ICCJ. Decizia nr. 5896/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin contestația în anulare înregistrată la înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la 1 iulie 2005, contestatorul D.F. a solicitat anularea deciziei nr. 1622 din 14 martie 2005, a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care i s-a respins recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 434/2004, a Curții de Apel Craiova, ca nefondat.
în motivarea contestației întemeiată pe art. 318 C. proc. civ., se susține că instanța care a pronunțat hotărârea atacată, respingând recursul, a omis să cerceteze motivele de modificare și de casare a sentinței, ceea ce a influențat esențial, dezlegarea pricinii.
în acest sens, contestatorul a arătat că prin motivul 3 de recurs a criticat sentința curții de apel, evocând netemeinicia acesteia și a dispoziției de destituire din funcție, ambele fundamentate pe declarații nesincere ale martorilor, care ulterior au retractat în fața procurorului, primele depoziții. Că, de asemenea, instanța de control judiciar nu a examinat nici motivul 4 de recurs, în care sentința este criticată pentru faptul că s-a reținut greșit data evadării deținutului P.I., pentru care contestatorul a fost sancționat disciplinar, pentru că s-ar fi produs în timpul serviciului acestuia.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5402 din 10 noiembrie 2005, a admis contestația în anulare formulată de D.F. împotriva deciziei nr. 1622 din 14 martie 2005, a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. A anulat decizia contestată și a fixat termen pentru judecarea recursului, la 9 decembrie 2005.
în motivarea acestei hotărâri s-a reținut că aspectele de nelegalitate și de netemeinicie a sentinței atacate cu recurs nu au fost examinate în totalitate, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., pentru admisibilitatea contestației.
Rejudecând recursul declarat de reclamantul D.F., înalta Curte de Casație și Justiție a constatat următoarele:
Prin sentința nr. 434 din 25 iunie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul D.F., în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției și Inspectoratul de Poliție al județului Olt, privind anularea dispoziției nr. S/3281 din 4 septembrie 2003, prin care Inspectoratul General al Poliției a aplicat sancțiunea disciplinară a destituirii din funcția publică, începând cu 4 septembrie 2003, cererea de reintegrare în funcția publică deținută anterior, precum și plata drepturilor salariale calculate de la data destituirii.
Instanța a reținut că reclamantul a deținut funcția de "agent șef adjunct de poliție" și că măsura destituirii sale a fost legal aplicată, întrucât reclamantul nu a supravegheat corespunzător activitatea deținuților și nu a luat măsuri pentru deținerea acestora în condiții de siguranță, astfel încât condamnatul P.I. a părăsit locul de deținere, 3 nopți la rând. S-a apreciat că scoaterea reclamantului de sub urmărire penală nu constituie motiv de înlăturare a răspunderii disciplinare și că sunt neelocvente declarațiile martorilor audiați în procesul penal, chiar dacă acestea sunt contradictorii.
în motivarea cererii de recurs îndreptată împotriva sentinței sus-menționate, reclamantul D.F. a arătat, în esență, că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală; astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului și a fost ignorat probatoriul existent la dosar, mai exact Ordonanța nr. 1749/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, care atestă caracterul mincinos al declarațiilor de martori care au stat la baza sancționării disciplinare a reclamantului.
Examinând sentința atacată, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că sunt întemeiate criticile formulate de recurent.
Recursul este fondat și va fi admis în temeiul art. 312 C. proc. civ., cu consecința modificării sentinței recurate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, polițistul va fi repus în toate drepturile anterioare.
Așa cum rezultă din Ordonanța nr. 599/P/2003, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., reclamantul și alți doi agenți de poliție au fost scoși de sub urmărire penală, pentru infracțiunea de neglijență în serviciu [prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.]. S-a constatat, așadar, că fapta pentru care a fost declanșată atât cercetarea penală, cât și procedura administrativă, nu există.
în mod greșit, instanța fondului a considerat ca nerelevant, actul amintit mai înainte, în condițiile inexistenței faptei și, respectiv, a oricărei neglijențe din partea recurentului-reclamant, în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. Abordarea curții de apel cu privire la existența vinovăției specifice răspunderii disciplinare, ar fi putut fi reținută doar dacă scoaterea de sub urmărire penală s-ar fi făcut pentru alte motive prevăzute de art. 10 C. proc. pen. în absența faptei ilicite nu se poate, însă, concepe angajarea nici unei forme de răspundere.
în sprijinul soluției de modificare a sentinței recurate vine și înscrisul nou depus în dosarul nr. 2120/2005, al înaltei Curți de Casație și Justiție, mai exact Ordonanța nr. 1749/P din 2 noiembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, prin care martorii P.I., I.M. și M.I., ale căror declarații au stat la baza acuzării și sancționării reclamantului, au fost sancționați pentru mărturie mincinoasă, cu amendă administrativă.
Nu în ultimul rând, trebuie amintit faptul că prin decizia irevocabilă nr. 32 din 11 mai 2005, pe baza aceluiași probatoriu detailat mai înainte, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de A.D. și a anulat dispoziția de sancționare a acestuia, pentru aceeași "faptă" petrecută în aceleași împrejurări, ca și cea reținută în sarcina recurentului din acest dosar.
Se apreciază, pentru cele expuse, că acțiunea în contencios administrativ formulată de D.F. este întemeiată și în consecință, în temeiul art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la data sesizării instanței), actul administrativ contestat a fost anulat.
Având în vedere dispozițiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, s-a dispus reintegrarea recurentului-reclamant în funcția publică deținută anterior destituirii și obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române, la plata către acesta, a drepturilor salariale cuvenite de la data destituirii din funcție publică și până la data reintegrării efective.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5894/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5886/2005. Contencios → |
|---|
