ICCJ. Decizia nr. 5736/2005. Contencios. Anulare Hotărâre de Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5736/2005
Dosar nr. 1269/2005
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 februarie 2005, reclamanta O.M., în nume propriu şi în numele Ligii A.F. a asistentelor de farmacie din România, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii I.R.E. Dâmboviţa, R.R. şi Guvernul României, anularea HG nr. 185/2003, HG nr. 186/2003, HG nr. 977/2003 şi HG nr. 978/2003, invocând nelegalitatea acestora.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat că prin actele atacate sunt obligate la plata taxei radio - T.V., toate persoanele juridice ce nu posedă aparate radio - T.V., măsură, în opinia reclamantei, anticonstituţională, contrară atât Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului, cât şi dispoziţiilor Codului muncii şi ale Codului civil în materie de proprietate.
În plus, arată reclamanta, hotărârile respective sunt lovite de nulitate absolută în contextul deciziei Curţii Constituţionale, în contextul unei decizii a Curţii Constituţionale din 2004, la acţiunea promovată de un grup parlamentar.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 18 din martie 2005, a admis excepţia de tardivitate invocată în cauză şi a respins, ca tardiv formulată, acţiunea reclamantei, respingând restul excepţiilor ridicate de pârâte, ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, pe de o parte, că la data emiterii actelor atacate erau în vigoare dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că şi noua Lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004, intrată în vigoare în ianuarie 2004, deci înaintea promovării acţiunii, prevede, în art. 11, că în cazul actelor administrativ-unilaterale, cererea de anulare a acestora formulată pe calea contenciosului administrativ nu poate fi promovată mai târziu de un an de la data emiterii actului, alin. (5) al acestui text de lege precizând caracterul acestui termen de decădere. În consecinţă, instanţa de fond reţinând că acţiunea reclamantelor s-a promovat peste termenul de un an prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a respins-o ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, O.M. şi Liga A.F., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că în mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Printr-un alt motiv de recurs se invocă faptul că în mod eronat instanţa de fond a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a I.R.E. Dâmboviţa şi a R.T.R., calitatea de pârât având-o în cauză doar Guvernului României.
Examinând cauza, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (4) teza ultimă din Legea nr. 554/2004, intrată în vigoare din 6 ianuarie 2005, actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale, pot fi atacate oricând.
Înalta Curte constată că actele atacate în cauză sunt hotărâri ale Guvernului cu caracter normativ, iar acţiunea a fost înregistrată la data de 18 februarie 2005.
În aceste condiţii se reţine că în mod eronat instanţa de fond a reţinut tardivitatea acţiunii prin raportare la dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 şi la prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind aplicabile, astfel cum s-a arătat, dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Desigur, potrivit acestui text pot fi supuse controlului de legalitate, doar actele administrative cu caracter normativ în vigoare, iar nu şi cele abrogate.
Prin urmare, se va admite recursul pe acest motiv, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza, spre rejudecare, prilej de a pune în discuţie, şi aspectele legate de abrogarea unora dintre actele atacate, precum şi de poziţia reclamantelor faţă de calitatea procesuală a celorlalte părţi. Aceasta, întrucât, pe de o parte, nici una din pârâte nu a formulat recurs privind respingerea excepţiilor privind lipsa calităţii procesuale invocate la fond. Pe de altă parte, recurentele-reclamante au manifestat o poziţie procesuală nedecisă, fluctuantă, cu privire la această problemă (având în vedere conţinutul acţiunii, a memoriilor ulterioare, a menţiunilor din încheierea din 11 martie 2005, precum şi a referirilor din motivele de recurs). În acest sens, cu ocazia rejudecării se impune stabilirea precisă a cadrului procesual prin prisma principiilor disponibilităţii şi a opozabilităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de O.M. şi Liga A.F. a asistentelor de farmacie din România împotriva sentinţei civile nr. 42 din 18 martie 2005, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5735/2005. Contencios. Anulare decizie a... | ICCJ. Decizia nr. 5738/2005. Contencios. Anularea certificatului... → |
|---|
