ICCJ. Decizia nr. 58/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 58/2005
Dosar nr. 6510/2004
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul U.D. a chemat în judecată, Casa Judeţeană de Pensii Dolj, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze hotărârea nr. 369/2002, a acestei autorităţi, să se constate că perioada 8 iunie 1951 - 6 martie 1954 (reprezentând stagiu militar), a fost executată în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii şi pe cale de consecinţă, să fie obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru această perioadă.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că, aşa cum rezultă din livretul militar, în perioada 8 iunie 1951 - 6 martie 1954 a efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 210 din 2 aprilie 2004, a admis contestaţia formulată de reclamantul U.D.
A anulat hotărârea Comisiei din cadrul Casei Judeţene de Pensii Dolj şi a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 8 iunie 1951 - 6 martie 1954.
A obligat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de lege.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a făcut dovada cu livretul militar, că a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă şi nu prezintă relevanţă dacă detaşamentul respectiv figurează sau nu, în evidenţa întocmită de Arhivele Naţionale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Dolj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut în esenţă că reclamantul U.D. a prestat serviciul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, doar în perioada 5 octombrie 1953 - 6 martie 1954.
În ceea ce priveşte perioada 8 iunie 1951 - 5 octombrie 1953 a prestat stagiul militar în detaşamente aparţinând Ministerului Forţelor Armate şi nu se încadrează în dispoziţiile legii sus-citate.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetăţeni români, care au efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi satisfăcut stagiul militar în detaşamente de muncă în perioada 1950 - 1961, iar detaşamentul de muncă să fi făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Ori în cauză, reclamantul, în perioada pentru care solicită prin acţiune, acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, respectiv 8 iunie 1951 - 5 octombrie 1953, a efectuat stagiul militar în unităţi aparţinând Ministerului Forţelor Armate.
Această împrejurare rezultă atât din livretul militar nr. 032285, cât şi din fişa de evidenţă eliberată de U.M. 02405 Piteşti, nr. 255.
Pentru aceste motive, urmează a se admite recursul, a se casa sentinţa atacată, cu consecinţa respingerii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva sentinţei nr. 210 din 2 aprilie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea reclamantului.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 57/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 591/2005. Contencios. Anulare act control... → |
---|