ICCJ. Decizia nr. 669/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 669/2005
Dosar nr. 7683/2004
Şedinţa publică din 7 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 16 martie 2004, reclamantul B.A. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună anularea hotărârii nr. 10454/9746 din 13 februarie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în mod eronat i s-a respins cererea, întrucât din declaraţiile de martori şi înscrisurile depuse la dosar, rezultă că s-a refugiat din Basarabia, în luna aprilie 1943.
Prin sentinţa civilă nr. 1302 din 19 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantului B.A., a anulat hotărârea nr. 10454/9746 din 13 februarie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 mai 1943 - 6 martie 1945, începând cu 1 august 2003.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă cu certitudine că reclamantul s-a refugiat din Basarabia, în România, în aprilie 1943 şi aceasta s-a datorat evenimentelor politico-militare care au avut loc pe teritoriul Basarabiei în acea perioadă. Totodată, Curtea de Apel Bucureşti nu a luat în considerare argumentele susţinute de pârâtă, referitoare la inexistenţa persecuţiilor invocate de reclamant, deoarece în 1943, Basarabia se afla sub administraţie românească, considerând ca fiind de notorietate, instabilitatea politico-militară din acest teritoriu, în perioada menţionată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că reclamantul nu a dovedit cu acte oficiale, persecuţia invocată, precum şi faptul că în perioada anilor 1941 - 1944, Basarabia şi Bucovina s-au aflat sub administraţie românească, nefiind cunoscute motivele care să determine refugierea populaţiei de origine etnică română.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. Prin aceleaşi norme, în această categorie au fost incluse şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Instanţa de fond a reţinut în mod judicios că din declaraţiile de martori depuse la dosar, rezultă în mod indubitabil, că în aprilie 1943, reclamantul s-a refugiat împreună cu familia, de la Chişinău, în România. De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că refugiul reclamantului poate fi analizat numai în contextul instabilităţii politico-militare din zonă.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1302 din 19 mai 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 665/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 738/2005. Contencios. Anulare partiala... → |
|---|
