ICCJ. Decizia nr. 151/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 151/2006
Dosar nr. 2647/2005
nr. 10.970/1/2005
Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea reconvenţională depusă la dosarul nr. 1703/2004, al Judecătoriei Călăraşi, disjunsă de acţiunea principală formulată de reclamanta SC V. SA Călăraşi şi trimisă prin declinare de competenţă la Curtea de Apel Bucureşti, A.A. a solicitat să se constate nulitatea parţială absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 527 din 2 iulie 1993, eliberat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, pentru SC V. SA.
În motivarea cererii arată că eronat s-a inclus în certificat, suprafaţa de 14.345,40 mp teren, deoarece SC V. SA nu a avut niciodată în patrimoniul său, acest teren şi din acest motiv, Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, l-a inclus legal în titlul său de proprietate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 728 din 19 aprilie 2005, a respins excepţia tardivităţii acţiunii, excepţie invocată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, respingând acţiunea reclamantului A.A., ca inadmisibilă.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că excepţia tardivităţii formulării acţiunii este neîntemeiată, dar e întemeiată excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, deoarece s-a adresat direct instanţei de judecată, fără să adreseze în prealabil reclamaţia administrativă către autoritatea emitentă a certificatului, iar împrejurarea că cererea de faţă a fost iniţial înregistrată în cadrul unui proces civil pe rolul Judecătoriei Călăraşi, nu modifică natura raportului juridic dedus judecăţii şi nici normele de procedură aplicabile.
Reclamantul A.A. a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că instanţa a pronunţat o hotărâre greşită, prin admiterea excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, invocată de reprezentantul Ministerului Public.
Arată că ne aflăm în prezenţa a două titluri de proprietate eliberate de două organe administrative cu putere egală şi că se impunea ca şi acţiunea SC V. SA să fie respinsă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Mai arată că sentinţa este greşită, şi pentru că ambele titluri sunt acte administrative unilaterale care nu pot fi desfiinţate de către autorităţile emitente pe calea procedurii prealabile administrative, numai instanţa fiind în măsură să hotărască ce titlu este valabil dintre cele două.
Susţine că atât Legea nr. 29/1990, cât şi Legea nr. 554/2004 dau posibilitatea petiţionarului, în materia anulării unor titluri de proprietate care au intrat în circuitul civil, să introducă acţiune direct la instanţa de judecată, fără să mai îndeplinească procedura prealabilă.
Recursul este nefondat.
Susţinerea recurentului că se impunea ca şi acţiunea formulată de SC V. SA să fie respinsă tot pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative, fiind vorba tot de un act administrativ, nu poate fi reţinută, deoarece, în ce priveşte hotărârile pronunţate în temeiul Legii nr. 18/1991, a fondului funciar, atacate în justiţie, ele au alt regim juridic, derogatoriu de la dispoziţiile Legii nr. 29/1990, a contenciosului administrativ (aplicabilă în cauza de faţă), pentru care legea nu prevede îndeplinirea unei proceduri administrative mai înainte de atacarea actului în justiţie.
De altfel, măsurile luate în aplicarea Legii nr. 18/1991 se pot ataca la instanţa de drept comun, nu la instanţa de contencios administrativ, pentru a se putea pune în discuţie necesitatea îndeplinirii procedurii prealabile administrative.
Însă, pentru acţiunile de contencios administrativ, cu excepţiile prevăzute de legile speciale (cum nu este cazul în cauza de faţă), art. 5 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la data introducerii cererii reclamantului A.A.) prevedea obligativitatea formulării plângerii administrative înainte de sesizarea instanţei de judecată.
Cum recurentul n-a îndeplinit această dispoziţie legală, corect instanţa de fond i-a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
De reţinut că şi Legea nr. 554/2004 prevede obligativitatea efectuării procedurii prealabile administrative, cu excepţiile expres arătate de lege.
Pentru considerentele menţionate mai sus, reţinându-se că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, urmează să se respingă recursul, ca nefondat, în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.A. împotriva sentinţei civile nr. 728 din 19 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 150/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 152/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
