ICCJ. Decizia nr. 5782/2005. Contencios. Anulare decizie emisă de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5782/2005

Dosar nr. 2941/2005

Şedinţa publică din 6 decembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 20 mai 2005, reclamantul P.I. a solicitat anularea deciziei nr. 5984 din 12 noiembrie 2004, a Comisiei Superioare de Expertiză Medicală a Persoanelor cu handicap pentru Adulţi şi a certificatului nr. 4219 din 1 noiembrie 2004, emis de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Alba şi obligarea pârâtelor de a menţine deficienţa funcţională accentuată, asimilată gradului II de handicap accentuat.

În motivarea acţiunii s-a arătat că boala de care suferă reclamantul, nu s-a ameliorat, astfel încât schimbarea gradului de handicap accentuat (gradul II), în handicap mediu (gradul III), nu se justifică.

Prin sentinţa civilă nr. 166/2005, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă, reţinându-se că diagnosticul medical al reclamantului se încadrează în handicap mediu, conform Ordinului Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 726/2002.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, reclamantul, arătând că boala sa nu s-a ameliorat, astfel încât se impune a fi menţinut gradul II de handicap, aşa cum i s-a stabilit până în anul 2004.

Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului, în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că sentinţa este legală şi temeinică.

Din probele administrate în cauză, rezultă că diagnosticul reclamantului, conform actelor medicale, este de „oligofrenie gradul I QI=65". Încadrarea în gradul mediu de handicap a fost efectuată de intimatele-pârâte, pe baza criteriilor prevăzute de Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. nr. 726/2002. Conform acestui act normativ, reclamantul prezintă o întârziere mentală uşoară, coeficientul de inteligenţă situându-se la un scor între 50-70, însă datorită tulburărilor comportamentale, deficienta funcţională a recurentului este medie.

Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare care să poată fi analizate din oficiu, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinţei civile nr. 166 din 8 iulie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5782/2005. Contencios. Anulare decizie emisă de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap. Recurs