ICCJ. Decizia nr. 1272/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1272/2006
Dosar nr. 3427/1/2006
Şedinţa publică din 12 aprilie 2006
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 65 pronunţată la 11 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de P.I. împotriva sentinţei civile nr. 445 din 25 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Obiectul cererii de chemare în judecată, l-a constituit anularea dispoziţiei de destituire emisă prin adresa nr. S/3283 din 4 septembrie 2003, a Inspectoratului General al Poliţiei şi reintegrarea în funcţia publică deţinută anterior de către reclamant, cu obligarea pârâţilor Inspectoratul General al Poliţiei şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Olt, la plata drepturilor salariale aferente.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că reclamantul-recurent a fost trimis în faţa Consiliului de Disciplină constituit la 19 august 2003, la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Olt, pentru abateri de natura celor prevăzute în art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, cu modificările ulterioare, ca şi Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002 privind disciplina şi deontologia profesională a poliţiştilor, constând în neglijenţa şi lipsa de preocupare manifestată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu care revin poliţiştilor ce execută paza şi supravegherea deţinuţilor desfăşurând activităţi lucrative, cercetarea abaterilor având loc în contextul evadării unui deţinut la 27 iulie 2003.
S-a apreciat, ca nefondată, critica referitoare la greşita aplicare a unei sancţiuni disciplinare, în condiţiile în care recurentul-reclamant, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, a fost scos de sub urmărire penală prin Ordonanţa din 19 noiembrie 2003, deoarece s-a constatat că fapta nu există; aceasta, deoarece vinovăţia recurentului subzistă sub aspectul neîndeplinirii obligaţiilor şi sarcinilor de serviciu.
S-a reţinut că numai hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei învestită cu soluţionarea unei acţiuni disciplinare, nu şi ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, indiferent pentru care motiv.
S-a concluzionat, astfel, că instanţa de fond a procedat corect, atunci când a respins cererea reclamantului, de anulare a dispoziţiei de demitere din funcţia publică ce o deţinea.
Împotriva acestei decizii, P.I. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5, art. 326 alin. (3) şi art. 327 alin. (1) C. proc. civ.
S-au depus, în sprijinul cererii de revizuire, Ordonanţa nr. 1749/P/2004, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, de scoatere de sub urmărire penală şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ a martorilor P.I., I.M. şi M.I., pentru fapta de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen., alăturat fiind depuse şi declaraţiile martorilor respectivi, acestea fiind considerate de revizuent, înscrisuri doveditoare, în sensul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
S-au depus şi decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs, conform cărora în cazuri similare celui prezentat de revizuent, instanţa de recurs a admis recursurile şi a modificat în tot sentinţele instanţei de fond, dispunând reintegrarea a doi foşti colegi în funcţiile publice deţinute anterior destituirii.
Analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi a actelor depuse de revizuent în sprijinul acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că este întemeiată şi urmează a fi admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, se poate cere şi atunci când, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Înscrisurile depuse de revizuent - ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina şi declaraţiile celor trei martori, prin ordonanţa respectivă aplicându-se celor trei martori, sancţiunea cu caracter administrativ de 5.000.000 lei amendă pentru fiecare, reţinându-se că au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., întrunesc cerinţele prevăzute de textul de lege menţionat, ele fiind înscrisuri doveditoare ce nu au putut fi înfăţişate de parte, la momentul soluţionării recursului declarat, la acel moment nefiind în posesia lor.
Cererea de revizuire urmează a fi, deci, încuviinţată şi ca o consecinţă, se va dispune schimbarea în tot a deciziei nr. 65 din 11 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Procedând la rejudecarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 445 din 25 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat şi urmează a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recurentul, în dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanţa de fond, nu a analizat criticile sale referitoare la nerespectarea dispoziţiilor procedurale prevăzute de Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, în sensul că a fost sancţionat potrivit art. 57 lit. b) din lege, articol ce reglementează procedura disciplinară obişnuită, deşi lui îi erau aplicabile dispoziţiile procedurii disciplinare speciale prevăzute de art. 65 din acelaşi act normativ.
S-a precizat, de asemenea, că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că scoaterea de sub urmărire penală nu înlătură răspunderea disciplinară, mai ales că în cazul său, motivul pentru care a fost scos de sub urmărire penală, este cel prevăzut de art. 11 lit. b) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., ceea ce înlătură orice formă de vinovăţie, inclusiv cea disciplinară.
Examinând motivele de recurs invocate, instanţa de recurs constată că acestea sunt fondate.
Dispoziţia de destituire contestată, a avut la bază abaterea disciplinară a contestatorului, în sensul că în noaptea de 25 spre 26 iulie 2003, în timp ce efectua serviciul şi asigura paza deţinuţilor din cadrul Gospodăriei Agrozootehnice, nu a supravegheat corespunzător activitatea deţinuţilor şi nu a luat măsuri pentru deţinerea în condiţii de siguranţă a acestora, astfel că în jurul orei 24.00, deţinutul P.I. a părăsit locul de deţinere, deplasându-se la locuinţa concubinei sale în comuna Găneasa, situată la cca 8 km de Slatina.
Pentru fapta respectivă, contestatorul a fost sancţionat potrivit dispoziţiilor art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 şi tot pentru aceeaşi faptă s-a dispus şi sesizarea organelor de urmărire penală.
Or, în condiţiile în care pentru aceeaşi faptă s-a dispus şi începerea urmăririi penale, erau aplicabile dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi urm. din Legea privind Statutul poliţistului, conform cărora menţinerea în activitate a poliţistului se hotărăşte după soluţionarea definitivă a cauzei, cu excepţia situaţiei în care a comis şi alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară obişnuită.
În raport cu ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, la data de 19 noiembrie 2003, în dosarul nr. 599/P/2003, prin care, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., contestatorul-recurent a fost scos de sub urmărire penală, deoarece fapta de neglijenţă în serviciu nu există, erau aplicabile dispoziţiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, în sensul de a-l repune în toate drepturile anterioare, şi nu dispoziţiile art. 57 lit. b) din legea amintită, ce reglementează procedura disciplinară obişnuită.
În situaţia în care scoaterea de sub urmărire penală s-a făcut pentru inexistenţa faptei ilicite, nu se poate vorbi nici de o răspundere disciplinară.
În sprijinul soluţiei de modificare a sentinţei recurate, vine şi înscrisul nou depus abia în cererea de revizuire a deciziei dată în recurs, (atunci a putut fi procurat de la Parchet), Ordonanţa nr. 1748/P din 2 noiembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, prin care martorii P.I., I.M. şi M.I., ale căror declaraţii au stat la baza acuzării şi sancţionării contestatorului, au fost sancţionaţi pentru mărturie mincinoasă, cu câte 5.000.000 lei amendă administrativă.
Trebuie precizat şi faptul că prin două decizii irevocabile - nr. 32 din 11 ianuarie 2005 şi nr. 5896 din 9 decembrie 2005, pe baza aceluiaşi probatoriu menţionat mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunile formulate de A.D. şi D.F. şi a anulat dispoziţiile de sancţionare a acestora, pentru aceleaşi „fapte", petrecute în aceleaşi împrejurări, ca şi cea reţinută în sarcina recurentului din acest dosar.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acţiunea în contencios administrativ formulată de P.I., este întemeiată şi pe cale de consecinţă, în temeiul art. 1 alin. (11) din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la data sesizării instanţei), actul administrativ contestat va fi anulat.
Ca o consecinţă, se va dispune reintegrarea recurentului-reclamant în funcţia publică deţinută anterior destituirii şi va fi obligat pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei, la plata către acesta, a drepturilor salariale cuvenite de la data destituirii şi până la încadrarea efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de revizuire formulată de P.I. împotriva deciziei civile nr. 65 din 11 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Schimbă în tot Decizia nr. 65 din 11 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi rejudecând, admite recursul declarat împotriva sentinţei nr. 445 din 25 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, şi pe fond, anulează dispoziţia de destituire emisă prin adresa nr. S/3283 din 4 septembrie 2003, a Inspectoratului General al Poliţiei.
Dispune reintegrarea în funcţia publică deţinută anterior şi obligă Inspectoratul General al Poliţiei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data destituirii şi până la încadrarea efectivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1260/2006. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 1277/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
