ICCJ. Decizia nr. 5984/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 1753 din 17 martie 2005, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de D.E. împotriva sentinței civile nr. 1360 din 27 mai 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că instanța de fond va avea obligația de a administra noi probe în ceea ce privește constatarea dacă detașamentul T5C Ucea, în care soțul reclamantei, D.G., a efectuat stagiul militar, a aparținut Direcției Generale a Serviciului Muncii sau Forțelor Armate.
în fond, după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1124 din 10 iunie 2005, a admis contestația reclamantei D.E., a anulat hotărârea nr. 6434/6083 din 11 martie 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București și a obligat-o pe pârâtă, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 309/2002, pentru perioada 9 iunie 1952 - 1 septembrie 1955.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că din certificatul nr. 48026 din noiembrie 2003, emis de Ministerul de Interne - Direcția Generală a Arhivelor Statului - Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale, rezultă că soțul reclamantei, D.G., figurează în Registrele de Evidență de la Detașamentele de muncă Apold, Apoldul de Sus, Ucea și Ilieni TR5 Construcții, cu perioada 9 iunie 1952 - însumat C.M.R. 1 Mai - Detașament de muncă Apold, până la 27 mai 1954, când s-a mutat la Detașamentul de muncă Ucea T5C. Iar din înscrierile din carnetul de muncă al soțului reclamantei rezultă că în perioada 10 iunie 1952 - 1 septembrie 1955, acesta a îndeplinit funcția de normator în cadrul Direcției Regionale a Detașamentelor de Muncă nr. 4 Stalin.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
în motivare, recurenta a arătat că sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul analizării actului dedus judecății, în sensul că, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, stabilirea drepturilor prevăzute de prezenta lege se face, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare județene sau de adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești, iar instanța de fond a luat în considerare un document care nu este prevăzut în cuprinsul legii menționate anterior, anume carnetul de muncă al soțului decedat al reclamantei și că nu intră sub incidența Legii nr. 309/2002.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul roman care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă, în perioada 1950 - 1961, iar potrivit art. 3 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, soția celui decedat, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că soțul intimatei-reclamante a prestat muncă în timpul stagiului militar într-un detașament organizat în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta de la recunoașterea drepturilor sale.
Faptul că se contestă de către recurentă, apartenența detașamentelor de muncă la Direcția Generală a Serviciului Muncii, invocându-se tutela Ministerului Forțelor Armate, nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului reparator al legii, și anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze stagiul militar.
în ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond a luat în considerare un înscris, respectiv carnetul de muncă al soțului intimatei-reclamante, care nu este prevăzut în cuprinsul dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, înalta Curte a reținut că dispozițiile legii menționate anterior nu sunt limitative, stabilirea calității de beneficiar al prevederilor legale în materie putându-se face cu orice înscris oficial, doveditor și util cauzei.
Curtea a constatat că instanța de fond a stabilit o corectă situație de fapt și a interpretat în mod judicios prevederile legii, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5985/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5986/2005. Contencios → |
|---|
