ICCJ. Decizia nr. 1213/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1213/2005
Dosar nr. 3219/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta T.E. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 12752 din 25 noiembrie 2003 şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 42 din 13 ianuarie 2004, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât nu a fost supusă persecuţiilor etnice, localitatea de unde a plecat, Buteni - Calata, aflându-se sub administraţie românească.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că, în mod greşit instanţa de fond i-a respins cererea, având în vedere că în perioada aprilie 1942 - decembrie 1942 s-a refugiat din localitatea Sâncraiu, în localitatea Răchitele, judeţul Cluj, care la data respectivă aparţinea Statului Român.
Aşa cum, de altfel, rezultă şi din adeverinţa eliberată de Primăria comunei Calatele, frontiera româno-ungară era situată la limita hotarului între Sâncraiu, pe de o parte şi Calata şi Buteni, pe de altă parte.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice.
Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În speţă, declaraţiile martorilor S.I., S.M. şi L.N., certifică refugiul reclamantei, în primăvara anului 1942, din localitatea Buteni, judeţul Cluj, în localitatea Răchitele, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către statul maghiar.
Aceste înscrisuri se coroborează cu precizările autorităţilor comunei Calatele, potrivit cărora în perioada anilor 1940 - 1944, frontiera româno-ungară era situată la limita hotarului, între satele Sâncraiu pe de o parte, şi Calata şi Buteni, pe de altă parte, iar populaţia din acea zonă era obligată să se refugieze în munţi, din cauza luptelor duse la frontieră.
Rezultă, aşadar, că reclamanta a făcut dovada persecuţiei etnice potrivit cerinţelor impuse de art. 1 şi 6 din Legea nr. 189/2000, astfel că nu se justifică respingerea acţiunii reclamantei.
Pentru considerentele expuse, urmează a se admite recursul, a se casa sentinţa atacată, cu consecinţa admiterii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.E. împotriva sentinţei civile nr. 42 din 13 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea.
Obligă pârâta să emită o hotărâre prin care să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu acordarea drepturilor băneşti aferente perioadei 1 aprilie 1942 - 1 decembrie 1942, începând cu data de 1 noiembrie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1211/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1217/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
