ICCJ. Decizia nr. 1110/2006. Contencios. Anulare Hotărâre de Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1110/2006
Dosar nr. 3919/2005
nr. 16047/1/2005
Şedinţa publică din 4 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 262/CA/2005-PI, pronunţată la data de 17 octombrie 2005, în dosarul nr. 2645/CA/2005-PI, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.Z., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi a admis cererea de intervenţie formulată de Ministerul Sănătăţii, în interesul pârâtului.
Prin aceeaşi hotărâre, au fost respinse excepţiile lipsei procedurii prealabile şi tardivităţii acţiunii.
Reclamantul a solicitat anularea parţială a HG nr. 2300/2004, în ceea ce priveşte prevederile art. 2 lit. b), art. 16 alin. (1) lit. c), art. 26, care îngrădesc dreptul constituţional la învăţământ şi muncă garantată, prin aceea că limitează pregătirea profesională a medicului, la obţinerea a două specializări, nefăcând nici o referire la a treia sau mai multor specializări, impunând, totodată, parcurgerea integrală a stagiului de pregătire, dacă specialitatea este înrudită, iar pentru o specialitate dintr-o grupă neînrudită promovarea examenului de rezidenţiat, ceea ce îngrădeşte dreptul la muncă, deoarece acest examen a fost promovat anterior de către medic.
În opinia reclamantului nu se justifică nici necesitatea avizului organizaţiilor profesionale de profil (Colegiul Medicilor) şi a aprobării Ministerului Sănătăţii, câtă vreme se plătesc taxe de instruire şi se parcurge un stagiu de pregătire.
Pentru a adopta soluţia mai sus enunţată, prima instanţă a constatat că actele atestă efectuarea procedurii prealabile, iar acţiunea reclamantului a fost introdusă în termen, în raport cu dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, însă aceasta este neîntemeiată, întrucât textele din HG nr. 2300/2004, a căror anulare se cere, sunt legale.
Astfel, HG nr. 2300/2004 a fost adoptată pentru modificarea şi completarea HG nr. 899/2002, privind organizarea învăţământului postuniversitar medical şi farmaceutic.
Această hotărâre, potrivit art. III, transpune integral prevederile art. 24 şi ale Anexei nr. I la Directiva Consiliului nr. 93/16/EEC din 5 aprilie 1993, privind facilitarea liberei circulaţii a medicilor şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic, cu modificările şi completările ulterioare, publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 165 din 7 iulie 1993, p.1.
Art. 2 alin. (1) lit. c) prevede „specializarea pentru dobândirea unei alte specialităţi", ca una dintre formele de învăţământ postuniversitar de specialitate medical, medico-dentar şi farmaceutic uman, nefiind de natură să-l prejudicieze pe reclamant, care este medic primar, rămânând la latitudinea sa, urmarea sau neurmarea acestei forme de învăţământ.
Art. 16 alin. (1) lit. b) prevede una din modalităţile prin care se poate obţine a doua specialitate, respectiv fără susţinerea unui nou concurs naţional pentru rezidenţiat, dar cu parcurgerea integrală a stagiului de pregătire, dacă specialitatea este înrudită cu cea pentru care solicitantul are certificat, cu avizul organizaţiilor profesionale de profil şi aprobarea Ministerului Sănătăţii.
Textul nu îngrădeşte accesul reclamantului sau a oricărui alt medic la învăţământul postuniversitar şi nici nu-l limitează la a doua specializare, stabilind doar aidoma dispoziţiilor art. 2 lit. a) din HG nr. 899/2002, pentru ipoteza când specialităţile nu sunt înrudite, obligativitatea susţinerii unui nou concurs naţional pentru rezidenţiat şi a parcurgerii programei de pregătire.
Or, simplul fapt al impunerii unui nou concurs pentru specializarea într-un alt domeniu, străin de cel pentru care s-a susţinut rezidenţiatul, nu constituie o vătămare a unui drept sau interes legitim a nici unui medic în interpretarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, parcurgerea programei de pregătire nefiind suficientă pentru a profesa în alt domeniu, fără ca însuşirea tuturor cunoştinţelor de specialitate să fie atestată prin susţinerea unui nou concurs de rezidenţiat prin care să fie promovaţi doar medicii care au obţinut cele mai bune rezultate la concurs.
Necesitatea avizului organizaţiilor profesionale şi a aprobării Ministerului Sănătăţii se impune în exercitarea atribuţiilor pe care le au în domeniu, în baza legilor de organizare şi funcţionare a acestora, iar art. 26 stabileşte doar modalitatea de suportare a taxelor de instruire, reclamantul neindicând, de altfel, motivul de nelegalitate al acestui text .
Pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada că a dorit sau doreşte să se specializeze în domeniu şi nu a avut sau nu are acces la această formă de învăţământ postuniversitar organizată în condiţiile legii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul M.Z., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în considerarea cărora a solicitat modificarea ei, în sensul admiterii acţiunii şi anulării textelor indicate din HG nr. 2300/2004.
Dezvoltând motivele de recurs, recurentul a criticat doar concluzia instanţei de fond, în sensul că textele de lege atacate nu îi îngrădesc dreptul constituţional de învăţământ, apreciind că medicul nu poate fi limitat a avea una sau două specialităţi medicale, obţinerea lor depinzând doar de capacitatea sa de a profesa, iar prin instituirea necesităţii promovării examenului naţional de rezidenţiat se îngrădeşte dreptul la muncă, întrucât acest examen a fost promovat anterior, fiind suficientă doar parcurgerea stagiului de pregătire.
Au fost reiterate şi susţinerile din acţiune vizând avizul organizaţiilor de profil şi aprobarea Ministerului Sănătăţii, toate aspectele rezultate din motivaţia recurentului putând fi circumscrise numai motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi examinate prin prisma acestui text de lege.
Hotărârea atacată conţine motivele convingătoare şi pertinente pe care sprijină soluţia adoptată, nefiind criticată, de altfel, sub acest aspect, deşi s-a făcut referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar sub pct. 8, acest text de lege reglementează motivul de recurs incident, atunci când instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori interesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Acest motiv de recurs priveşte actele ce emană de la părţi, în special convenţiile ale căror clauze contractuale necesită adesea o interpretare după regulile stabilite de Codul civil.
Motivul de recurs bazat pe denaturarea în cele două modalităţi a actului juridic dedus judecăţii trebuie să precizeze care este actul pretins denaturat şi în ce constă denaturarea, o simplă afirmaţie în acest sens nefiind suficientă pentru a se reţine incidenţa lui. Ori, în speţă o atare precizare nu a fost şi nici nu putea fi făcută, obiectul acţiunii constituindu-l nelegalitatea unor prevederi ale unei hotărâri a Guvernului României.
Analizând actele dosarului, criticile aduse de recurent, hotărârii atacate, prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile mai sus arătate şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, nefiind dat nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, concluzie fundamentată pe considerentele ce se vor arăta în continuare.
Solicitând anularea parţială a HG nr. 2300/2004, reclamantul-recurent a invocat o pretinsă îngrădire a drepturilor constituţionale la învăţătură şi la muncă, fără a indica, însă, o neconcordanţă a textelor indicate, în raport cu legile care reglementează organizarea şi desfăşurarea acestora.
Dreptul la învăţătură este reglementat prin art. 32 al Constituţiei revizuite, însă organizarea şi desfăşurarea în concret a diferitelor forme de învăţământ este reglementată prin lege organică, potrivit art. 73 pct. 3 lit. n).
Situaţia este identică şi în ceea ce priveşte dreptul la muncă, astfel cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 41, cu cele ale art. 73 pct. 3 lit. p) din Constituţie.
În conformitate cu prevederile art. 108 pct. 2 din Constituţie, hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor.
HG nr. 2003/2004 modifică şi completează HG nr. 899/2002 privind organizarea învăţământului postuniversitar medical şi farmaceutic uman, transpunând integral prevederile art. 24 şi ale Anexei nr. I la Directiva nr. 93/16/EEC din 5 aprilie 1993, privind facilitarea liberei circulaţii a medicilor şi recunoaşterea reciprocă a diplomei, certificatelor şi a altor titluri de medic, cu modificările şi completările ulterioare.
HG nr. 899/2002 a fost emisă în temeiul art. 107 al Constituţiei nerevizuite şi art. 69, 79, 135 şi136, din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ce i-au fost aduse până la acea dată, pentru organizarea executării acestei legi.
Potrivit art. 79 din Legea nr. 84/1995, învăţământul medical postuniversitar se organizează în forme specifice stabilite prin hotărâre de guvern.
Din această perspectivă şi în raport cu dispoziţiile legale mai sus arătate, prima instanţă a concluzionat în mod corect că acţiunea reclamantului nu este fondată.
Pe de altă parte, simplul fapt al organizării unui nou concurs pentru specializarea într-un alt domeniu, străin de cel pentru care s-a susţinut rezidenţiatul şi a stabilirii unor condiţii pentru înscrierea în vederea susţinerii acestuia nu constituie o vătămare a unui drept sau interes legitim, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, cum corect a reţinut instanţa de fond, iar reclamantul nu a făcut dovada că a dorit sau doreşte să se specializeze în alt domeniu şi nu a avut sau nu are acces la această formă de învăţământ postuniversitar organizat în condiţiile legii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.Z. împotriva sentinţei civile nr. 262/CA din 17 octombrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1109/2006. Contencios. Anulare Anexă la... | ICCJ. Decizia nr. 1111/2006. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
