ICCJ. Decizia nr. 5976/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 29 aprilie 2004, reclamanta C.N.M. P. SA Constanța a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în baza art. 1 din Legea nr. 29/1990, raportat la art. 182 din O.G. nr. 92/2003, anularea deciziei nr. 86 din 29 martie 2004, prin care s-a menținut procesul-verbal încheiat la 23 octombrie 2003, de către Direcția Controlului Fiscal Constanța și prin care se refuză restituirea către companie, a sumei de 4.233.579.484 T.V.A. de restituit, fără drept de preluare, și se stabilesc în mod ilegal debite față de bugetul de stat, cu consecința restituirii sumei arătate și anulării obligațiilor stabilite.
Ulterior, prin concluziile orale, precum și prin cele scrise, reclamanta a solicitat ca instanța să se pronunțe numai asupra pct. 1 din dispozitivul deciziei contestate, iar nu și asupra celorlalte puncte din dispozitivul deciziei atacate, referitoare la obligațiile stabilite față de bugetul de stat.
în motivarea acțiunii în limitele arătate, reclamanta a susținut că în mod greșit, pârâta a apreciat că se impune suspendarea soluționării contestației pentru capătul de cerere referitor la T.V.A. în sumă de 4.233.579.584 lei, T.V.A. de plată în sumă de 9.949.996.416 lei, majorările de întârziere în sumă de 470.518.059 lei, aferente T.V.A., dobânzile în sumă de 1.146.041.854 lei, aferente T.V.A. și penalitățile de întârziere în sumă de 429.132.864 lei, aferente T.V.A. până la pronunțarea unei soluții pe latura penală, întrucât, pe de o parte, organul de control nu a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, sesizarea fiind făcută de altcineva.
Pe de altă parte, reclamanta a arătat că nu se indică infracțiunea a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă și nici legătura dintre respectiva infracțiune cercetată și efectele pe care o eventuală reținere a acesteia într-un proces penal le are asupra problemelor de fapt și de drept deduse procedurii administrativ-jurisdicționale, ignorându-se și hotărârea arbitrală nr. 3/2001, a Tribunalului Arbitral de pe lângă C.C.I.N. Constanța, opozabilă părților și celorlalte subiecte de drept.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 107/CA din 3 martie 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei privind soluționarea pct. 1 al deciziei nr. 86 din 20 martie 2004.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că prin decizia atacată, capătul de cerere privind suma reprezentând T.V.A. aferent vânzării a patru vane, a fost corect suspendat, întrucât pe rolul P.N.A. există un dosar penal înregistrat sub nr. 20/P/2002, care privește și această operațiune de vânzare-cumpărare a vanelor, iar susținerea reclamantei, că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, fiind incidente prevederile art. 178 ale O.G. nr. 92/2003, nu poate fi primită. Aceasta, deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 196 C. proc. fisc. și cele ale art. 10 din O.U.G. nr. 13/2001, în raport cu data înregistrării contestației (24 noiembrie 2005), iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 10 din O.U.G. nr. 13/2001.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, C.N.M. P. SA Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs se susține că, deși s-a solicitat instanței de fond, să se pronunțe numai cu privire la caracterul nelegal al pct. 1 din dispozitivul deciziei atacate, totuși, aceasta s-a pronunțat asupra întregii cereri de chemare în judecată, încălcându-se, astfel, dreptul la apărare, principiul contradictorialității și, deci, formele de procedură prevăzute de art. 105 C. proc. civ.
în dezvoltarea celuilalt motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr,13/2001, iar nu cele ale Codului de procedură fiscală.
Totodată, recurenta susține, pe de o parte, că instanța de fond în mod greșit a reținut corectitudinea argumentelor autorității fiscale pe fondul suspendării, iar, pe de altă parte, a omis să constate că: nu organul de control a sesizat existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, că nu se indică infracțiunea a cărei constatare se pretinde că avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă și mai mult, că și organul de cercetare penală trebuie să aibă în vedere hotărârea arbitrală nr. 3/2001.
Ca argument de practică, recurenta invocă decizia nr. 2641/2005, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Examinând cauza, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, urmează a respinge recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Referitor la primul motiv de recurs, se reține că acesta este total nefondat, instanța de fond pronunțându-se numai cu privire la pct. 1 al dispozitivului deciziei nr. 86/2004, astfel cum rezultă și din considerentele sentinței.
Cu privire la motivul de recurs referitor la mențiunea de către instanța de fond, a greșitei suspendări a soluționării contestației de către pârâtă, se reține, pe de o parte, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001 și cele ale Codului de procedură fiscală, potrivit cărora contestațiile depuse înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod, se soluționează potrivit procedurii administrativ-jurisdicționale existente la data depunerii contestației.
în cauză, astfel cum corect a reținut instanța de fond, contestația s-a înregistrat la data de 24 noiembrie 2003, deci înainte intrării în vigoare a Codului de procedură fiscală, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile tranzitorii privind soluționarea contestațiilor.
De altfel, chiar prin decizia depusă la dosar, ca argument de practică judiciară, s-a reținut aplicabilitatea art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001.
Pe de altă parte, se constată, că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (11) din O.U.G. nr. 13/2001, introdus prin Legea nr. 506/2001, pentru aprobarea O.U.G. nr. 13/2001, "decizia de suspendare poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, judecata se face în regim de urgență, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, iar soluția instanței este definitivă și irevocabilă".
Prin urmare, motivul de recurs privind menținerea pct. 1 din dispozitivul deciziei nr. 86/2005 este inadmisibil, o soluție irevocabilă nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
în consecință, constatându-se că sentința este legală și temeinică, a fost respins recursul declarat în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5977/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5980/2005. Contencios → |
|---|
