ICCJ. Decizia nr. 1278/2006. Contencios. Anulare decizie emisă de presedintele A.N.R.C. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1278/2006
Dosar nr. 2596/2005
nr. 10768/1/2005
Şedinţa publică din 13 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 decembrie 2004, reclamanta SC A.T. SA Cluj Napoca a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.C., anularea deciziei nr. 1289/EI din 17 noiembrie 2004, emisă de preşedintele autorităţii pârâte.
În motivare, reclamanta a arătat că, în mod nelegal, prin actul contestat, pârâta i-a reţinut în sarcină, obligaţia de plată a unei contribuţii în sumă de 12.324.101.000 ROL, pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, deşi cifra de afaceri din activitatea de telefonie pe anul 2003, este sub limita de 3.000.000 Euro, impusă de dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Decizia Preşedintelui A.N.R.C. nr. 1074/EN/2004, pentru plata contribuţiei la finanţarea (subvenţionarea) serviciului universal.
Chiar dacă cifra totală de afaceri a societăţii în anul 2003 a depăşit plafonul de 3.000.000 Euro, aceasta a provenit aproape în totalitate din activitatea de televiziune prin cablu şi numai în luna decembrie a acelui an societatea a avut cifră de afaceri din activitatea de telefonie.
În subsidiar, reclamanta a mai susţinut că plata unei asemenea contribuţii nu s-ar putea cere decât proporţional cu perioada de timp dintre apariţia deciziei A.N.R.C. nr. 1074/EN din 6 iulie 2004 şi până la sfârşitul anului 2004.
La data de 23 mai 2005, în faza judecăţii în primă instanţă, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 4.3.3. alin. (6) din Regulamentul de politică şi strategie privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicaţiilor electronice aprobat prin Ordinul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei nr. 184 din 20 mai 2004, susţinând că aceste prevederi încalcă dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 304/2003, în sensul că valoarea contribuţiei se calculează şi se stabileşte de A.N.R.C., şi nu de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1245 din 27 iunie 2005, a admis excepţia de nelegalitate a pct. 4.3.3 alin. (6) din Ordinul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei nr. 184 /2004.
Totodată, instanţa a admis acţiunea şi a anulat, ca nelegală, Decizia Preşedintelui A.N.R.C. nr. 1289/EI din 17 noiembrie 2004.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că orice cotă sau procent ce urmează a fi luat în calcul la determinarea contribuţiei, intră, potrivit art. 12 şi 13 din Legea nr. 304/2003, în competenţa A.N.R.C., faţă de care dispoziţiile pct. 4.3.3. alin. (6) din Ordinul nr. 184/2004, al Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, care prevăd o modalitate de calcul a cuantumului acestei contribuţii, sunt nelegale.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că, faţă de constatarea nelegalităţii pct. 4.3.3. alin. (6) din Ordinul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei nr. 184/2004, Decizia atacată apare ca fiind nelegală, în ceea ce priveşte determinarea contribuţiei.
Cu privire la celelalte aspecte de nelegalitate a deciziei atacate, s-a apreciat că nu pot fi reţinute, având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 304/2003, împrejurarea că societatea reclamantă furnizează servicii de tipul celor incluse în serviciul universal, precum şi faptul că nu există nici o dispoziţie legală contrară prevederii, în sensul stabilirii contribuţiei la întreaga cifră de afaceri.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recurs, pârâta A.N.R.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia de nelegalitate a pct. 4.3.3. alin. (6) din Ordinul nr. 184/2004, instanţa de fond a interpretat eronat prevederile art. 13 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 304/2003 şi a ignorat dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) din legea menţionată, precum şi pe cele ale art. 4.1 alin. (2) din documentul aprobat prin Ordinul nr. 184/2004. Or, din interpretarea acestor din urmă texte normative, rezultă că determinarea modului de calcul al contribuţiei pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal are consecinţe deosebit de importante pentru implementarea serviciului universal, fiind, astfel, de competenţa Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, care are atribuţia de a stabili politica şi strategia privind implementarea serviciului universal şi care stabileşte obiectivele de atins, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung, iar nu de competenţa A.N.R.C., care are doar atribuţii concrete în implementarea serviciului universal.
Referitor la soluţia pronunţată pe fondul cauzei, recurenta a arătat că, anulând Decizia preşedintelui A.N.R.C., atacată, ca efect al admiterii excepţiei de nelegalitate a prevederilor pct. 4.3.3. alin. (6) din documentul de politică şi strategie, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, chiar dacă s-a admis excepţia menţionată, nelegalitatea deciziei Preşedintelui A.N.R.C. nr. 1289/EI din 17 noiembrie 2004, trebuia analizată în raport cu celelalte prevederi normative aplicabile, respectiv cu cele ale art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003 şi ale art. 33 alin. (1) lit. a) din Decizia Preşedintelui A.N.R.C. nr. 1074/2004.
De altfel, aceste dispoziţii au fost respectate la emiterea deciziei şi însăşi instanţa a respins criticile formulate de către intimata-reclamantă, referitoare la nelegalitatea actului contestat.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în speţă, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, pentru motivele, care vor fi expuse în continuare.
Prin Decizia nr. 1289/EI din 17 noiembrie 2004, emisă de Preşedintele A.N.R.C., contestată în cauză, intimata-reclamantă a fost obligată la plata contribuţiei pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, în sumă de 12.324.101.000 ROL, avându-se în vedere cifra de afaceri totală a societăţii, aferentă anului 2003, în cuantum de 1.540.512.574.000 ROL.
Aşa după cum însăşi recurenta-pârâtă a menţionat în „Precizările" depuse la dosarul de fond, cuantumul contribuţiei menţionate s-a stabilit potrivit dispoziţiilor pct. 4.3.3. din documentul de politică şi strategie privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicaţiilor electronice aprobat prin Ordinul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei nr. 184/2004.
Potrivit pct. 4.3.3. alin. (6) din documentul mai sus specificat, „în anul 2004, A.N.R.C. va percepe de la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de la furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului, cu o cifră de afaceri înregistrată în anul precedent mai mare sau egală cu 3.000.000 Euro, o sumă egală cu 0,8 % din cifra lor de afaceri, din care s-au scăzut în prealabil veniturile provenite din interconectare şi serviciile de roaming (pentru proprii abonaţi), urmând ca în perioada 2005 - 2010 procentul să fie de 0,5%, dar nu mai mult de 2.000.000 Euro pentru fiecare furnizor".
Stabilind cuantumul contribuţiei de 0,8% pentru anul 2004 şi de 0,5 pentru perioada 2005 - 2010, dispoziţiile pct. 4.3.3 alin. (6) din Ordinul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei nr. 184/2004 încalcă prevederile art. 12 şi 13 din Legea nr. 304/2003, privind serviciul universal, care prevăd că acest cuantum al contribuţiei se calculează şi se stabileşte de către A.N.R.C., şi nu de către Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a admis excepţia de nelegalitatea dispoziţiilor pct. 4.3.3 alin. (6) din Ordinul nr. 184/2004.
Nu poate fi primită teza recurentei, potrivit căreia stabilirea cuantumului contribuţiei în discuţie ar intra în atribuţiile Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, legate de stabilirea politicii şi strategiei privind implementarea serviciului universal, deoarece acest cuantum se poate stabili numai după calcularea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, calcul care, potrivit art. 12 din Legea nr. 304/2003, se face de către A.N.R.C., şi nu de către Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.
Este evident că, din moment ce Decizia atacată nu mai are temei legal valabil în baza căruia s-a determinat cuantumul contribuţiei, aceasta este nelegală în ce priveşte determinarea acestei contribuţii.
Susţinerea recurentei, potrivit căreia, în urma admiterii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 4.3.3 alin. (6) din Ordinul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei nr. 184/2004, instanţa de fond ar fi procedat în mod automat la anularea deciziei atacate, este neîntemeiată.
Instanţa fondului a procedat corect, cu respectarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Mai întâi a constatat nelegalitatea prevederilor pct. 4.3.3 din Ordinul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei nr. 184/2004, apoi a înlăturat aceste prevederi, care constituie temeiul legal al deciziei atacate, de la soluţionarea cauzei. În continuare, a analizat fondul pricinii şi a constatat că Decizia contestată nu mai are temei legal valabil în baza căruia s-a determinat cuantumul contribuţiei stabilite în sarcina intimatei-reclamante şi, faţă de această constatare, a ajuns la concluzia că Decizia este nelegală, în ceea ce priveşte determinarea contribuţiei, anulând-o în consecinţă, ca nelegală.
De altfel, prin Ordinul nr. 318 din 22 august 2005, emis de ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, au fost abrogate alin. (5), (6) şi (7) ale pct. 4.3.3 din Ordinul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei nr. 184/2004.
Având în vedere că principalul temei juridic al deciziei contestate a fost înlăturat, era de prisos examinarea deciziei contestate, în raport cu alte norme legale incidente invocate, aşa cum susţine recurenta.
În concluzie, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecăţii, prima instanţă a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică şi, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.R.C. împotriva sentinţei civile nr. 1245 din 27 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1277/2006. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1279/2006. Contencios. Refuz emitere act... → |
|---|
