ICCJ. Decizia nr. 1211/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1211/2005

Dosar nr. 3217/2004

Şedinţa publică din 25 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 16 octombrie 2003, reclamanta C.A. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea actului nr. 5486 din 24 septembrie 2003 şi să i se recunoască calitatea de refugiată, şi pentru perioada 1 septembrie 1940 - 23 ianuarie 1942.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că, în mod nejustificat, pârâta refuză să-i recunoască calitatea de refugiată pentru perioada menţionată, deşi din probatoriul administrat rezultă acest lucru.

Prin sentinţa civilă nr. 1513 din 11 decembrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei C.A., a anulat actul nr. 5486 din 24 septembrie 2003, emis de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată pentru perioada 1 septembrie 1940 - 23 ianuarie 1942 şi să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 august 2003.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că pârâta a recunoscut reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 23 ianuarie 1942 - 15 iulie 1944, emiţând în acest sens hotărârea nr. 1348 din 1 august 2004.

Printr-o nouă cerere, reclamanta a solicitat recunoaşterea calităţii de refugiată, şi pentru perioada 1 septembrie 1940 - 23 ianuarie 1942, care a fost respinsă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, prin adresa nr. 5486 din 24 septembrie 2003.

Instanţa de fond a apreciat că prin materialul probator administrat în cauză (carnetul de muncă al tatălui reclamantei şi declaraţiile de martori), reclamanta a făcut dovada calităţii de refugiată, şi pentru a doua perioadă solicitată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În esenţă, se susţine că reclamanta nu a făcut dovada refugiului pentru perioada solicitată, materialul probator fiind neconcludent şi contradictoriu.

Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/ 2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Din materialul probator administrat atât în faţa Comisiei de specialitate a Casei Judeţene de Pensii Cluj, cât şi în dosarul instanţei de fond, rezultă că urmare a îndepărtării din funcţie a tatălui său, după semnarea Dictatului de la Viena, reclamanta, împreună cu familia, s-a refugiat în septembrie 1940, din oraşul Cluj, în comuna Vultureni, iar ulterior, în anul 1942, în localitatea Blaj, unde şi-a continuat studiile liceale.

Astfel, din cuprinsul a două declaraţii de martori, rezultă cu claritate că refugiul reclamantei, în comuna Vultureni, a avut loc în luna septembrie 1940, declaraţiile respective coroborându-se cu înscrierile făcute în carnetul de muncă al tatălui său. Certificatul nr. C 780 din 27 mai 2002, eliberat de Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale, atestă că în luna ianuarie 1942, reclamanta s-a refugiat din comuna Vultureni, actul coroborându-se cu declaraţia unei martore care susţine că, în perioada 1942 - 1944, a fost colegă cu reclamanta, la liceul din Blaj.

În consecinţă, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 1513 din 11 decembrie 2003, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1211/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs