ICCJ. Decizia nr. 985/2005. Contencios. Refuz admitere cerere de stabilire a domiciliului în România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 985/2005
Dosar nr. 7080/2004
Şedinţa publică din 17 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 1012, pronunţată la data de 5 mai 2004, în dosarul nr. 522/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.N. şi a dispus anularea actelor nr. 1198397/CM din 9 martie 2004 şi nr. 217602/2003, emise de Autoritatea pentru Străini, care a fost obligată să emită o decizie de aprobare a stabilirii domiciliului în România, în favoarea reclamantului, constatând că îndeplineşte condiţiile cerute de art. 71 din OUG nr. 194/2002.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut în esenţă, că reclamantul, cetăţean iranian, a intrat în România, la data de 11 martie 1997, în scop de afaceri, fiind acţionar la SC A.M. SRL Bucureşti, locuind cu chirie, în baza contractului înregistrat sub nr. 93927 din 12 august 2003, în Bucureşti.
A mai reţinut că reclamantul îndeplineşte condiţiile cerute de art. 6 alin. (1) lit. a), c), e), f) şi de art. 8 alin. (1) lit. b) - d) din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, astfel că refuzul autorităţii pârâte de a-i aproba stabilirea domiciliului în România, este nelegală.
Referitor la împrejurarea că reclamantul a fost sancţionat contravenţional în mai multe rânduri, pentru întârziere la prelungirea dreptului de şedere în România, instanţa de fond a reţinut că această împrejurare nu poate constitui un impediment legal la acordarea dreptului de stabilire a domiciliului în România, prevederile legale arătate neimpunând o astfel de condiţie.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, Autoritatea pentru Străini, susţinând că instanţa de fond a dat o hotărâre, cu încălcarea prevederilor legale incidente în cauză, reclamantul neîndeplinind condiţiile cerute de art. 7 alin. (1) lit. a) pct. II din OUG nr. 194/2002, care se referă la cerinţa ca cetăţeanul străin să fi beneficiat de o şedere temporară legală şi continuă, timp de 6 ani în România.
Or, motivează autoritatea, reclamantul a avut şedere ilegală în perioade numeroase de timp, când a şi fost sancţionat contravenţional, situaţii în care acesta a pierdut continuitatea dreptului de şedere legal în România.
Recursul este întemeiat.
Este necontestat că intimatul-reclamant, cetăţean iranian, a intrat în România în anul 1997, în scop de afaceri, locuind în Bucureşti, dar şi că, pentru perioadele 11 ianuarie - 10 martie 1998, 14 septembrie - 13 octombrie 2000, 13 ianuarie - 15 februarie 2001, 2 februarie - 4 martie 2002, 4 iulie - 29 iulie 2002, 29 decembrie 2002 - 23 ianuarie 2003 şi 23 aprilie - 26 mai 2003, a fost sancţionat contravenţional pentru întârziere la prelungirea dreptului de şedere în România.
Prevederile legale incidente în cauză sunt cele ale OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, care enumeră în art. 71, condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească străinii, pentru a putea să-şi stabilească domiciliul în România.
Astfel, potrivit art. 71 alin. (1) lit. a) pct. II, un străin, pentru a-şi putea stabili domiciliul în România, trebuie să fi avut, cel puţin 6 ani, o şedere temporară legală şi continuă, fiind, deci, necesar ca şederea acestuia să fie, în acelaşi timp, legală şi continuă.
Or, este necontestat că, pentru perioadele arătate mai sus, intimatul-reclamant a fost sancţionat contravenţional, şederea lui fiind ilegală în acele perioade, ceea ce a făcut ca şederea lui să devină şi discontinuă din punct de vedere al legalităţii.
Este adevărat că, însumând perioadele în care şederea intimatului-reclamant a fost legală, s-ar obţine o perioadă mai mare, decât cea cerută de lege, dar prevederile art. 71 alin. (1) lit. a) pct. II din OUG nr. 194/2002, cer ca perioada de cel puţin 6 ani, să fie acoperită de o şedere legală şi continuă, iar nu cumulată.
Astfel fiind, rezultă că refuzul autorităţii competente de a-i acorda cetăţeanului străin, dreptul de stabilire a domiciliului în România, este legal, recursul urmând să fie admis, sentinţa casată, iar acţiunea respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru Străini, împotriva sentinţei civile nr. 1012 din 5 mai 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 983/2005. Contencios. Anulare decizii U.A.R.... | ICCJ. Decizia nr. 988/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
