ICCJ. Decizia nr. 5979/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta SC D.B SRL Bistrița a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării și Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze decizia nr. 30 din 28 ianuarie 2005 și să se mențină în executare autorizația de antrepozit fiscal nr. 503 din 29 aprilie 2004.
Motivându-si cererea, reclamanta a susținut că reținerea în sarcina sa a încălcării prevederilor art. 224 alin. (2) și (4) C. fisc., este netemeinică și că, deși presupusele fapte stabilite și semnalate de organul constatator, prin procesul-verbal de contravenție nr. 6.641 din 20 ianuarie 2005, sunt calificate, ca și contravenții reglementate de art. 246 alin. (2) lit. j) și x) C. fisc., nu poate fi reținută, întrucât acestea erau abrogate și că această împrejurare are semnificație juridică majoră.
Prin sentința civilă nr. 336 din 25 mai 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei SC D.B. SRL Bistrița, reținând, în esență, că, pentru a recurge la suspendarea autorizației pentru antrepozit fiscal, organele de control de autoritate fiscală competente, respectiv Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării, au respectat dispozițiile art. 185 C. fisc.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta SC D.B. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ.
în motivare, recurenta a susținut că soluțiile tehnice reținute ca și fapte contravenționale au preexistat eliberării autorizației de antrepozit fiscal și că au fost cunoscute de către aceste autorități și avute în vedere la eliberarea autorizației și că nu i s-a impus efectuarea unor modificări tehnologice de remediere a acestor situații, deși a funcționat sub supravegherea autorității fiscale.
A mai susținut că instanța de fond nu și-a îndeplinit rolul său activ în soluționarea cauzei cu care a fost sesizată, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 10, coroborat cu art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că nu a dispus administrarea probei, prin efectuarea unei expertize tehnice, aceasta fiind hotărâtoare în dezlegarea pricinii.
Recursul este nefondat.
Luând în considerare documentele existente la dosarul cauzei și motivele invocate de către recurentă, Curtea a reținut că în mod corect, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 30 din 28 ianuarie 2005, Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării a suspendat autorizația nr. 503 din 29 aprilie 2004, modificată în data de 27 octombrie 2004, emisă recurentei, pentru considerentele următoare:
Decizia a cărei anulare se cere, s-a bazat pe constatările inspectorilor din cadrul Direcției Generale de Inspecție Financiar Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală care, în urma controlului efectuat, au constatat că recurenta a încălcat prevederile art. 224 alin. (2) și (4) C. fisc., pentru amplasarea contorului de măsurare a alcoolului etilic la ieșirea din coloana de rafinare, acesta fiind amplasat după un recipient de stocare și pentru amplasarea pe fluxul tehnologic înaintea contorului a 2 robineți prin care se pot extrage cantități de alcool necontorizate.
Motivarea recurentei, conform căreia la eliberarea autorizației de antrepozit fiscal au fost avute în vedere soluții tehnice, care mai apoi aveau să fie considerate ca nelegale de către autoritățile fiscal, nu are relevanță, întrucât recurenta trebuia să se conformeze prevederilor legale introduse prin Codul fiscal, respectiv art. 224 alin. (2) și (4), în sensul implementării în fluxul tehnologic, a noilor tehnologii precizate prin prevederile legale după intrarea în vigoare a normei juridice care reglementează această materie.
Cât privește susținerea potrivit căreia instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Curtea a constatat că prin încheierea de ședință din data de 11 mai 2005, instanța de fond a respins cererea reclamantei privind efectuarea unei expertize tehnice, apreciind, în mod corect că, prin acțiunea inițială, reclamanta nu a contestat soluțiile comisiei privind deficiențele fluxului tehnologic al producerii de alcool, ci numai suspendarea autorizației de funcționare.
Pe de altă parte, însă, proba cu efectuarea unei expertize tehnice nu era veridică în soluționarea pricinii, cu atât mai mult, cu cât recurenta, chiar prin acțiunea inițială, a arătat că deficiențele tehnice ale liniei de producere a alcoolului, au fost efectuate chiar din construcția liniei tehnologice.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5971/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5960/2005. Contencios → |
|---|
