ICCJ. Decizia nr. 991/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 991/2005
Dosar nr. 7224/2004
Şedinţa publică din 17 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 29 martie 2004, sub nr. 525, reclamanta M.E. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând anularea hotărârii nr. 10275/8631 din 10 februarie 2004, prin care i s-a admis în parte cererea privind stabilirea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000 şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i fie recunoscut statutul de refugiată, şi pentru perioada iulie 1940 - decembrie 1941.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1293 din 18 mai 2004, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta M.E., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti. A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), începând cu data de 1 mai 2003, pentru perioada iulie 1940 - decembrie 1941, cu menţinerea ca recunoscută, a perioadei 6 aprilie 1944 - 6 martie 1945.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că reclamanta a probat cu declaraţiile martorilor, că s-a refugiat din Basarabia – Chişinău, în România, la Tecuci, în perioada iulie 1940 - decembrie 1941.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că actele depuse de reclamantă sunt contradictorii, în ceea ce priveşte perioada refugiului.
Recursul este fondat, pentru considerentele care se vor prezenta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din cele 6 situaţii enumerate.
Intimatei-reclamante îi sunt incidente dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, modificată şi aprobată prin Legea nr. 189/2000, aşa cum rezultă din probele aflate la dosarul cauzei.
Dar instanţa de fond a greşit asupra perioadei: iulie 1940 - decembrie 1941, pentru care a stabilit că reclamanta are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), întrucât nu a avut în vedere pe de o parte că, actul normativ sus citat stabileşte acordarea calităţii de beneficiar al drepturilor, cu începere de la 6 septembrie 1940, iar nu din luna iulie 1940, cum din eroare s-a dispus prin sentinţa atacată. Pe de altă parte, instanţa a greşit, pentru că din punct de vedere istoric, la 1 iulie 1941, teritoriul Basarabiei a fost retrocedat României. Practic, de la această dată, până în martie 1944, nu au mai existat persecuţii etnice, în accepţiunea prevederilor legale, întrucât regimul instaurat în România, în întregime sub administraţie românească, exclude eventualitatea unor persecuţii din motive etnice, aplicate cetăţenilor români.
Aşa fiind, pentru motivele arătate, recursul este fondat şi va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată, în sensul că perioadele de refugiu sunt 6 septembrie 1940 - 1 iulie 1941 şi 6 aprilie 1944 - 6 martie 1945, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1293 din 18 mai 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că perioadele de refugiu sunt: 6 septembrie 1940 - 1 iulie 1941 şi 6 aprilie 1944 - 6 martie 1945. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 990/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 994/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|