ICCJ. Decizia nr. 5977/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 11 februarie 2005, reclamantul Colegiul Medicilor Dentiști Bihor a solicitat anularea adresei nr. 132 din 1 octombrie 2004, emisă de Ministerul Sănătății și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta arată că adresa contestată contravine prevederilor H.G. nr. 884/2004 și Legii nr. 629/2001, deoarece din conținutul adresei rezultă că H.G. nr. 884/2004 s-ar aplica doar cabinetelor medicale, nu și societăților comerciale cu profil medical și fundațiilor sau asociațiilor medicale, diferențiere ce nu este făcută de către cele două acte normative.
Mai arată că urmare a acestei adrese, s-a refuzat de către Consiliul Județean Bihor, încheierea contractelor de concesiune cu societățile comerciale medicale, cu fundațiile medicale, chiar dacă acestea au același profil, ca și cabinetele medicale.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 121/CA/2005-PI din 25 aprilie 2005, a respins acțiunea, reținând că actul atacat este o simplă corespondență, reflectând părerea consilierului juridic din cadrul Ministerului Sănătății, care nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, spre a fi supus cenzurării, de către instanța de contencios administrativ, el neproducând efecte juridice obligatorii.
Reține și că singurul act administrativ care poate produce efecte juridice, în ce privește interpretarea modului de aplicare a H.G. nr. 884/2004, este ordinul ministrului sănătății, așa cum se prevede și în hotărâre.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că instanța de fond a apreciat greșit că adresa contestată nu reprezintă un act administrativ, în sensul Legii nr. 545/2004, a contenciosului administrativ, cu toate că aceasta a și produs efecte juridice, prin refuzul încheierii contractelor de închiriere cu unitățile medicale care nu sunt cabinete medicale în forma societăților comerciale sau a fundațiilor comerciale.
Consideră că H.G. nr. 884/2004 se referă la toate categoriile de cabinete medicale, pe când interpretarea dată prin adresa nr. 132/2004, este discriminatorie, neștiințifică și în contradicție cu prevederile hotărârii Guvernului, lezând direct pe membrii săi.
Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, deoarece s-a reținut corect că adresa în discuție nu este un act administrativ producător de efecte juridice, ci o simplă corespondență prin care se exprimă un anumit punct de vedere al consilierului juridic al instituției asupra aplicabilității H.G. nr. 884/2004.
Menționează că adresa contestată nu produce efecte juridice asupra conținutului actului normativ, care trebuie aplicat indiferent de interpretările date de Ministerul Sănătății, dar că și conținutul adresei este în sensul prevederilor H.G. nr. 884/2004, care sunt aplicabile numai cabinetelor medicale înființate conform O.G. nr. 124/1998, republicată și completată, nu și celor înființate potrivit Legii nr. 31/1990.
Recursul este nefondat.
Corect a reținut instanța de fond că adresa nr. 132 din 1 octombrie 2004 a Ministerului Sănătății - Direcția de Relații cu Parlamentul, Legislație și Contencios, către Consiliul Județean Bihor, nu reprezintă un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, pentru că prin ea însăși nu poate să producă efecte juridice, nefiind emisă de autoritatea administrativă abilitată legal, respectiv de către ministrul sănătății.
Conform prevederilor art. 11 alin. (2) din H.G. nr. 884/2004, numai ministrul sănătății este abilitat să stabilească prin ordin, modul de aplicare a acestei hotărâri, care, astfel, are calitatea de act administrativ producător de efecte juridice.
Actul în discuție este numai un punct de vedere al unui consilier juridic din cadrul Ministerului Sănătății, exprimat la solicitarea Consiliului Județean Bihor, care, chiar dacă a fost avut în vedere de solicitant, nu poate fi considerat totuși ca un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, ci ca o simplă corespondență care reflectă părerea consilierului juridic din minister, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Astfel fiind, recursul a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5982/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5976/2005. Contencios → |
|---|
