ICCJ. Decizia nr. 951/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 951/2005
Dosar nr. 3243/2004
Şedinţa publică din 15 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 martie 2002, reclamanta SC V.I. SRL Zalău a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi A.N.D.- Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, solicitând anularea deciziei nr. 154 din 25 februarie 2002, emisă de primul pârât, prin care a fost menţinut procesul-verbal nr. 823/143 din 5 februarie 2002, întocmit de cel de al doilea pârât şi în consecinţă, exonerarea obligării sale la plata sumei de 1.159.583.451 lei pentru Fondul special al drumurilor, stabilită prin actul de constatare.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că prin actul de constatare menţionat, inspectorii A.N.D. au efectuat controlul respectării prevederilor Legii nr. 118/1996, republicată, cu modificările ulterioare, în perioada 1 ianuarie 1997 - 31 octombrie 2001, stabilind că datorează Fondului special al drumurilor, suma de 615.991.433 lei, la care se adaugă 543.592.018 lei, majorări de întârziere calculate până la 5 februarie 2002.
Organele de control au reţinut că în intervalul 11 mai 2000 - 21 mai 2001, reclamanta a achiziţionat de la producători, fără cota datorată Fondului special al drumurilor publice, cantitatea de 413.696 kg carburanţi auto, respectiv motorină.
Reclamanţii susţin că întreaga cantitate de motorină a fost vândută de ea, tot fără a încasa taxe, pentru Fondul special al drumurilor, luând declaraţii că aceşti carburanţi vor fi utilizaţi numai pentru vehicule sau utilaje care se încadrează în normele legale, adică cele care nu folosesc drumurile publice.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 388 din 2 octombrie 2002, a admis acţiunea, a anulat actele administrative atacate şi a exonerat-o pe reclamantă de plata sumelor la care fusese obligată, reţinând că reclamanta nu a produs nici un prejudiciu pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, prin revânzarea motorinei, întrucât consumatorii finali au utilizat motorina fără taxa de drum pentru alte activităţi, decât folosirea drumurilor publice. Expertul a concluzionat că 76,63% din cantitatea de motorină verificată, a fost utilizată pentru transportul intern al utilajelor (buldozere, încărcătoare, macarale, locomotive), nefiind folosită pentru transportul pe drumurile publice.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, susţinând, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, obligaţia calculării şi vărsării sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 118/1996, revine producătorilor şi importatorilor, nu şi intermediarilor, aşa cum este cazul intimatei-reclamante.
Instanţa a apreciat în mod greşit faptul că prin această metodă, intimata-reclamantă nu ar fi prejudiciat Fondul special al drumurilor publice.
Raportul de expertiză este nefondat, recurenta opunându-se la majoritatea obiectivelor şi în special, la obiectivul 4 şi 6.
Recursul este fondat.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 118/1996, „obligaţia calculării şi virării sumelor rezultă din aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 118/1996 şi revine producătorilor şi importatorilor".
Intimata-reclamantă recunoaşte faptul că nu are calitatea de producător sau importator, ci se ocupă cu comercializarea carburanţilor auto prin staţiile P. proprii.
Prevederile art. 2 alin. (4) lit. b) din Normele metodologice nr. 4556/1999 precizează că „obligaţia de a calcula şi de a vărsa sumele datorate Fondului special al drumurilor publice revine producătorilor din ţară, persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de organizare.
Dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. b) stabilesc că „producătorii vor organiza şi evidenţia în mod distinct cantităţile şi valorile combustibililor vânduţi cumpărătorilor pentru folosirea în consum, în scopul desfăşurării altor activităţi decât cea menţionată la lit. o)".
În aceste cazuri cumpărătorii vor prezenta comanda şi declaraţia pe proprie răspundere, din care va reieşi scopul achiziţiei.
Întrucât perioada verificată este cuprinsă între 1 ianuarie 1997 - 31 octombrie 2001, sunt aplicabile în speţă, atât prevederile Legii nr. 118/1996, cât şi cele ale Legii nr. 264/2001, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 118/1996 (M. Of. nr. 271/25.05.2001).
Aceleaşi prevederi enunţate, se regăsesc şi în dispoziţiile Legii nr. 264/2001 şi ale Normei metodologice nr. 3705/2001.
Din analiza acestor acte normative rezultă că obligaţii la Fondul special al drumurilor publice au numai producătorii interni şi importatorii. Numai producătorii interni şi importatorii ţin evidenţa vânzărilor de carburant cu cota şi fără cota datorată Fondului special al drumurilor publice. Numai producătorii interni şi importatorii au obligaţia, prin lege, să ia declaraţii pe proprie răspundere de la cumpărător, să întocmească şi să transmită situaţia centralizată la titularul fondului, respectiv la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
Din analiza acestor prevederi legale rezultă că intimata-reclamantă putea achiziţiona combustibil de la producător, numai cu cota pentru drumuri, dacă dorea să o revândă, întrucât cumpărătorii nu puteau cumpăra combustibil fără cotă decât numai de la producător sau importator, pentru că numai aceştia erau îndreptăţiţi de lege să primească declaraţii pe proprie răspundere şi să ţină evidenţa în mod distinct pentru cele două categorii (cu cotă sau fără cotă) către Fondul special al drumurilor.
Achiziţionarea de combustibil fără cotă conform declaraţiei pe proprie răspundere dată de către reclamanta-intimată, pentru consum propriu, duce la concluzia că acest combustibil era destinat numai pentru intimată şi în alte scopuri decât alimentarea autovehiculelor care circulă pe drumurile publice. Folosirea acestui combustibil în scopul revânzării este contrară prevederilor legale, încalcă scopul din declaraţia pe proprie răspundere şi prevederile legale care stabilesc cine este îndreptăţit să ia declaraţia pe proprie răspundere (numai producătorul şi importatorul).
Instanţa de fond a admis acţiunea, nesocotind faptul că reclamanta a încălcat legea.
Având în vedere argumentele mai sus expuse şi văzând şi prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 312 pct. 3 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât, se va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii, ca nefondată, a acţiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului împotriva sentinţei civile nr. 388 din 2 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de SC V.I. SRL Zalău, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1677/2005. Contencios. Anulare măsură... | ICCJ. Decizia nr. 1072/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
