ICCJ. Decizia nr. 590/2005. Contencios. Anulare decizie M.L.P.T.L.si proces verbal întocmit de Administratia Nationala a Drumurilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 590/2005
Dosar nr. 794/2003
Şedinţa publică din 2 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC I.O. SRL, în contradictoriu cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în prezent Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi cu Administraţia Naţională a Drumurilor, a solicitat anularea deciziei nr. 150 din 22 ianuarie 2002, emisă de primul pârât şi a procesului-verbal nr. 213/VFS din 21 decembrie 2001, întocmit de echipa de control a celei de a doua pârâte şi exonerarea de plata sumelor de 4.896.241.211 lei, debit la Fondul special al Drumurilor publice şi 1.961.093.338 lei, majorări de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că actul încheiat nu întruneşte condiţiile legale, nefiind menţionate cadrul legal al măsurilor luate, calea de atac, termenul de exercitare şi organul competent de a soluţiona litigiul.
Pe fondul cauzei, se susţine că a respectat condiţiile legale pentru achiziţionarea de carburanţi, fără cota MTR, în sensul că a emis către producători, comanda şi declaraţia pe propria răspundere privind scopul achiziţionării carburanţilor fără cotă, acela de folosire în alte scopuri, decât alimentarea autovehiculelor care circulă pe drumurile publice, destinaţie care a fost respectată şi la revânzarea carburanţilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 33 din 15 ianuarie 2003, a admis acţiunea, a anulat actele contestate şi a obligat pârâta să plătească reclamantei, suma de 99.893.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, respectiv motorina cumpărată şi apoi revândută de societate, a jucat rolul de marfă, revânzarea făcându-se tot fără taxă de drum, cu întocmirea documentelor indicate de art. 2 alin. (2) lit. b) din NM nr. 4566/1999.
Considerând hotărârea nelegală, pârâţii au declarat recurs.
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (fost Minister al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei) susţine că instanţa în mod nejustificat i-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât procesul-verbal contestat, nu este act administrativ, ci un act constatator, un titlu executoriu care poate fi contestat într-o anumită procedură pe care reclamanta nu a respectat-o, iar prin acţiune nu se atacă conţinutul deciziei nr. 150/2002, emisă de minister.
Se arată că nu s-a motivat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Drumurilor.
Pe fondul cauzei nu se justifică soluţia de admitere a acţiunii, de anulare a actelor contestate şi exonerare de răspundere a societăţii, fiind încălcate prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice.
Administraţia Naţională a Drumurilor din România arată că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât exercită prin personalul său de specialitate, numai controlul cu privire la vărsarea sumelor aferente constituirii Fondului special al drumurilor publice.
Susţinerea că Administraţia Naţională a Drumurilor nu ar avea calitate procesuală pasivă, nu poate fi primită, întrucât acţiunea priveşte şi anularea actului emis de aceasta, pe lângă Decizia emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
Participarea sa în proces este justificată prin actul de control contestat, pentru a putea să-şi facă apărări şi pentru opozabilitatea hotărârii.
În consecinţă, recursul declarat de Administraţia Naţională a Drumurilor din România fiind nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
Obiectul acţiunii formulate de reclamantă vizează Decizia nr. 150 din 22 ianuarie 2002, a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, act administrativ, contestat în baza Legii nr. 29/1990, a contenciosului administrativ; astfel, legal instanţa a respins şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Din actele de la dosar, rezultă că în urma controlului efectuat la SC I.O. SRL, s-a verificat modul de respectare a Legii nr. 118/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a Normelor metodologice de aplicare ale acesteia, în perioada 1 ianuarie 1997 - 10 noiembrie 2001.
Prin procesul-verbal nr. 213/VFS din 21 decembrie 2001 s-a stabilit că societatea datora la Fondul special al drumurilor publice, suma totală de 6.857.333.549 lei, din care 4.896.241.211 lei, debite restante generate de vânzarea carburanţilor auto achiziţionaţi de la producători, fără cota aferentă Fondului special al drumurilor publice şi 1.961.092.338 lei, majorări de întârziere.
Împotriva acestui proces-verbal s-a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Decizia nr. 150 din 22 ianuarie 2002.
Instanţa, însuşindu-şi concluziile raportului de expertiză, a admis acţiunea şi a anulat actele contestate, exonerând societatea de răspundere.
Soluţia pronunţată este rezultatul aplicării greşite a legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 118/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 264/2001, „obligaţia calculării şi vărsării sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 118/1996, revine producătorilor şi importatorilor, persoane fizice şi persoane juridice".
În cauză, societatea reclamantă nu face parte dintre agenţii economici plătitori de taxă pentru constituirea Fondului special al drumurilor publice, adică producători sau importatori.
În conformitate cu art. 4 alin. (1) pct. 1 şi 2, „Sumele Fondului special al drumurilor publice se constituie după cum urmează.
1.Prin aplicarea unei cote de 25% asupra (modificată ulterior la 45%):
a) preţul cu ridicata, exclusiv accizele, pentru carburanţi auto livrate la intern de către producători;
b) valorii în vamă, stabilită potrivit legii, pentru carburanţii auto importaţi.
2. Prin aplicarea cotei de 5% asupra:
a) preţului cu ridicata, exclusiv accizele, pentru autovehiculele şi remorcile livrate de către producătorii din ţară şi destinate vânzării pe piaţa internă".
Art. 14 din Legea nr. 118/1996 stabileşte: „Constituirea şi gestionarea Fondului special al drumurilor publice, stabilit potrivit prevederilor art. 4 din prezenta lege, se efectuează de către Ministerul Transporturilor", iar art. 15 arată: „Controlul respectării prevederilor prezentei legi se exercită de către R.A. A.N.D. România, precum şi de către organele de specialitate ale Ministerului Transporturilor".
Din prevederile art. 2 alin. (4) lit. b) din Normele metodologice nr. 4556/1999, rezultă „obligaţia de a calcula şi de a vărsa sumele datorate Fondului special al drumurilor publice, revine producătorilor din ţară, persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de organizare".
Art. 2 alin. (2) şi lit. b) din primul alineat stabilesc că „producătorii vor organiza şi evidenţia în mod distinct cantităţile şi valorile combustibililor vânduţi cumpărătorilor, pentru folosirea în consum, în scopul desfăşurării altor activităţi, decât cea menţionată la lit. a). În aceste cazuri cumpărătorii vor prezenta comanda şi declaraţia pe proprie răspundere, din care va reieşi scopul achiziţiei".
Perioada verificată cuprinde şi anul 2001, astfel că, în speţă sunt aplicabile atât Legea nr. 264/2001, cât şi Norma metodologică nr. 3705 din 31 iulie 2001, care cuprinde dispoziţiile arătate mai sus, în altă numerotare.
Potrivit actelor, rezultă că obligaţia la Fondul special al drumurilor publice au numai producătorii interni şi importatorii, aceştia ţin evidenţa vânzărilor de carburant cu cotă şi fără cotă, datorată Fondului special al drumurilor publice.
Numai aceştia au obligaţia, prin lege, să ia declaraţii pe proprie răspundere de la cumpărătorii de carburanţi auto fără cotă, din care să rezulte scopul achiziţiei.
Reclamanta a achiziţionat carburanţi auto şi a declarat că îi foloseşte în alte scopuri, pentru ca ulterior să-i vândă.
Ori, „pentru folosire în consum, în scopul altor activităţi, nu include şi activitatea de revânzare".
Reclamanta nu face parte din categoria de societăţi comerciale care, conform legii, sunt scutite de la plata cotei datorate la Fondul special al drumurilor publice, pe baza declaraţiilor cumpărătorilor.
Prin actele încheiate, aceasta a prejudiciat Fondul special al drumurilor, astfel că se va înlătura ca neconcludentă, concluzia expertizei contabile efectuate în cauză.
În consecinţă, recursul declarat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (fostul Minister al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei) este fondat, urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ. şi a se casa sentinţa atacată, iar în fond se va respinge acţiunea, actele contestate fiind temeinice şi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (fostul Minister al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei) împotriva sentinţei civile nr. 33 din 15 ianuarie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea, ca nefondată.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de C.A.D.N. SA Bucureşti (fostă Administraţia Naţională a Drumurilor), împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 59/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 592/2005. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
