ICCJ. Decizia nr. 5739/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5739/2005
Dosar nr. 7451/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 22 aprilie 2004, reclamanta SC R.P. SRL Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa:
- anularea deciziei nr. 84 din 31 martie 2004, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
- anularea parţială a proceselor-verbale încheiate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, la 25 august 2003, 20 noiembrie 2003 şi 4 martie 2004, prin care a fost obligată la plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente;
- obligarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa. la restituirea sumelor reţinute în baza proceselor-verbale menţionate mai sus. şi anume: 29.051.326.612 lei impozit venit, 779.815.070 lei dobânzi de întârziere şi 259.808.817 lei penalităţi de întârziere;
- obligarea ambelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În esenţă, reclamanta a susţinut că, în mod greşit s-a reţinut de către pârâte, prin actele de control contestate, că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din OG nr. 24/2001. fiind obligată la plata impozitului pe venit, atâta vreme. cât, în perioada controlată, societatea nu a avut nici un fel de activitate şi, pe cale de consecinţă, nu a realizat venituri.
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 124/CA din 27 mai 2004, a admis acţiunea, a anulat Decizia contestată şi, parţial, procesele-verbale atacate şi a obligat pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, să restituie reclamantei, sumele solicitate de aceasta prin acţiune.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în condiţiile în care societatea reclamantă, după înfiinţarea ei, nu a produs bunuri materiale, nu a avut salariaţi şi nici nu a realizat vreun venit, este un nonsens încadrarea ei în dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. a) - c) din OG nr. 24/2001.
De asemenea, s-a considerat că nu se poate reţine nici interpretarea dată dispoziţiilor legale prin circulara nr. 262800 din 12 aprilie 2002, a Direcţiei Generale de Politici Fiscale din Ministerul Finanţelor Publice, invocată de pârâte în apărările lor, aceasta fiind în totală neconcordanţă cu textul dispoziţiilor legale şi reprezentând în fapt o adăugare la lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi invocând greşita aplicarea a dispoziţiilor OG nr. 24/2001.
S-a susţinut în motivele de recurs că la sfârşitul anului 2000, intimata-reclamantă întrunea cumulativ condiţiile prevăzute în art. 1 alin. (1) din ordonanţă, în sensul că avea ca obiect de activitate fabricarea maselor plastice, un număr de până la 9 angajaţi, un venit realizat de până la 100.000 Euro şi capital integral privat.
S-a mai susţinut că legea nu condiţionează încadrarea unei societăţi în categoria microîntreprinderilor, de existenţa unei activităţi sau de angajare efectiv a vreunui salariat şi nici de încasarea unei sume cu titlu de venit, fiind aplicabile dispoziţiile legii şi în situaţia când aceste trei criterii sunt la cota 0.
Recursul este nefondat.
Prin OG nr. 24/2004, intrată în vigoare la 1 septembrie 2004 s-a stabilit regimul de impozitare a microîntreprinderilor şi, de asemenea, condiţiile pe care o societate trebuie să le îndeplinească la 31 decembrie a anului precedent, pentru a fi încadrată în această categorie, implicit pentru a fi impozitată.
Astfel, în art. 1 alin. (1) din ordonanţă se prevăd următoarele criterii:
- sunt producătoare de bunuri materiale, prestează servicii sau desfăşoară activităţi de comerţ;
- au până la 9 salariaţi;
- au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei până la 100.000 Euro;
- au capital integral privat.
Aplicând aceste criterii la situaţia intimatei-reclamante, se constată că numai ultima condiţie este îndeplinită, privitor la celelalte constatându-se că societatea, la 31 decembrie 2002 nu avea producţie, nu avea angajaţi şi nu realiza venituri; mai mult decât atât, nu deţinea puncte de lucru pentru producţie şi nici nu avea autorizaţie pentru funcţionarea unor asemenea structură.
Este evident că, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, recurenta face o nepermisă confuzie între condiţiile prevăzute generic de actul normativ pentru impozitarea unei microîntreprinderi şi îndeplinirea efectivă a acestora, pentru a se justifica aplicarea impozitării.
Că legiuitorul a avut în vedere această ultimă variantă o dovedesc alin. (4) şi (5) ale art. 1 în care sunt prevăzute expres modalităţile în care se face dovada numărului de salariaţi şi al nivelului veniturilor societăţii.
Faţă de aceste considerente, se poate conchide că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legii, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.
Pe cale de consecinţă, constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii instanţei de fond, Curtea respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 124/CA din 27 mai 2004, a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5738/2005. Contencios. Anularea certificatului... | ICCJ. Decizia nr. 5743/2005. Contencios → |
|---|
