa publică din 13 ianuarie 2003, instanţa a pus în vedere intimaţilor-pârâţi, să reverifice calculele, în vederea evitării unei probaţiuni cu expertiză şi pentru a se stabili data la care organul de control a stabilit termenul de plată. În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize privind un număr de 4 autoturisme care au fost introduse în ţară şi care în termenul stabilit de vamă, prin declaraţia vamală de admitere temporară, au fost restituite proprietarului extern.
Instanţa de fond a reţinut că autoturismele introduse în ţară de reclamantă, au fost expuse la expoziţie, intrarea în ţară fiind făcută în regim vamal suspensiv, iar pentru autoturismele vândute la expoziţie, a încheiat declaraţie vamală de import definitiv, data de la care a plătit contribuţia la Fondul Special de Drumuri, de la această dată având o întârziere pentru care suma datorată este de 630.036 lei, majorări de întârziere.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză este în discuţie cota de 5% asupra valorii în vamă a autovehiculelor şi remorcilor importate potrivit art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice.
Legea nr. 118/1996 nu face nici o referire la regimul bunurilor importate, temporar sau definitiv.
Susţinerea că numai de la data apariţiei OG nr. 72/1998, de modificare a Legii nr. 118/1996, se aplică această cotă, şi asupra bunurilor introduse în ţară, în sistem leasing, este neîntemeiată.
Art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996 este clarificat prin OG nr. 72/1998.
Potrivit art. 64 C. vam., intrarea în ţară a mărfurilor străine şi introducerea acestora în circuitul economic circumscrie noţiunea de import.
De altfel, însăşi reclamanta, în contestaţia ce face obiectul dosarului nr. 7083 din 30 august 2002, al Tribunalului Oradea, foloseşte noţiunea de import şi „reimport" în ţara de origine.
Considerarea de către instanţa de fond, că bunurile introduse în ţară în „regim vamal suspensiv", se transformă în import, numai dacă ulterior se încheie regim vamal definitiv şi numai de atunci datorează taxa de drum prevăzută de Legea nr. 118/1996, nu are suport legal.
Legea nr. 118/1996 nu face nici o referire la regimul vamal al bunurilor din import, astfel încât invocarea OG nr. 26/1993, privind tariful vamal de import, nu este întemeiată.
Aprecierile juridice din expertiza efectuată în cauză încuviinţată pe considerentul că ar exista nişte nereguli de calcul nu este o probă utilă, concludentă şi pertinentă cauzei, cât timp soluţionarea juridică revenea instanţei, iar nu expertului care, potrivit art. 201 C. proc. civ., avea sarcina lămuririi unor împrejurări de fapt, iar nu de drept.
Aşa fiind, se constată că procesul-verbal de constatare nr. 4401 din 17 iunie 2002, întocmit de echipa de control a Administraţiei Naţionale a Drumurilor Bucureşti şi Decizia nr. 182 din 2 septembrie 2002, a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, sunt acte administrative legale.
Potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi admis, sentinţa atacată urmând a fi casată, iar acţiunea reclamantei va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului împotriva sentinţei civile nr. 234/CA - P din 2 iunie 2003 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 55/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 559/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
