ICCJ. Decizia nr. 5743/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5743/2005
Dosar nr. 692/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, la 3 martie 2005, SC I.S. SRL a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 461 din 30 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, solicitând desfiinţarea acesteia, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut că în mod greşit, instanţa de fond a respins acţiunea sa, considerând că a achiziţionat uleiuri minerale pe care le-a comercializat către persoane fizice, prin pompele de benzină ale societăţii, en detail, încadrându-se, astfel, în categoria utilizatorilor finali la care face referire art. 15 din HG nr. 163/2002, datorând accize şi T.V.A. şi, respectiv, art. 26 alin. (2) din OUG nr. 158/2001.
Recurenta a menţionat că societatea comercială nu este producătoare, procesatoare sau importatoare de uleiuri minerale, deci nu datorează accize, neaflându-se în nici una din aceste categorii de agenţi economici, întrucât nu a produs, prelucrat sau importat aceste uleiuri minerale, pentru a i se aplica art. 27 alin. (2) din OUG nr. 158/2001.
Recurenta a precizat că a vândut uleiurile minerale, în starea în care le-a achiziţionat şi că cele două acte de constatare ale Gărzii Financiare şi Direcţiei de Control Fiscal au la bază „presupunerea" că nu au respectat destinaţia finală a uleiurilor minerale.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa nr. 461 din 30 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC I.S. SRL Cruşovăţ împotriva pârâtelor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Control Fiscal Caraş-Severin şi Garda Financiară Caraş-Severin, ca nefondată.
S-a reţinut de instanţă că în perioada 1 iulie 2003 - 20 noiembrie 2003 a achiziţionat uleiuri minerale pe care le-a comercializat către persoane fizice, prin pompele de la staţia de benzină ale societăţii, en detail.
Instanţa de fond a făcut aplicarea art. 26 alin. (4) din OUG nr. 158/2001 şi art. 15 din HG nr. 163/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2001.
Art. 26 alin. (4) prevede că: „uleiurile minerale, altele decât cele prevăzute la alin. (2), sunt supuse unei accize, dacă sunt utilizate sau puse în vânzare drept combustibil sau carburant".
Alin. (2) al art. 26 din ordonanţa sus-citată (a precizat instanţa de fond), enumeră uleiurile minerale pentru care se datorează accize, iar art. 6.15 din HG nr. 163/2002 prevede că:
„(1) produsele rezultate din prelucrarea ţiţeiului sau a altor materii prime, de natura uleiurilor minerale, pentru care, potrivit ordonanţei de urgenţă, nu se datorează accize, se pot comercializa de către cei în a căror proprietate se află aceste produse, numai direct către utilizatorii finali.
(2) În categoria utilizatorilor finali sunt cuprinşi şi comercianţii în sistem en gros, care vând aceste produse în starea în care au fost achiziţionate, fără a le supune altor procese de prelucrare sau procesare".
Instanţa de fond a stabilit că potrivit Rafinăriei V. Ploieşti, de la care a achiziţionat reclamanta, uleiuri minerale, aceste uleiuri sunt destinate utilizării industriale (solvenţi în industria lacurilor şi vopselelor, în prelucrarea cauciucului, dizolvanţi, degresaţi pentru uz industrial etc.).
În condiţiile art. 26 alin. (2) din OUG nr. 158/2001, Curtea de Apel Timişoara a concluzionat că uleiurile minerale în discuţie sunt neaccizabile, dacă sunt folosite în scopuri industriale, iar dacă se comercializează drept combustibil sau carburant, sunt supuse unei accize, potrivit acestei prevederi legale.
Instanţa a precizat că recurenta-reclamantă, potrivit propriei declaraţii, nu a vândut uleiurile în scopuri industriale, în regim en gros (cum rezultă din art. 5 din HG nr. 163/2002), ci vânzarea s-a făcut en detail, către persoane fizice, astfel că nu are calitatea de utilizator final, în sensul art. 15 din HG nr. 163/2002, motiv pentru care reclamanta datorează atât accize, cât şi T.V.A., precum şi penalităţi şi dobânzi aferente acestor taxe.
Din actele cauzei, avându-se în vedere hotărârea atacată în cauză, motivele de recurs formulate de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sentinţa instanţei de fond, respectiv nr. 461 din 30 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, este legală şi temeinică, astfel că recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
Decizia nr. 306 din 30 septembrie 2004, a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din Ministerul Finanţelor, prin care s-au respins contestaţiile formulate de SC I.S. SRL împotriva notei de constatare nr. 1963 din 21 noiembrie 2003, încheiată de Garda Financiară, secţia Caraş-Severin şi a procesului-verbal nr. 79 din 20 aprilie 2004, încheiat de organele de control ale Direcţiei Controlului Fiscal Caraş-Severin, este un act administrativ legal şi întemeiat.
Din actele cauzei se constată că, avându-se în vedere domeniile de utilizare ale produselor achiziţionate şi ţinând cont de faptul că SC I.S. SRL a comercializat uleiurile minerale în regim de scutire, prin pompele de distribuţie ale staţiei P. către persoane fizice, fără factură fiscală, deci en detail, fapt recunoscut şi de societate prin contestaţiile formulate, determină concluzia că societatea comercială nu este utilizator final.
Contestatoarea se putea încadra în categoria utilizatorilor finali, în situaţia în care ar fi comercializat uleiurile minerale în sistem en gros, conform art. 15 din HG nr. 163/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2001 privind regimul accizelor.
În aceste condiţii, în mod legal, organele de control au calculat accize în baza art. 26 alin. (4) din OUG nr. 158/2001, privind regimul accizelor, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, prin sentinţa atacată în cauză, iar conform art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC I.S. SRL Cruşovăţ împotriva sentinţei civile nr. 461/P din 30 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5739/2005. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 5745/2005. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
