ICCJ. Decizia nr. 728/2005. Contencios. Anulare decizie M.F.P.; obligatii financiar-fiscale. Contestaţie în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.728/2005

Dosar nr. 2101/2004

Şedinţa publică din 8 februarie 2005

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată şi înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestatoarea SC U.T. SA a solicitat anularea deciziei civile nr. 3600/2003, pronunţată de această instanţă, pe calea contestaţiei în anulare, în condiţiile art. 318 C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei, contestatoarea a susţinut că dezlegarea dată în recurs este rezultatul unei greşeli materiale şi că instanţa a omis să cerceteze toate motivele de casare.

Astfel, contestatoarea a arătat că:

- greşit s-a reţinut că potrivit HG nr. 704/1993, creanţele reactivate sunt generatoare de venit impozabil;

- actul juridic dedus judecăţii era altul, respectiv acela de a determina dacă în cauză a existat sau nu o creanţă reactivată şi dacă titlurile de participare reprezintă venit sau o investiţie financiară aducătoare de venit.

- instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare, respectiv asupra expertizei efectuate în cauză.

Analizând contestaţia în anulare, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile procedurale aplicabile, Curtea o va respinge, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare, astfel cum este reglementată în prezent de Codul de procedură civilă, reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 317 - 318 C. proc. civ.

Contestatoarea şi-a întemeiat contestaţia, pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.

Potrivit textului de lege mai sus invocat: „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

În ceea ce priveşte „greşeala materială", la care textul procedural se referă, aceasta vizează, aşa cum în mod constant s-a statuat în doctrină şi în jurisprudenţă, greşeli materiale cu caracter procedural sau confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. În nici un caz textul legal nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt, aprecierea greşită a probelor sau modul în care instanţa a înţeles să interpreteze o dispoziţie legală, deoarece în acest fel s-ar ajunge pe o cale ocolită, la o rejudecare a recursului, ceea ce contravine principiilor procedurale ce guvernează căile de atac în materie civilă.

De aceea, art. 318 C. proc. civ., fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv.

Or, aşa cum rezultă din cuprinsul contestaţiei în anulare formulată în cauza de faţă, motivele invocate se referă exclusiv la probleme de fond cu privire la aprecierea probelor, şi interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile, ceea ce, însă, nu reprezintă „greşeli materiale", în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.

Cât priveşte susţinerea contestatoarei, în sensul că instanţa a omis să cerceteze toate motivele de recurs invocate, Curtea urmează a constata că este neîntemeiată, în raport cu considerentele deciziei contestate, din care rezultă cu certitudine că instanţa de recurs a analizat toate motivele de casare, procedând la o sistematizare a lor.

În acest caz, pentru a fi admisibilă contestaţia în anulare, instanţa trebuie să nu fi examinat un anumit motiv de casare, ceea ce, însă, nu s-a întâmplat cu ocazia soluţionării recursului, prin Decizia contestată.

Aşa cum s-a arătat, toate motivele de recurs invocate au fost analizate, sistematizarea lor fiind făcută de instanţă, ca urmare a legăturii logice existente între ele.

În consecinţă, în raport cu cele mai sus susţinute, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de SC U.T. SA împotriva deciziei nr. 3600 din 30 octombrie 2003, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, ca nefondată.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 728/2005. Contencios. Anulare decizie M.F.P.; obligatii financiar-fiscale. Contestaţie în anulare