ICCJ. Decizia nr. 665/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 665/2005
Dosar nr. 7677/2004
Şedinţa publică din 7 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 15 martie 2004, reclamanta C.V. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, să se dispună anularea hotărârii nr. 274 din 4 februarie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că refuzul pârâtei este nejustificat, întrucât probatoriul administrat atestă că a fost strămutată, din motive etnice, împreună cu familia sa, din localitatea Cuzăplac, judeţul Sălaj, în localitatea Răchiţele, judeţul Cluj.
Tribunalul Caraş-Severin, căruia i s-a adresat iniţial, reclamanta, prin sentinţa civilă nr. 1304 din 14 aprilie 2004, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Prin sentinţa nr. 326 din 9 iunie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei C.V., a anulat hotărârea nr. 274 din 4 februarie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor stabilite prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, inclusiv declaraţiile de martor, rezultă că solicitarea reclamantei se încadrează în condiţiile stabilite prin Legea nr. 189/2000, întrucât acesta a făcut dovada refugierii, din motive etnice, într-o altă localitate, decât cea de domiciliu.
În consecinţă, instanţa a reţinut că acţiunea reclamantei a fost dovedită şi a admis-o, acordându-i acesteia, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că reclamanta nu a făcut dovada refugiului, cu acte oficiale, ci cu declaraţii de martor, ca urmare a faptului că Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale a emis un certificat din care rezultă că reclamanta nu figurează în documentele deţinute de această instituţie, ca fiind refugiată.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că dovada încadrării în situaţiile prevăzute prin ordonanţa menţionată se poate face cu acte oficiale, eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declaraţie cu martori.
Totodată, prin art. 61 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din declaraţiile de martor depuse la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine că reclamanta s-a refugiat împreună cu familia sa, după Dictatul de la Viena, într-o localitate rămasă sub administraţie românească.
Nu poate fi reţinută critica din recurs, potrivit căreia sentinţa pronunţată este nelegală, deoarece s-a fundamentat pe declaraţii de martor, şi nu pe înscrisuri oficiale. Forţa probantă a declaraţiilor de martor este recunoscută pe deplin, prin reglementările menţionate.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 326 din 9 iunie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 661/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 669/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
