ICCJ. Decizia nr. 1180/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin actul de sesizare nr. 378/147D/1998 al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi București, se solicită instanței, obligarea pârâților M.D. și B.Ș., la plata sumei de 472.277 mii lei, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea amenzilor contravenționale.
Soluționând cauza în fond, Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi a respins pct. 1 din actul de sesizare al Procurorului financiar, în ce privește suma de 472.277.000 lei, pentru care răspunderea a fost reținută în sarcina pârâților M.D. și B.Ș., în contradictoriu cu partea prejudiciată Ministerul Finanțelor Publice.
împotriva sentinței nr. 33 din 23 mai 2001, pronunțată de Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi, a formulat recurs jurisdicțional, Ministerul Finanțelor Publice.
Prin decizia nr. 565 din 13 septembrie 2001, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a admis recursul jurisdicțional declarat, dispunând casarea sentinței nr. 33/2001, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.
împotriva deciziei sus menționate a declarat recurs, M.D., iar prin decizia nr. 2148 din 3 iunie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a respins recursul, ca inadmisibil.
Prin încheierea din 24 noiembrie 2003, Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea dosarului la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.
Prin sentința civilă nr. 3025 din 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis actul de sesizare al Procurorului financiar nr. 378/147D din 21 iunie 1998, și anume, petitul 1 al actului de sesizare privind pe pârâții M.D. și B.Ș. A obligat pârâții, la plata în solidar către bugetul statului, a sumei de 248.942.972 lei, reprezentând despăgubiri civile rezultate din neîncasarea amenzii contravenționale, plus dobânda legală prevăzută în art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, pentru perioada de la 19 martie 1997 (data nașterii prejudiciului), până la data încasării efective a prejudiciului reținut în sarcina pârâților M.D. și B.Ș.
în baza art. 67 din Legea nr. 94/1992 a dispus măsuri asiguratorii în sarcina pârâților, în scopul asigurării reparării prejudiciului reținut și a beneficiului nerealizat ce urmează a fi calculat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că vina pârâților se materializează prin inacțiunea de înregistrare a debitelor în evidențele Direcției Generale a Finanțelor Publice București - Serviciul Urmărire și pasivitatea de a dispune reguli conform cu R.O.F. între servicii, direcții care să facă posibilă înregistrarea, urmărirea, încasarea și în cele din urmă executarea silită a debitelor.
S-a mai reținut că amenzile au fost aplicate în intervalul ianuarie - aprilie 1996 și cum în această perioadă, inspectori de specialitate și șefi de serviciu erau M.D. și B.Ș., răspunderea civilă delictuală ce incumbă acestora pentru conduita avută, s-a făcut în raport cu atribuțiile funcțiilor deținute, așa cum reiese din Situația serviciului resurse umane și deciziile de numire pe post.
împotriva sentinței sus menționate au declarat recurs în termenul legal, Agenția Națională de Administrare Fiscală, în calitate de parte prejudiciată, precum și pârâții M.D. și B.Ș.
Recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat, prin recursul său, admiterea căii de atac și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a actului de sesizare privitor la M.D. și B.Ș., cu motivarea că în mod eronat, prima instanță a reținut că suma de 799.839 lei reprezintă debite achitate, întrucât suma menționată nu face parte din suma de 472.277.000 lei, pentru care s-a solicitat obligarea la plată a pârâților, ci face parte dintr-o sumă mai mare, de 17.079.000 lei, dar care a fost deja avută în vedere ca încasată.
în ceea ce privește suma de 222.534.189 lei (reprezentând debitul stabilit în sarcina SC R. SRL) pe care instanța de fond a scăzut-o din totalul de 472.277.000 lei, cu motivarea că pârâtul B.Ș. nu se face responsabil, deoarece a preluat activitatea de urmărire debite, numai din luna iunie 1996, iar prin acțiunea de executare a debitului s-a constatat insolvabilitatea, s-a învederat că aprecierea instanței de fond nu are nici un suport real, atâta vreme, cât s-a probat că acest pârât a preluat funcția de șef serviciu la Serviciul "Urmărire, încasare, executare silită, impozite și taxe și valorificare bunuri", în data de 3 aprilie 1995, prin decizia nr. 61C și atâta timp, cât nu există nici un document care să ateste constatarea insolvabilității SC R. SRL.
Recurentul M.D. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea, urmare a rejudecării, actului de sesizare nr. 378/147D/1998, pct. 1, înaintat de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a municipiului București, învederând că instanța de fond a pronunțat sentința, în lipsa unor elemente care să confere prejudiciului, caracter cert și real și care să justifice că sunt întrunite în cauză elementele răspunderii materiale.
S-a arătat de către recurent, că nu s-a efectuat un sinoptic al societăților al căror debite s-au prescris și nu s-a precizat datele la care s-a prescris recuperarea debitelor, actele normative care au stat la baza prescrierii, modul de calcul, precum și ultimul document care a intervenit în calculul prescripției, astfel că nu se poate stabili în mod corect prejudiciul ce se poate imputa fiecăruia din cei doi pârâți.
Cât privește pe recurentul B.Ș., acesta a solicitat, de asemenea, admiterea căii de atac, casarea sentinței atacate și respingerea pct. 1 din actul de sesizare formulat cu privire la persoana sa de către Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a municipiului București, pe considerentul că instanța de fond nu a ținut cont de întâmpinările și documentele depuse la dosarul cauzei și nici de concluziile depuse împreună cu Anexa nr. IV1 actualizată de reclamant, în baza documentelor transmise de administrațiile de sector.
A arătat recurentul, că a îndeplinit funcția de șef al serviciului "urmărire, încasare, executare silită, impozite și taxe și valorificare bunuri" din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice București, încă de la înființare, respectiv de la 3 aprilie 1995, până la 15 martie 1996, fără a prelua vreo documentație de urmărire sau executare silită aflată în curs și fără a dispune de tehnica de calcul și de personal suficient, că Anexa nr. IV1, care a stat la baza sesizării Procurorului financiar, nu a fost întocmită de organele de control financiar ale Camerei de Conturi București și a fost preluată, fără o analiză temeinică, direct de la Serviciul Urmărire din cadrul Direcției Impozite și Taxe din Direcția Generală a Finanțelor Publice București, cu ocazia verificării contului de execuție și a bilanțului contabil încheiate pe anul 1997, că lipsesc în cauză elementele care să confere prejudiciului, un caracter cert și real, că sumele s-au prescris și s-au transformat în prejudiciu, după un an de la data schimbării reclamantului din funcție și că nu sunt întrunite elementele răspunderii materiale.
Recursurile sunt întemeiate și vor fi admise, cu consecința casării sentinței civile nr. 3025 din 24 noiembrie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și a trimiterii cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru considerentele ce urmează.
Recurenții B.Ș. și M.D. au îndeplinit funcția de șef serviciu "Urmărire, încasare, executare silită, impozite și taxe și valorificare bunuri" din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București, în perioada 3 aprilie 1995 - 15 martie 1996 și, respectiv, 3 mai 1996 - 31 decembrie 1997, iar prin actul de sesizare nr. 378/147d/1998 al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi a municipiului București s-a solicitat obligarea acestor recurenți, la plata sumei de 472.277.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea amenzilor contravenționale aplicate de organele de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, precum și de alte organe de control din afara acestuia, care s-au prescris din culpa organelor de urmărire ale Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a municipiului București.
Prin decizia nr. 565 din 13 septembrie 2001, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, s-a casat sentința nr. 33 din 23 mai 2001, a Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi (prin care a fost respins pct. 1 din actul de sesizare al Procurorului financiar) și s-a trimis cauza, spre rejudecare, stabilindu-se obligația pentru instanța de trimitere, de a pune în vedere Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București, să întocmească un sinoptic, cuprinzând toate amenzile în cauză, data la care a început să curgă pentru fiecare dintre ele, termenul de prescripție, ținând seama că, potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 32/1968, termenul de prescripție contravențional începe să curgă după cele 15 zile de la comunicarea procesului-verbal și el poate fi întrerupt sau suspendat în condițiile legii, apoi ce acte de executare au fost săvârșite (plăți, sechestre, popriri) și la ce date și care a fost ultimul act de executare în raport cu care se putea constata insolvabilitatea. S-a mai precizat că se impunea constatarea împrejurării dacă se mai putea interveni în vreun fel care să conducă la valorificarea, cel puțin parțial, a bunurilor celui urmărit și dacă pârâții au folosit această diligență și s-a stabilit că numai în condițiile unei asemenea culpe se pot pune în sarcina pârâților, debite a căror executare s-a prescris și aceasta pentru fiecare pârât, prin raportare la perioada în care răspundea de urmărirea și încasarea debitelor.
Elementele de fapt și de drept menționate mai sus, absolut necesare pentru soluționarea legală și temeinică a cauzei, nu au fost lămurite pe deplin cu prilejul rejudecării cauzei și a pronunțării sentinței civile nr. 3025 din 24 noiembrie 2004, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, neputându-se stabili cu certitudine, pentru fiecare din cei doi pârâți, raportat la perioada în care au avut atribuții în domeniul executării creanțelor bugetare, dacă poartă răspunderea pentru prescrierea amenzilor contravenționale, cu atât mai mult, cu cât la preluarea, respectiv predarea funcției de șef serviciu nu s-au întocmit situații centralizatoare din care să rezulte stadiul executării fiecărei creanțe bugetare constând în amenzi contravenționale aplicate agenților economici.
în aceste condiții, s-a impus casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru completarea probatoriului cu alte înscrisuri deținute de organul de executare, eventual prin efectuarea unei expertize de specialitate, care să oglindească situația detaliată a fiecărui dosar de executare și a fiecărei amenzi contravenționale, pentru care se solicită angajarea răspunderii pârâților, pe motivul prescripției creanțelor datorate statului, de natură să formeze convingerea instanței în legătură cu vinovăția pârâților.
Cu prilejul rejudecării pricinii, urmează a fi examinate și celelalte critici formulate prin cererea de recurs, atât de pârâții B.Ș. și M.D., cât și de partea prejudiciată, Agenția Națională de Administrare Fiscală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1183/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1205/2006. Contencios → |
|---|
