ICCJ. Decizia nr. 979/2005. Contencios. Refuz răspuns cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 979/2005
Dosar nr. 3259/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa recurată, sentinţa civilă nr. 82/F, pronunţată la data de 16 iunie 2003, în dosarul nr. 46/2003, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC C.P. SA Brăila, în contradictoriu cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi Direcţia Generală pentru Agricultură Brăila.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel, judecând în urma declinării competenţei de către Tribunalul Brăila, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea formulată, societatea comercială reclamantă a cerut ca autorităţile publice pârâte să fie obligate să-i achite suma de 141.197.652 lei reprezentând valoarea cotei unice, aferentă cantităţilor de carburant auto achiziţionate în perioada 19septembrie 2001 - 28 februarie 2002, precum şi plata unor daune cominatorii, de 1 milion lei/ zi, de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, potrivit art. 5 din Legea nr. 118/1996, aşa cum a fost modificată la 25 mai 2001, este îndreptăţită să primească suma respectivă, pentru cantităţile de carburanţi pe care le-a achiziţionat şi folosit în agricultură.
A mai arătat că direcţia generală pârâtă a avizat plata cotei unice, doar pentru perioada 25 mai 2001 - 19 septembrie 2001, refuzând să facă acest lucru pentru perioada următoare: 19 septembrie 2001 - 28 februarie 2002.
Pentru a respinge acţiunea formulată, instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (8) din Ordinul nr. 238/2002, beneficiază de restituirea sumelor reprezentând cota unică pentru cantităţile de carburanţi auto, doar persoanele fizice şi juridice prevăzute la alin. (1), care le-au achiziţionat în mod direct de la producători sau importatori.
Or, motivează în continuare instanţa de fond, societatea comercială reclamantă, deşi i s-a cerut, nu a fost în măsură să probeze îndeplinirea condiţiilor de mai sus, astfel încât concluziile expertizei, care a calculat cuantumul sumei cuvenite, sunt lipsite de temei legal.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, societatea comercială reclamantă care, a susţinut în esenţă, următoarele:
- instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare, deşi a invocat că direcţia generală pârâtă a refuzat să-i răspundă la cererea de restituire a cotei unice aferentă perioadei 19 septembrie 2001 - 28 februarie 2002;
- instanţa de fond a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 264/2001, ale art. 1 şi 2 din Legea nr. 48/2002, pentru aprobarea OG nr. 137/2000 şi art. 16 din Constituţie, pronunţând o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., normele metodologice invocate în considerentele soluţiei prevăzând o excludere de la beneficiul legii, a celor care nu au cumpărat carburanţii de la producători, nu importatori.
Recursul este nefondat.
Referitor la prima critică, rezultă că în mod judicios a reţinut instanţa de fond, că nu este vorba de un refuz nejustificat în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în vigoare la data respectivă, în cazul când autoritatea publică pârâtă a soluţionat favorabil cererea recurentei-reclamante, doar parţial, acordându-i sumele pretinse, doar pentru o parte a perioadei pretinse.
Astfel, recurenta-reclamantă a cerut direcţiei generale intimate, restituirea cotei unice aferente carburanţilor achiziţionaţi în perioada 25 mai 2001 - 28 februarie 2002, în sumă totală de 233.255.096 lei, din care i s-a achitat doar suma de 92.057.446 lei, obiectul acţiunii de faţă constituindu-l diferenţa de 141.197.652 lei, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Susţinerile făcute împreună cu cea de-a doua critică sunt, de asemenea, neîntemeiate, instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, în raport cu obiectul acesteia.
Astfel, pentru aplicarea şi în temeiul prevederilor Legii nr. 118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei a emis Normele metodologice nr. 3705/MM din 31 iulie 2001, care au fost modificate prin Ordinul nr. 238 din 22 februarie 2002, emis de acelaşi ministru.
Astfel, potrivit art. 6 alin. (8) din Normele metodologice, persoanele fizice şi juridice prevăzute la alin. (1), nu beneficiază de restituirea sumelor achitate reprezentând cota unică, decât pentru cantităţile de carburanţi auto achiziţionate direct de la producătorii interni sau de la importatori.
Or, recurenta-reclamantă, în cursul judecăţii, nu a probat că ar fi achiziţionat carburanţii în perioada 19 septembrie 2001 - 28 februarie 2002, direct de la producătorii interni sau de la importatori, astfel că instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu îndeplinea condiţiile legale pentru a beneficia de restituirea cotei unice achitate pentru cantităţile de carburanţi achiziţionate de la intermediari.
De altfel, în recurs, societatea comercială nu a contestat neîndeplinirea condiţiilor de mai sus, susţinând doar că în acest fel s-a făcut o discriminare, prin excluderea de la beneficiul legii, a categoriei celor care au achiziţionat cantităţile de carburanţi de la societăţile comerciale intermediare, invocând în acest sens, prevederile OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr. 48/2002, precum şi prevederile art. 16 din Constituţie.
Dar, aşa cum s-a arătat mai sus, Normele metodologice la care ne-am referit, au fost emise în temeiul şi pentru organizarea executării prevederilor Legii nr. 118/1996, aşa cum a fost completată de Legea nr. 264/2001, prevederi care nu au fost declarate neconstituţionale.
În concluzie, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, astfel că recursul de faţă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.P. SA Brăila împotriva sentinţei civile nr. 82/F din 16 iunie 2003, a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 966/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 983/2005. Contencios. Anulare decizii U.A.R.... → |
|---|
