ICCJ. Decizia nr. 695/2005. Contencios. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 695/2005

Dosar nr. 341/2005

Şedinţa publică din 8 februarie 2005

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1216 din 28 iunie 2004, Judecătoria Sfântu Gheorghe a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul J.L. şi pârâţii Inspectoratul de Poliţie al judeţului Covasna, S.R.I. - U.M. 0198 Bucureşti şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna, în favoarea Curţii de Apel Braşov.

La data de 14 iulie 2004, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov şi, prin sentinţa civilă nr. 8/F/CA din 11 ianuarie 2005, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi-a declinat, la rândul său, competenţa, în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe, dosarul fiind înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.

În raport cu obiectul cauzei şi cu reglementările legale incidente, Curtea stabileşte că, în speţă, Judecătoriei Sfântu Gheorghe îi revine competenţa materială în soluţionarea pricinii.

Astfel, obiectul acţiunii îl constituie obligarea pârâţilor să restituie în natură, reclamantului, 3 cărţi confiscate sau să-i plătească acestuia, contravaloarea lor în sumă de 59.000.000 lei şi cheltuieli de judecată, fundamentată pe dispoziţiile Codului civil.

Acest obiect este de natură civilă în substanţa sa, în competenţa instanţei de drept comun, calitatea pârâţilor, de autorităţi publice, neatrăgând automat competenţa instanţei de contencios administrativ, atâta timp, cât nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la momentul formulării acţiunii).

Având în vedere că, judecarea pricinii nu este dată prin nici o lege specială în competenţa altei instanţe, urmează a se aplica prevederile art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care dispun că „Judecătoriile judecă, în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege, în competenţa altor instanţe" şi a se stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze, în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe J.L. şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Covasna, în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 695/2005. Contencios. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei