ICCJ. Decizia nr. 921/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 28 decembrie2000, reclamanta SC S. SA Timișoara a chemat în judecată Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând anularea procesului-verbal nr. 5359 din 20 septembrie 2000 și a deciziilor nr. 5401 din 5 octombrie 2000, nr. 6101 din 30 octombrie 2000 și nr. 792 din 30 noiembrie 2000, prin care au fost calculate majorări de întârziere la plata contribuției de asigurări sociale de stat, în sumă de 9.330.588.512 lei, la o contribuție datorată de 4.509.841.620 lei.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că majorările de întârziere au fost eronat calculate, întrucât au fost încălcate prevederile art. 2 din Legea nr. 49/1992, care au modificat dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 389/1972, potrivit cărora majorările nu pot depăși suma datorată.
Prin sentința civilă nr. 319 din 30 septembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea precizată și a anulat ca nelegale, actele administrative contestate, cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de 4.820.742.892 lei, majorări de întârziere.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 13 din O.G. nr. 11/1996, potrivit cărora orice obligație bugetară neachitată la scadență atrage plata majorărilor de întârziere, în cuantum nelimitat.
Majorările de întârziere aferente contribuțiilor la asigurările sociale de stat au o avut reglementare specifică în perioada octombrie 1996 - iulie 2000, și anume, art. 3 alin. (3) din Legea nr. 49/1992, pentru modificarea Decretului nr. 389/1972, în baza cărui text majorările de întârziere calculate nu pot depăși suma datorată.
împotriva sentinței au declarat recurs, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a invocat necompetența materială a Curții de Apel Timișoara, în raport cu prevederile art. 155 lit. a) și b) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora litigiile privind modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale, inclusiv stabilirea majorărilor de întârziere, se soluționează în primă instanță, de tribunale.
Casa Județeană de Pensii Timiș a criticat sentința, sub aspectul aplicării greșite a art. 3 alin. (3) din Decretul nr. 389/1972, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 49/1992, ignorând faptul că, potrivit noului sistem de plată al majorărilor de întârziere, instituit prin O.U.G. nr. 2/1999, nu mai există limită cu privire la cuantumul acestor sume.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru considerentele ce urmează.
Prin procesul-verbal nr. 5359 din 20 septembrie 2000, perioada controlată a fost intervalul octombrie 1999 - iulie 2000, stabilindu-se că reclamanta ar datora cu titlu de contribuție de asigurări sociale, suma de 4.509.841.620 lei, plus majorări de întârziere, de 9.330.588.512 lei, calculate prin aplicarea art. 13 din O.G. nr. 11/1996, care nu limitează cuantumul acestora.
Susținerea instanței, că acest text de lege nu este aplicabil, este corectă, întrucât O.U.G. nr. 2/1999, pentru modificarea și completarea Decretului nr. 389/1972, modificat și completat prin Legea nr. 49/1992, prevede expres că nu se aplică prevederile art. 13 din O.G. nr. 11/1996, pentru neplata la termen a contribuțiilor pentru asigurările sociale de stat.
Dar, instanța a greșit, aplicând dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 389/1972, introduse prin Legea nr. 49/1992, în sensul că majorările de întârziere calculate pentru neplata contribuției de asigurări sociale nu pot depăși suma datorată, pentru toată perioada calculată.
Instanța nu a observat că prin O.U.G. nr. 2/1999,art. 3 din Decretul nr. 389/1972, care fusese modificat și completat prin Legea nr. 49/1992, a căpătat un alt cuprins, care conține o nouă reglementare a modului de calcul al majorărilor de întârziere, text în care nu se mai regăsește mențiunea privind limitarea cuantumului.
Astfel fiind, Curtea a reținut că pentru perioada octombrie 1996 - ianuarie 1999, majorările de întârziere calculate pentru neplata contribuției la asigurări sociale nu puteau depăși suma datorată cu titlu de C.A.S., în timp ce pentru intervalul 1 februarie 1999 - 1 iulie 2000 nu sunt limitate majorările.
întrucât din actele aflate la dosar nu se pot stabili separat aceste sume, se impune rejudecarea cauzei, pentru completarea probelor, urmând a se depune anexele la procesul-verbal de control și eventual, a se administra proba expertizei contabile, pentru determinarea exactă a majorărilor de întârziere datorate de reclamantă.
Având în vedere dispozițiile art. 155 lit. a) și b) din Legea nr. 19/2000, care stabilesc competența tribunalului, în judecarea litigiilor privind modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale, precum și a majorărilor de întârziere, Curtea a trimis cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Timiș.
| ← ICCJ. Decizia nr. 937/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 932/2005. Contencios → |
|---|
