ICCJ. Decizia nr. 143/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 143/2006
Dosar nr. 1176/2005
nr. 5116/1/2005
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 mai 2004, reclamantul C.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 10 din 22 aprilie 2004, emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a deciziei de imputare nr. 39706 din 7 noiembrie 2003, întocmită de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, pentru recuperarea daunei evaluată la suma de 21.102.367 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că sunt nelegale actele administrative prin care s-a stabilit răspunderea sa materială pentru paguba produsă prin decesul câinelui de serviciu. Reclamantul a invocat ca motive de nelegalitate, lipsa unei cercetări administrative privind legătura de cauzalitate dintre activitatea sa şi consecinţele produse, răspunderea personalului veterinar, atribuţiile altor persoane în îngrijirea şi supravegherea animalului, precum şi lipsa oricărei cercetări cu privire la cauzele decesului şi comportamentul animalului înainte de deces.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, prin sentinţa nr. 55 din 10 februarie 2005, reţinând că răspunderea materială a reclamantului a fost corect angajată pentru prejudiciul cauzat prin decesul câinelui de serviciu, aflat în întreţinerea şi îngrijirea sa în perioada octombrie 2001 - martie 2003. Instanţa de fond a constatat că actele administrative contestate prin acţiune au fost întocmite cu respectarea prevederilor din OG nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, inclusiv în ceea ce priveşte efectuarea cercetării administrative.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, reclamantul, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul a susţinut că în mod greşit, instanţa de fond a menţinut hotărârea nr. 10 din 22 aprilie 2005, în care Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor nu a ţinut seama de hotărârea anterioară, prin care s-a reţinut că nu există dovezi privind vinovăţia sa în producerea prejudiciului.
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond, şi pentru aprecierea insuficientă a probelor administrate, motivând că nu au fost examinate înscrisurile privind atribuţiile sale de serviciu şi cauzele reale ale decesului animalului, ceea ce atestă lipsa oricărei culpe a sa în producerea daunelor imputate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În actele administrative întocmite de autorităţile intimate, răspunderea materială a recurentului a fost stabilită în temeiul dispoziţiilor art. 4 din OG nr. 121/1998, care prevăd această formă de răspundere juridică, atât pentru militarii însărcinaţi legal cu atribuţii privind formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, cât şi pentru cei care le-au îndeplinit numai în fapt.
Acţiunea în anularea actelor astfel întocmite, a fost respinsă de instanţa de fond, printr-o analiză completă a situaţiei de fapt, stabilită corect pe baza înscrisurilor depuse de părţi.
În raport cu conţinutul acestora, instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru angajarea răspunderii materiale a recurentului care, datorită neîndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau îndeplinirii lor necorespunzătoare, este vinovat de decesul câinelui de serviciu număr matricol 1263, la data de 23 martie 2003, ca urmare a unui politraumatism sever.
Recurentul, în calitate de agent administrativ la S.P.F. Calafat, a avut în fapt gestiunea câinelui de serviciu în perioada octombrie 2001 - 23 martie 2003 şi, conform atribuţiilor înscrise în fişa postului, avea obligaţia de a se îngriji de acesta, prin asigurarea hranei, a condiţiilor de cazare sau de a raporta ierarhic existenţa unor nereguli în activitatea respectivă.
În prezentul recurs nu s-au formulat apărări cu privire la gestiunea de fapt sau la atribuţiile de serviciu consemnate în fişa postului. Recurentul a susţinut numai că vinovăţia aparţine altei persoane, faţă de rezultatul necropsiei, care a stabilit că decesul animalului s-a datorat unui politraumatism sever. Recurentul nu a dovedit, însă, acţiunea sau inacţiunea culpabilă a altei persoane, nu a invocat existenţa unei alte cauze de exonerare de răspundere, iar în cercetarea administrativă nici nu a formulat asemenea apărări, susţinând că decesul câinelui de serviciu s-a datorat unor boli.
Instanţa de fond a reţinut corect că principala cauză a decesului animalului a fost hemoragia internă rezultată în urma unui politraumatism sever, aşa cum s-a constatat în buletinul de analiză nr. 333 din 25 martie 2003, întocmit de Direcţia Sanitar-Veterinară Dolj.
Concluziile acestui buletin de analiză nu au fost contestate şi fac dovada că recurentul nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a asigurat condiţiile de cazare a câinelui de serviciu şi în special, uşa padocului în care acesta era adăpostit şi nici nu a repartizat unui alt conductor, sarcina îngrijirii şi supravegherii animalului.
Îndeplinirea defectuoasă de către recurent, a obligaţiilor de serviciu, rezultă şi din împrejurarea, recunoscută, de altfel, în cursul cercetării administrative, că nu a întocmit nici un raport cu privire la animalul aflat în gestiunea sa de fapt şi nu a sesizat superiorilor săi ori tehnicianului veterinar, apariţia unor boli, care ar fi constituit cauza decesului. În atare situaţie, răspunderea recurentului a fost corect stabilită, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 lit. c) din OG nr. 121/1998 şi pct. 6 lit. b) din Instrucţiunile Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 830/1999, care prevăd că militarul răspunde şi pentru paguba materială produsă printr-o inacţiune, când nu a săvârşit acele acte pe care era obligat să le efectueze.
În privinţa cercetării administrative pe care s-au întemeiat actele administrative contestate, instanţa de fond a apreciat corect că sunt neîntemeiate susţinerile recurentului, dat fiind că acesta a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de întreaga documentaţie avută în vedere de comisia de cercetare şi să formuleze apărări.
Hotărârea nr. 25 din 18 septembrie 2003, adoptată iniţial de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, a fost invocată neîntemeiat de recurent, ca o dovadă a nevinovăţiei sale în producerea prejudiciului. Prin această hotărâre s-a dispus efectuarea unei noi cercetări administrative, spre a se stabili cu certitudine dacă poate fi angajată răspunderea materială a recurentului. În consecinţă, hotărârea respectivă a fost adoptată, tocmai pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de angajare a răspunderii materiale prin administrarea de probe suplimentare, care au fost analizate la pronunţarea actului de finalizare a procedurii administrativ-jurisdicţionale, şi anume, hotărârea nr. 10 din 22 aprilie 2004.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a sentinţei atacate, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C. împotriva sentinţei civile nr. 55 din 10 februarie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1411/2006. Contencios. Contestaţie la taxa... | ICCJ. Decizia nr. 145/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
