ICCJ. Decizia nr. 115/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 115/2006
Dosar nr. 3076/2005
nr. 12684/1/2005
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 184 din 13 aprilie 2005, Tribunalul Botoşani a declinat în favoarea Curţii de Apel Suceava, competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamantul U.P., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Centrul Militar Judeţean Botoşani, având ca obiect recunoaşterea calităţii sale de veteran de război şi a drepturilor aferente, conform Legii nr. 44/1994.
Judecând în fond pricina, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 248 din 6 iulie 2005, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că petentul nu a putut face dovada calităţii de veteran de război, cazul său neîncadrându-se în nici una dintre situaţiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 44/1994. În ceea ce priveşte stabilirea calităţii de veteran de război, prin reconstituirea cu martori, potrivit Legii nr. 322/1943, s-a reţinut că această probaţiune este admisibilă, doar pentru solicitanţii născuţi anterior datei de 31 august 1927, or reclamantul s-a născut la data de 8 iunie 1928.
Împotriva acestei din urmă sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul U.P., criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant a arătat că i-au fost încălcate drepturile la care are vocaţie, în virtutea Legii nr. 44/1994, privind veteranii de război, instanţa de fond făcând o greşită aplicare a prevederilor acestui act normativ şi ignorând actele depuse la dosar.
Recurentul-reclamant a mai susţinut că este irelevantă împrejurarea că este născut în anul 1928, câtă vreme foşti colegi ai săi, alături de care a luptat înainte de anul 1944 şi după aceea, deşi sunt născuţi în acelaşi an, au primit recunoaşterea calităţii de veteran de război.
În fine, recurentul-reclamant a mai criticat soluţia instanţei de fond, şi pentru a se fi întemeiat exclusiv pe acte şi pe interpretarea legii, în condiţiile în care proba cu martori i-a fost în mod nelegal refuzată.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., cu probele administrate şi prin prisma criticilor recurentului, reţine temeinicia acesteia, pentru următoarele consideraţiuni.
După cum însuşi recurentul-reclamant a menţionat în cuprinsul acţiunii sale, în anul 1944 avea vârsta de 16 ani şi executa pregătire premilitară în comuna Cristeşti, după care, în luna martie a aceluiaşi an, a fost mobilizat, ca premilitar, de Armata Română, zona judeţului Botoşani fiind considerată zonă de război.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 44/1994, (M. Of. nr. 783/28.10.2002) au calitatea de veteran de război, participanţii la primul sau al doilea război mondial, în armata română, care au luptat în unităţi militare, au acţionat în unităţi speciale, în întreprinderi furnizoare de material de război, au devenit invalizi de război, prizonieri de război, etc.
Art. 2 din acelaşi act normativ enumeră şi alte categorii de persoane, care sunt, de asemenea, consideraţi veterani de război.
Actele şi lucrările dosarului evidenţiază, astfel cum în mod corect s-a reţinut şi de către instanţa de fond, că recurentul-reclamant nu se încadrează şi nu a făcut parte din nici o categorie din cele expres menţionate în lege, pentru a-i fi conferită calitatea de veteran de război.
Totodată, în situaţia recurentului-reclamant, corect s-a reţinut că, în lipsa înscrisurilor doveditoare, nu este admisibilă proba cu martori, pentru a se determina, de către comisiile de reconstituire ale Ministerului Apărării Naţionale, în condiţiile legii, calitatea de veteran de război, întrucât acte normative incidente stabilesc că nu pot apela la acest mijloc de probaţiune, decât cei născuţi anterior datei de 31 august 1927, care în perioada operativităţii subinspectoratelor de pregătire militară, aveau împlinită vârsta de 17 ani, ceea ce nu este cazul recurentului U.P., născut la data de 8 iunie 1928.
În fine, Înalta Curte reţine netemeinicia criticilor şi afirmaţiilor recurentului-reclamant, şi în considerarea faptului că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 752/1942, privind educaţia şi instrucţia extraşcolară şi pregătirea militară, numai băieţii ce aveau împlinită vârsta de 17 ani, erau obligaţi să efectueze instrucţia premilitară.
Aşa fiind, constatând corecta aplicare şi interpretare a prevederilor legale incidente în cauză, de către instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul U.P. împotriva sentinţei civile nr. 248 din 6 iulie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1954/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 116/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
