ICCJ. Decizia nr. 1287/2006. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1287/2006
Dosar nr. 3985/2005
nr. 30098/1/2005
Şedinţa publică din 13 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 martie 2005, reclamanta SC O.T. SRL Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., în principal, constatarea nulităţii deciziei nr. 160 din 17 februarie 2005, emisă de pârât şi, în subsidiar, desfiinţarea deciziei menţionate, ca netemeinică şi nelegală.
În motivare, reclamanta a arătat că, prin Decizia contestată, pârâtul i-a aplicat o sancţiune contravenţională concretizată în amendă în cuantum de 25.000.000 lei, reţinându-se încălcarea prevederilor art. 8 din Decizia nr. 248/2004 şi a art. 28 alin. (5) din Decizia nr. 249/2004, ambele emise de C.N.A.
În opinia reclamantei, Decizia este lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu încălcarea condiţiilor de formă prevăzute imperativ de art. 16 alin. (1) şi (6) din OG nr. 2/2001, referitoare la datele de identificare a contravenientei şi a reprezentantului acesteia, precum şi la termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
În subsidiar, reclamanta a susţinut că Decizia este netemeinică şi nelegală, întrucât s-a adoptat fără respectarea dispoziţiilor art. 91 din Legea nr. 504/2004, care erau aplicabile şi care impuneau emiterea anterioară a unei somaţii conţinând condiţii şi termene precise de intrare în legalitate.
Pe de altă parte, s-a arătat că, în cauză, nu au fost întrunite nici cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 8 din Decizia nr. 248/2004 şi de cele ale art. 28 alin. (5) din Decizia nr. 249/2004, deoarece în cadrul emisiunii în discuţie, A.Ş., difuzată în data de 3 februarie 2005, nu s-a adus atingere dreptului la viaţă privată al D.G., ci a fost prezentată o informaţie despre o publicaţie în care va apăra persoana menţionată şi nici nu a fost vorba despre subiecte sau evenimente cu teme sexuale din categoria celor care nu pot fi prezentate decât după ora 22.00.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ şi fiscal, iniţial învestit, prin sentinţa civilă nr. 1481 din 4 aprilie 2005, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât, prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Judecând în fond pricina în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1596 din 5 octombrie 2005, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că susţinerile reclamantei, privind nulitatea deciziei contestate, nu sunt întemeiate, întrucât contravenţiei în cauză nu-i sunt aplicabile dispoziţiile generale ale OG nr. 2/2001, ci cele speciale ale art. 93 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.
Cu privire la fondul deciziei contestate, instanţa a reţinut, în esenţă că, prin difuzarea unei ştiri însoţită de fotografii, privind viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia, au fost încălcate prevederile art. 8 din Decizia nr. 248/2004 a C.N.A., iar prin difuzarea acesteia în cadrul unei ediţii de ştiri la ora 19.30, întrucât fotografiile aveau temă sexuală, au fost încălcate dispoziţiile art. 28 alin. (5) din Decizia nr. 249/2004 a C.N.A.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC O.T. SRL Bucureşti, solicitând modificarea acestei hotărâri judecătoreşti, în tot, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.
În ceea ce priveşte nulitatea absolută a deciziei nr. 160/2005, emisă de intimatul-pârât, recurenta a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile OG nr. 2/2001, deoarece, chiar dacă sancţiunea contravenţională a fost aplicată prin Decizia menţionată în temeiul Legii nr. 504/2002, dispoziţiile acestei legi se completează, în absenţa unei norme speciale, sub aspectul formei actului de constatare şi aplicare a sancţiunii contravenţionale, cu dispoziţiile generale ale OG nr. 2/2001.
Or, sub acest aspect, susţine recurenta, s-a încălcat textul art. 16 alin. (1) şi (6) al OG nr. 2/2001, nefiind menţionate în decizie, instanţa la care se depune contestaţia şi termenul de exercitare a căii de atac şi nici numărul de înmatriculare la Registrul Comerţului, codul unic de înregistrare, numele şi datele de identificare ale reprezentantului societăţii.
Referitor la soluţia instanţei fondului cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia deciziei nr. 160/2005, recurenta a arătat că aceasta este greşită, întrucât, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, este angajată răspunderea radiodifuzorului pentru informaţiile prezentate numai în situaţia în care este păstrată confidenţialitatea cu privire la sursa informaţiilor. În cauză, însă, sursa informaţiilor a fost dezvăluită, respectiv ziarul A.
Pe de altă parte, s-a mai arătat că nu se putea angaja răspunderea societăţii recurente, având în vedere că persoana care se susţine că ar fi fost lezată în speţă, a rămas în pasivitate, or, în cazuri similare, un alt post TV a fost sancţionat numai cu solicitarea, eventual ca în relatările următoare să nu se mai difuzeze imagini fără acordul persoanelor implicate (nici măcar somaţie), deşi persoanele în cauză formulaseră plângeri la C.N.A.
În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 28 alin. (5) din Decizia nr. 249/2004, recurenta a menţionat că s-a considerat eronat de către prima instanţă că au fost încălcate, ţinând cont de faptul că subiectul ştirii îl constituia apariţia unor fotografii şi, chiar dacă tema fotografiilor avea conotaţii sexuale, subiectul nu era cu caracter explicit sexual, astfel încât ştirea să nu poată fi difuzată decât după ora 22.00.
Ca un ultim motiv de nelegalitate a sentinţei atacate, recurenta-reclamantă a învederat şi nerespectarea prevederilor art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, care sunt aplicabile, potrivit art. 19 alin. (2) din Decizia nr. 248/2004 şi art. 30 alin. (2) din Decizia nr. 249/2004, întrucât textul menţionat impunea, anterior aplicării oricărei alte sancţiuni, emiterea unei somaţii.
Analizând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în speţă, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
În mod eronat susţine recurenta, că Decizia nr. 160/2005, emisă de C.N.A. ar fi lovită de nulitate absolută, pentru nerespectarea unor condiţii de formă prevăzute imperativ de OG nr. 2/2001.
Decizia menţionată a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile Legii audiovizualului nr. 504/2002, modificată, lege specială, ale cărei dispoziţii derogă de la dreptul comun în materie, respectiv OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor.
Astfel, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, C.N.A. emite decizii, instrucţiuni şi recomandări, în prezenţa a cel puţin 8 membri şi cu votul a cel puţin 6 membri, sancţiunile contravenţionale nefiind aplicate de către un agent constatator printr-un proces-verbal de contravenţie, aşa cum prevede OG nr. 2/2001.
Conform dispoziţiilor art. 93 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, deciziile luate de Consiliu, conform alin. (1), pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare, nefiind obligatorie menţionarea acestor prevederi în Decizia de sancţionare.
De asemenea, în conformitate cu art. 94 din Legea nr. 504/2002, modificată prin Legea nr. 402/2003, „contravenţiilor constatate de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei le sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare".
Din interpretarea logică şi teleologică a dispoziţiilor legale mai sus citate, rezultă că prevederile OG nr. 2/2001, cu modificările ulterioare, se aplică numai contravenţiilor constatate de M.C.T.I., nu şi celor constatate de C.N.A.
Faţă de cele expuse şi, având în vedere că Decizia nr. 160/2005 a fost emisă cu respectarea condiţiilor de fond şi formă prevăzute de Legea nr. 504/2002, aspect, de altfel, necontestat de către recurenta-reclamantă, în mod corect prima instanţă a respins excepţia nulităţii absolute a acestei decizii.
Nici în ceea ce priveşte fondul cauzei, criticile formulate de către recurenta-reclamantă nu sunt fondate.
În acest sens, recurenta susţine, cu totul neîntemeiat, că i-a fost atrasă răspunderea contravenţională, deşi a dezvăluit sursa informaţiei difuzate, fără a încălca, astfel, prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 504/2002. În speţă, însă, art. 7 nu a avut nici o legătură cu Decizia emisă de C.N.A., neconstituind temei de aplicare a sancţiunii, astfel încât nu se poate reproşa primei instanţe că nu a ţinut cont de prevederile acestui text.
Aplicarea sancţiunii de către intimatul-pârât nu s-a făcut pentru că informaţia nu ar fi fost corectă, ci pentru că postul de televiziune O.T. a difuzat-o cu încălcarea prevederilor din domeniul audiovizualului, în ceea ce priveşte demnitatea umană şi protecţia copiilor în cadrul serviciilor de program, astfel cum, în mod corect, a reţinut instanţa de fond.
Nu este întemeiată nici susţinerea potrivit căreia, dacă persoana lezată (respectiv D.G.) a rămas în pasivitate, nici C.N.A. nu putea să intervină.
În conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, C.N.A. este garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi are, potrivit art. 3 lit. e) din legea menţionată, obligaţia protejării demnităţii umane şi a protejării minorilor.
Mai mult decât atât, art. 89 lit. a) din Legea audiovizualului prevede, în mod expres, că una dintre formele de exercitare a activităţii de control de către C.N.A. se realizează din oficiu.
Prin urmare, chiar dacă persoana fizică în cauză nu şi-a valorificat dreptul la apărare, autoritatea publică pârâtă avea obligaţia să intervină într-o astfel de situaţie.
Nu are relevanţă nici comparaţia pe care o face recurenta, cu alte situaţii de încălcare a legislaţiei din domeniul audiovizualului de către alţi radiodifuzori, dat fiind că, potrivit art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, individualizarea sancţiunii se face în funcţie de anumite criterii, cum ar fi gravitatea faptei, efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, iar situaţiile exemplificate de recurentă nu sunt identice cu prezenta.
Prin urmare, nu se poate concluziona că s-a încălcat principiul aplicării unitare a legii de către intimatul-pârât.
Referitor la încălcarea prevederilor art. 28 alin. (5) din Decizia nr. 249/2004 privind protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe, este de reţinut că însăşi recurenta-reclamantă recunoaşte că tema fotografiilor prezentate în emisiunea de ştiri a postului OTV avea conotaţii sexuale.
Chiar dacă, în opinia sa, subiectul acestei ştiri nu avea un caracter explicit sexual, aceasta este o interpretare subiectivă, făcută pro causa, fiind evident că s-a adus atingere moralei publice ca valoare socială fundamentală şi că, prin difuzarea acestei ştiri înainte de orele 2200, recurenta a încălcat obligaţiile legale ce-i reveneau privind asigurarea protecţiei şi garantarea drepturilor copilului, prin afectarea dezvoltării morale a acestora.
Prin actele depuse în recurs de către intimatul-pârât, s-a făcut dovada că au fost respectate şi dispoziţiile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, privind emiterea unei somaţii, astfel încât nici ultima critică formulată în acest sens de către recurenta-reclamantă, nu se verifică.
În concluzie, faţă de dovezile existente la dosar, se constată că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală şi, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.T. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1596 din 5 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1285/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1289/2006. Contencios. Anulare decizie emisă... → |
|---|
