ICCJ. Decizia nr. 952/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 952/2005
Dosar nr. 1663/2003
Şedinţa publică din 15 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 ianuarie 2003, reclamanta SC M.V. SA Călan, prin lichidator SC P.M. SRL Bucureşti, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, anularea deciziei nr. 554 din 29 noiembrie 2002, emisă de pârât şi a procesului-verbal al pârâtei, nr. 319 din 24 octombrie 2002.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că, prin actele contestate i s-au stabilit şi menţinut în sarcină, ca obligaţii bugetare de plată, sumele de 5.418.000.000 lei reprezentând credit de redresare restant;
-16.761.811.000 lei, reprezentând majorări de întârziere;
-379.260.000 lei, cu titlu de penalităţi, aferente creditelor fără dobândă primite în baza OG nr. 13/1995, de SC S. SA Călan, din fondul de redresare financiară şi preluate de către aceasta.
Având în vedere că la 21 mai 1999, împotriva reclamantei a fost deschisă procedura falimentului şi că prin declaraţia de creanţă înregistrată la Tribunalul Hunedoara, F.P.S. s-a înscris în tabloul creditorilor şi cu suma de 9.418.000.000 lei credit restant, nu se datorează majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere, fiind aplicabile, în opinia sa, prevederile speciale ale Legii nr. 64/1995, respectiv ale art. 37, şi nu cele generale ale OG nr. 11/1996.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 17 din 29 ianuarie 2003, a admis acţiunea şi a anulat în parte, actele atacate, respectiv pentru suma de 12.618.206.000 lei, menţinând actele atacate, pentru suma de 9.561.605.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în temeiul OG nr. 13/1995 şi al convenţiilor încheiate cu SC S. SA, Călan, reclamanta datorează numai creditele fără dobândă din fondul de redresare financiară preluate şi nerambursate şi majorările de întârziere aferente, calculate până la data deschiderii procedurii falimentului, în sumă totală de 9.561.605.000 lei.
În ceea ce priveşte penalităţile şi majorările de întârziere calculate după acea dată, acestea nu se datorează, întrucât valorificarea creanţelor societăţilor comerciale aflate în insolvenţă, se face numai în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995, republicată, nefiind incidente dispoziţiile OG nr. 13/1995 şi ale OG nr. 11/1996.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, în nume propriu şi pentru pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând modificarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii în totalitate.
În motivare, recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a greşit, anulând actele administrative atacate, pentru suma de 12.618.206.000 lei, având în vedere că, în conformitate cu prevederile OG nr. 26/2001, HG nr. 318/1995 şi ale art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, intimata-reclamantă datorează şi această sumă reprezentând penalităţi şi majorări de întârziere. calculate pentru nerambursarea creditelor fără dobândă din fondul de redresare financiară.
Critica formulată este nefondată.
Prin procesul-verbal de control nr. 319 din 24 octombrie 2002, menţinut prin Decizia nr. 554 din 29 noiembrie 2002, s-au stabilit şi, respectiv, menţinut, în sarcina intimatei-reclamante. debite reprezentând: credit fără dobândă pentru plata energiei electrice şi a gazelor naturale din fondul de redresare, nerambursat, majorări de întârziere calculate potrivit OG nr. 11/1996, de la 13 martie 1998, până la 31 octombrie 2002 şi penalităţi de întârziere, conform OG nr. 26/2001, pentru modificarea OG nr. 11/1996.
Având în vedere că la data de 21 mai 1999 a fost deschisă procedura falimentului intimatei, prin stabilirea şi calcularea majorărilor de întârziere şi a penalităţilor după această dată, s-au încălcat dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 64/1995, republicată, lege specială în materia falimentului, prin care legiuitorul a înţeles să creeze un regim echitabil faţă de toţi creditorii societăţii intrate în faliment.
Potrivit acestui text legal, „de la data deschiderii procedurii (falimentului) se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare, pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale". Textul de lege nu face nici o diferenţiere cu privire la natura creanţelor, ceea ce presupune că au fost avute în vedere creanţele de orice natură ce vor exista cu privire la debitor.
În acelaşi sens, conform art. 37 din Legea nr. 64/1995, „nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate, de la data deschiderii procedurii (...)". Astfel spus, prin acest text de lege, este stopată curgerea de drept a dobânzilor şi a oricăror alte cheltuieli care ar putea majora creanţa debitului (majorări de întârziere sau penalităţi).
Prin cele două dispoziţii legale, s-a urmărit menţinerea patrimoniului societăţii aflate în faliment, aşa cum exista la data deschiderii procedurii falimentului.
În cauza dedusă judecăţii, însă, majorările de întârziere în sumă de 12.618.206.000 lei şi penalităţile de întârziere, în cuantum de 379.260.000 lei, au fost calculate după data deschiderii procedurii falimentului, contrar prevederilor art. 35 şi 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, actele administrative supuse judecăţii fiind, cu privire la aceste sume, nelegale.
În considerarea tuturor celor expuse şi a prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul pârâţilor, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 17 din 29 ianuarie 2003, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 950/2005. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 953/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
