ICCJ. Decizia nr. 5978/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 71 din 23 mai 2005, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis contestația reclamantei SC R.G. SRL Piatra Neamț, a anulat soluția (decizia) nr. 3728 din 24 februarie 2005, emisă de pârâta A.R.R. București, a anulat soluția nr. 284 din 24 ianuarie 2005, emisă de A.R.R., agenția Neamț. A obligat A.R.R., agenția Neamț, să emită pentru operatorul de transport rutier SC R.G. SRL Piatra Neamț, licențe de execuție pentru vehicul pentru transporturi rutiere internaționale de persoane în regim de închiriere, pentru următoarele autoturisme: NT 05 LSR - nr. de identificare WFORXXGBFRIA 59666, de la 12 februarie 2005, la 12 februarie 2006 și NT 1191 04/12, nr. de identificare WOLOTGF7512126797 de la 1 ianuarie 2005, la 1 ianuarie 2006.
Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 38/2001, în raport cu Ordinul nr. 552/2005, transportul public de persoane în regim de închiriere nu este nul ocazional, pentru că legea specială care reglementează acest regim, nu-l definește astfel și nici în sensul Acordului Interbus, pentru că acest acord are ca obiect de reglementare, numai transportul internațional de călători cu autocarul și autobuzul.
A mai reținut că în raport cu dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 38/2003, transportul public de persoane în regim de închiriere este unul special, care se asigură cu autoturisme și în care clientul care uzează de acest serviciu, poate opta pentru a conduce el însuși autoturismul, fiind de neconceput includerea în asemenea servicii, a unor autovehicule pentru care clientului i-ar trebui un permis de conducere de șofer profesionist - pentru autocare sau microbuze.
A mai reținut că un act normativ de rangul unui ordin al ministrului, respectiv Ordinul nr. 552/2005, prin care s-a introdus art. 271care prevedea interzicerea licențierii autoturismelor pentru transport public în trafic internațional în regim de închiriere (rent a car), nu poate opera o restricție pe care o lege specială în materie nu a prevăzut-o.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, A.R.R. București.
în recurs se susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, instanța nereținând elementul probatoriu esențial, și anume, faptul că nu se poate confunda limita transfrontalieră la localitatea de frontieră dintre alte state învecinate, cu transportul internațional de persoane, care se poate desfășura pe teritoriul mai multor state care nu pot fi învecinate cu România.
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, transportul public de persoane în trafic internațional se poate efectua numai cu autocare, autobuze sau microbuze, autoturismele fiind excluse, astfel că solicitarea reclamantei de a-i fi licențiate 2 autoturisme pentru transport internațional, în mod temeinic și legal a fost respinsă.
Recursul este nefondat.
Legea nr. 38/2003 și O.M.T.C.G.T. nr. 1170/2003 stabilesc modul de autorizare al operațiunilor de transport în regim de închiriere, în condițiile prevăzute de Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001. Art. 6 al Ordinului nr. 1170/2003 prevede că "Operatorii de transport în regim de închiriere se vor autoriza de către agențiile A.R.R., în condițiile în care sunt autorizați operatorii de transport public de persoane prin servicii ocazionale în trafic național".
Recurenta a interpretat acest articol greșit, apreciind că operatorii de transport în regim de închiriere se pot autoriza numai în trafic național. în fapt, prevederile art. 6 stabilesc condițiile de autorizare pentru operatorii în regim de închiriere, ca fiind aceleași ca la transportul de persoane prin servicii ocazionale materiale.
Așa fiind, prima critică din recurs, potrivit căreia instanța de fond a confundat traficul internațional de frontieră, cu traficul internațional, urmează a fi înlăturată, ca fiind nefondată.
Cu privire la susținerea referitoare la prevederile art. 271din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001, cu modificările și completările ulterioare, acestea nu pot fi aplicabile în cauză, întrucât au intrat în vigoare la data de 24 aprilie 2005, iar cererea de acordare a licenței de transport a fost făcută în ianuarie 2005, pe de o parte, iar pe de altă parte, acestea nu au incidență asupra transportului în regim de închiriere, operând asupra transporturilor rutiere, prin servicii regulate, regulate speciale și ocazionale.
Având în vedere cele mai sus expuse, recursul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5983/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5982/2005. Contencios → |
|---|
