ICCJ. Decizia nr. 591/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 591/2005
Dosar nr. 2479/2003
Şedinţa publică din 3 februarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 96 din 25 martie 2003, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de SC S. SRL, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Garda Financiară Centrală şi a anulat Decizia nr. 340 din 31 mai 2002 şi procesul-verbal din 19 aprilie 2002, emise de aceste autorităţi, cu privire la obligaţia reclamantei, de plată a sumei de 398.662.134 lei, reprezentând penalităţi de 10%, conform art. 13 din OG nr. 11/1996.
În motivare s-a reţinut, în esenţă, că impozitul pe veniturile obţinute din jocurile de noroc, majorările de întârziere şi penalităţile în cotă de 5%, au fost corect stabilite de organele de control şi de contencios fiscal, în timp ce penalitatea de 10%, aplicată în baza art. 13 din OG nr. 11/1996, modificată, este nelegală, întrucât, în cazul reclamantei, care nu a reţinut la sursă impozitul datorat, respectiva penalitate nu se aplică.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi SC S. SRL Timişoara.
Prin motivele de recurs ale primilor doi recurenţi, se susţine că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a art. 13 din OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare, care prevede că penalitatea de 10% din suma reţinută şi nevirată într-un termen mai mare de 30 de zile, se aplică şi pentru nereţinerea impozitului pe veniturile realizate în România, de către persoanele fizice şi juridice nerezidente.
Prin recursul reclamantei, sentinţa este criticată pentru aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), respectiv a HG nr. 251/1999 privind condiţiile de organizare, autorizare şi exploatare a jocurilor de noroc şi a art. 40 din OG nr. 73/1999, privind impozitarea veniturilor, precum şi pentru faptul că instanţa a înlăturat în mod nejustificat raportul de expertiză contabilă, hotărâtor pentru dezlegarea pricinii.
1. Recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, sunt întemeiate.
În adevăr, prin art. 13 din OG nr. 11/1996, astfel cum a fost modificat prin OG nr. 26/2001, „Nevirarea sumelor calculate şi reţinute la sursă, potrivit legii, de către plătitorii obligaţiilor bugetare, se sancţionează cu o penalitate de 10% din suma reţinută şi nevirată într-un termen mai mare de 30 de zile.
Penalitatea prevăzută la alin. (1), se aplică şi plătitorilor de venituri realizate din România, de către persoanele fizice şi juridice nerezidente, pentru nereţinerea impozitului de către aceste persoane".
În cauză, organele de control şi de contencios fiscal au constatat că reclamanta, organizatoare de jocuri tip cazino, nu a ţinut evidenţa câştigurilor pe jucători, motiv pentru care i-au stabilit impozitul de 3.986.621.336 lei, asupra câştigurilor tuturor jucătorilor, români şi străini, neputându-se distinge între impozitul nereţinut de la jucătorii români şi impozitul nereţinut de la jucătorii străini, actele de constatare întocmite fiind apreciate de instanţa de fond, ca fiind legale.
În aceste condiţii, constatând că societatea reclamantă nu a reţinut la sursă impozitul pentru câştigurile obţinute de persoanele fizice nerezidente, trebuia să constate, potrivit art. 13 din OG nr. 11/1996, modificată prin OG nr. 26/2001, că datorează şi penalitatea de 10% aplicată corect de către organele fiscale.
Or, ignorând acest text de lege şi pronunţând o hotărâre prin care a exonerat pe reclamantă, de plata sumei de 3.986.621.340 lei, reprezentând penalitatea de 10% stabilită asupra impozitului nereţinut la sursă, pentru veniturile realizate din câştiguri de jucătorii nerezidenţi, instanţa de fond a aplicat greşit legea, hotărârea dată urmând să fie casată conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Recursul declarat de reclamantă este netimbrat.
Din actele dosarului rezultă că societatea recurentă a fost citată pentru termenele din 13 noiembrie 2003, 12 februarie 2004, 24 aprilie 2004, 7 noiembrie 2004 şi 3 februarie 2005, cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru, în sumă de 171.000 lei şi timbru judiciar, în valoare de 1.500 lei, dar nu a satisfăcut această cerinţă legală.
În aceste condiţii, recursul declarat în cauză urmează a fi anulat ca netimbrat, potrivit art. 13 lit. m) şi art. 11 pct. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice şi de Garda Financiară - Comisariatul General, împotriva sentinţei civile nr. 96 din 25 martie 2003, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea.
Anulează ca netimbrat, recursul declarat de SC S. SRL Timişoara.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 58/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 595/2005. Contencios. Anulare decizie emisa... → |
|---|
