ICCJ. Decizia nr. 955/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 955/2005
Dosar nr. 3638/2003
Şedinţa publică din 15 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată cu data de 28 ianuarie 1999, reclamanta SC T.N. SA Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice) şi D.G.F.P.C.F.S. Bucureşti (actualmente Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti): anularea deciziei nr. 15 din 11 ianuarie 1999, emisă de pârât, a dispoziţiei nr. 175 din 27 mai 1998, a pârâtei şi a procesului-verbal nr. 135333 din 18 martie 1998, al Administraţiei Financiare a sectorului 3 Bucureşti, precum şi obligarea pârâtului, la restituirea sumei de 3.897.747.101 lei, calculată şi reţinută nelegal, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că, prin actele contestate, pârâţii i-au stabilit şi menţinut nelegal în sarcină şi ulterior i-au şi încasat, suma de 3.847.777.101 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. şi majorări de întârziere aferente, pentru majorarea capitalului social cu contravaloarea unor terenuri aflate în administrarea societăţii, pentru care, până la 31 decembrie 1995, conform prevederilor Legii nr. 15/1990, privind reorganizarea unităţilor economice de stat, ca regii autonome şi societăţi comerciale, s-au primit certificate de proprietate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 714 din 7 iunie 1999, a admis acţiunea, a anulat actele contestate, a obligat Ministerul Finanţelor să restituie reclamantei, suma de 3.897.771.001 lei, reţinută ca datorată şi încasată prin executare silită şi suma de 38.977.771 lei (ordin de plată nr. 10640 din 19 iunie 1998) şi pe pârâta D.G.F.P.C.F.S. Bucureşti să restituie suma de 77.955.542 lei (ordin de plată nr. 10383 din 9 aprilie 1998), reprezentând taxe de timbru achitate în faza administrativ-jurisdicţională.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin procesul-verbal nr. 136333 din 18 septembrie 1998, organele fiscale au supus impozitării, contravaloarea terenurilor pentru care reclamanta a obţinut titluri de proprietate, la data de 31 decembrie 1995, dar că societatea, după aprobarea bilanţului pe anul 1995, depusese toată documentaţia cerută la Registrul Comerţului, obţinând majorarea de capital cu contravaloarea terenurilor.
În concluzie, motivează instanţa, stabilirea impozitului suplimentar pe profit, ca şi a penalităţilor de întârziere, s-au făcut prin interpretarea eronată a prevederilor legale, privind majorarea de capital social care nu influenţează baza de impozitare privind impozitul pe profit.
S-a mai motivat că din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente (art. 1 din Legea nr. 69/1993, art. 16 din Legea nr. 27/1994, art. 16 din OG nr. 70/1994, republicată), rezultă că agenţii economici sunt obligaţi să plătească numai taxă aferentă terenurilor pe care le deţin, iar nu şi impozit pe profit calculat la valoarea acestora, din moment ce majorarea capitalului social nu a adus venit, societăţii reclamante.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P.C.F.S. a municipiului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 416 din 2 februarie 2001, a admis recursurile şi a casat sentinţa atacată, trimiţând cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, cu motivarea că instanţa de fond a omis să-şi motiveze soluţia, şi în ceea ce priveşte exonerarea reclamantei de la plata T.V.A. şi a majorărilor de întârziere aferente, contrar prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Judecând pricina în fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 968 din 29 iunie 2001, a admis acţiunea, a anulat actele contestate şi a obligat Ministerul Finanţelor să restituie reclamantei, suma de 3.897.777.101 lei reprezentând impozit pe profit şi T.V.A. şi sumele de 38.977.771 lei şi 77.955.542 lei, reprezentând cheltuieli efectuate în procedura administrativ-jurisdicţională.
Şi împotriva ultimei sentinţe au declarat recurs, pârâţii Ministerul Finanţelor şi D.G.F.P.C.F.S a municipiului Bucureşti.
Recursurile au fost admise de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, care, prin Decizia nr. 701 din 20 februarie 2003, a casat hotărârea recurată, cauza fiind trimisă din nou, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pe motiv că acţiunea a fost soluţionată fără participarea în proces a Administraţiei Financiare a sectorului 3 Bucureşti (în prezent Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 3 Bucureşti), deşi aceasta are legitimare procesuală pasivă, pentru că a emis două dintre actele atacate de reclamantă.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1033 din 25 iunie 2003, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 4, 5 şi 20 din OG nr. 70/1994, art. 8 din OG nr. 11/1996, art. 12 din OUG nr. 13/2001 şi ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., cu referire la prevederile art. 3 din Legea nr. 29/1990 şi cu împrejurarea că în declaraţia pentru impozitul pe profit depusă de reclamantă, la 15 mai 1996, suma de 3.771.343.495 lei, reprezentând valoarea terenurilor, a fost scăzută din creşterea de patrimoniu net aferentă anului 1995 şi, în acest fel, nu s-a avut în vedere la calcularea profitului impozabil, şi a impozitului pe profit aferent.
Această din urmă hotărâre a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamanta SC T.N. SA Bucureşti.
În motivare, recurenta a susţinut în esenţă, că instanţa de fond a omis voit să se pronunţe asupra unor mijloace de apărare şi dovezi administrate care erau hotărâtoare în soluţionarea cauzei, iar sentinţa este lipsită de suport legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, atât în ceea ce priveşte impozitul pe profit, cât şi T.V.A. şi majorările de întârziere în discuţie.
Astfel, instanţa fondului şi-ar fi însuşit exclusiv punctul de vedere al intimaţilor-pârâţi, fără a avea în vedere susţinerile sale privind.
- faptul că cel puţin o parte din impozit şi T.V.A., cu majorările aferente, sunt stabilite pentru terenuri scutite în mod expres de la plata vreunui impozit sau taxă;
- nerespectarea dispoziţiilor art. 22 din Normele metodologice pentru aplicarea OG nr. 11/1996, intimata modificând retroactiv destinaţia sumelor achitate de recurentă;
- faptul că legea impunea doar plata unor dividende către F.P.S., a impozitelor aferente dividendelor şi la plata unei taxe pe teren, în caz contrar realizându-se o nepermisă dublă impozitare;
- litigiile cu terţii, privitoare la aceste terenuri, amplificate de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2000.
- incidenţa dispoziţiilor HG nr. 887/1995 şi ale Legii nr. 55/1995.
Recurenta a mai susţinut că instanţa a aplicat greşit HG nr. 104/1997; a omis să se refere la Decizia nr. 1/1996 care îi susţinea apărarea, iar intimaţii au obligat-o în mod eronat, la înregistrarea majorării capitalului social, la Oficiul Registrului Comerţului, până la sfârşitul anului fiscal, operaţiune dificil de realizat şi neprevăzută de nici un text legal.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
În speţă, recurenta-reclamantă a contestat sumele stabilite în sarcina sa, ca urmare a constatării de către organele de control, a unei diferenţe de impozit pe profit, determinată de înregistrarea eronată a sumei de 3.771.345.495 lei, drept majorare de capital social la nivelul anului 1995.
În conformitate cu prevederile art. 3 din OG nr. 70/1994, recurenta făcea parte din categoria marilor contribuabili.
Nu poate fi primită susţinerea recurentei, potrivit căreia profitul impozabil se calculează conform art. 4 din OG nr. 70/1994, republicată, ca diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile aferente, întrucât în această calitate, impozitul său pe profit se determină în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din OG nr. 70/1994, coroborate cu cele ale cap. II din HG nr. 974/1994, ca diferenţă între activul din bilanţul de la sfârşitul anului fiscal, diminuat cu obligaţiile şi activul din bilanţul de la începutul anului fiscal, diminuat cu obligaţiile de plată aferente.
Aportul la capitalul social se deduce din activul bilanţului de la sfârşitul anului fiscal, cu consecinţa diminuării masei impozabile şi, corespunzător, a impozitului pe profit, numai cu condiţia respectării prevederilor legale care reglementează această operaţiune.
În ceea ce o priveşte pe recurentă, acesta a înregistrat în contabilitate, majorarea capitalului social în anul 1995, fără ca această operaţiune să fie înregistrată şi la Oficiul Registrului Comerţului în acelaşi an, ci abia mai târziu, în luna iunie 1996.
S-au încălcat, astfel, dispoziţiile cap. II art. 158 din Legea nr. 31/1990, art. 21 pct. a, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, care stabilesc obligaţia agenţilor economici, de a înregistra la Registrul Comerţului, toate modificările sau menţiunile făcute.
Potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 26/1990, înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor, de la data efectuării lor în Registrul Comerţului, iar persoana care are obligaţia de a cere înregistrarea, nu poate opune terţilor, actele ori faptele neînregistrate.
Din acest motiv, nu poate fi primită nici susţinerea recurentei, referitoare la incidenţa dispoziţiilor HG nr. 104/1997, deoarece conform art. 15 din acest act normativ, hotărârea de guvern se aplică numai pentru exerciţiul financiar al anului 1996, în timp ce recurenta a înregistrat în contabilitate majorarea capitalului social, în anul 1995:
Având în vedere cele expuse, prima instanţă a concluzionat în mod corect că pârâţii au stabilit şi menţinut în sarcina recurentei-reclamante, diferenţa de impozit pe profit şi majorările de întârziere în discuţie.
Soluţia instanţei de fond după casare, este temeinică şi legală, şi în ceea ce priveşte T.V.A. şi majorările de întârziere accesorii.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din OG nr. 11/1996, plata obligaţiilor bugetare restante se face în ordinea vechimii acestora, odată cu plata majorărilor de întârziere aferente fiecărei sume achitate.
Întrucât societatea recurentă nu a respectat aceste prevederi, în conformitate cu dispoziţiile art. 22, 23 şi 24 din Normele metodologice pentru aplicarea OG nr. 11/1996, organul fiscal a efectuat stingerea obligaţiilor bugetare restante în ordinea vechimii şi a schimbat destinaţia sumelor, în vederea achitării acestor debite, aducând la cunoştinţa recurentei, acest mod de acoperire a creanţelor, prin procesele-verbale nr. 135.099 din 27 februarie 1998 şi nr. 136.333 din 18 martie 1998.
Ca urmare a aplicării eronate de către societatea recurentă, a OG nr. 11/1996 şi a Ordinului ministrului finanţelor nr. 620/1997, organul de control a procedat legal la recalcularea obligaţiilor bugetare reprezentând T.V.A. şi a majorărilor de întârziere.
Instanţa de fond a dat o corectă dezlegare şi capătului de cerere privind restituirea taxelor achitate în procedura administrativ-jurisdicţională, întrucât, într-adevăr, potrivit Legii nr. 105/1997, în vigoare la acea dată, restituirea acestor taxe de timbru se putea face numai în măsura în care contestaţia sau plângerea erau admise, ceea ce, în speţă, nu s-a întâmplat.
Dând o corectă dezlegare situaţiei de fapt dedusă judecăţii şi aplicând corespunzător prevederile legale incidente, instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care, în considerarea art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.N. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1033 din 25 iunie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 953/2005. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 956/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
