ICCJ. Decizia nr. 5788/2005. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5788/2005
Dosar nr. 3386/2005
Şedinţa publică din 6 decembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 21 martie 2005, reclamantul T.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, anularea deciziei nr. 2561 din 31 ianuarie 2005, emisă în baza Ordinului nr. 79 din 26 ianuarie 2005.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin deciziile nr. 1163 din 15 iulie 2003 şi nr. 1266 din 14 august 2003, a fost încadrat în funcţia de inspector principal, în temeiul Legii nr. 161/2003 şi având avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
A mai arătat reclamantul că Ordinul Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 79/2003 a fost emis în conformitate cu prevederile OUG nr. 92/2004, fiind nesocotite dispoziţiile exprese ale art. 10 alin. (3) din OUG nr. 92/2004, iar actul atacat nu precizează temeiul care a stat la baza schimbării reîncadrării.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1117 din 8 iunie 2005, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamantul face parte din categoria funcţionarilor publici numiţi în temeiul Legii nr. 188/1999 şi salarizaţi potrivit OUG nr. 82/2004, cărora li se aplică dispoziţiile OUG nr. 92/2004.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi reclamantul T.F.
În recursul său, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a susţinut că hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6-8 din OUG nr. 92/2004.
Astfel, dispoziţiile art. 6 din ordonanţă vizează grila de salarizare şi alte drepturi de aceeaşi natură ale funcţionarilor publici, şi nu funcţia publică deţinută de aceştia, iar reîncadrarea reclamantului în funcţia de inspector de specialitate, gradul profesional asistent, constituie o modificare unilaterală a raportului de serviciu.
Reclamantul T.F. a susţinut în motivarea recursului său, că prin Decizia emisă în baza Ordinului Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 79 din 26 ianuarie 2005 s-a procedat la o restrângere a drepturilor sale, totalmente nemotivat.
Actul atacat este, în principal, lovit de nulitate absolută, fiind emis cu încălcarea legislaţiei incidente în materie, iar în subsidiar prezintă vicii de formă, cât şi de fond.
După cum se observă, prin ambele recursuri se susţine, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, iar actul administrativ contestat încalcă dispoziţiile Legii nr. 188/1999, Legii nr. 161/2003 şi OUG nr. 92/2004.
Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Prin OUG nr. 92/2004 au fost reglementate drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, urmărindu-se crearea premiselor pentru aplicarea din anul 2006, a sistemului unitar de salarizare a funcţionarilor publici, crearea unei ierarhizări pe categorii, clase şi grade profesionale şi salarizarea în raport cu activitatea depusă, importanţa şi complexitatea atribuţiilor din fişa postului.
Astfel, prin art. 6 alin. (1) - (9) din OUG nr. 92/2004 s-a prevăzut reîncadrarea funcţionarilor publici de execuţie în grade profesionale şi trepte de salarizare, în raport cu salarizarea pe care o aveau, potrivit prevederilor OUG nr. 82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice.
De asemenea, prin art. 7 alin. (1) - (9) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă s-a prevăzut salarizarea funcţionarilor publici de conducere, în raport cu salarizarea pe care o aveau, potrivit OUG nr. 82/2004 şi cu gradele profesionale şi treptele de salarizare corespunzătoare funcţiilor de conducere, la care se adaugă indemnizaţiile de conducere.
Prin Ordinul nr. 79/2005, emis de şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, s-a dispus, începând cu 1 ianuarie 2005, reîncadrarea funcţionarilor publici din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timişoara şi birourile vamale subordonate, în funcţiile publice redate în dreptul fiecăruia, beneficiind de salariile de bază corespunzătoare, potrivit anexei care face parte din ordinul respectiv.
Astfel, reclamantul care, potrivit OUG nr. 82/2004, era salarizat pentru funcţia publică de execuţie, de inspector de specialitate, categoria A, clasa a III-a, gradul II, a fost reîncadrat, potrivit OUG nr. 92/2004, în funcţia publică de execuţie de inspector, gradul profesional „asistent", treapta II de salarizare.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (2) din OUG nr. 92/2004, funcţionarii publici de execuţie salarizaţi potrivit OUG nr. 82/2004, la categoria A, B sau C, clasa III, gradul II, se reîncadrează în gradul profesional „asistent" şi beneficiază de salariul de bază prevăzut în Anexele nr. I - IV pentru funcţia publică de execuţie deţinută, gradul profesional „asistent", treapta II de salarizare.
Or, prin Ordinul Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 79/2005, reîncadrarea şi salarizarea reclamantului s-a realizat întocmai potrivit prevederilor art. 6 alin. (2) din OUG nr. 92/2004, actul administrativ fiind, deci, emis pe baza şi în executarea în concret a legii.
Totodată, este lipsită de temei şi concluzia că ordinul atacat ar retroactiva, indicarea datei de 1 ianuarie 2005 fiind conformă cu dispoziţiile legale, reîncadrarea şi salarizarea prevăzute de OUG nr. 92/2004 fiind pentru anul 2005.
Faţă de cele ce preced, recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi T.F. împotriva sentinţei civile nr. 1117 din 8 iunie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5787/2005. Contencios. Refuz eliberare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 5800/2005. Contencios. Excepţie de... → |
---|