ICCJ. Decizia nr. 1515/2006. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele financiare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1515/2006
Dosar nr. 2911/2005
nr. 12025/1/2005
Şedinţa publică din 2 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 52 din 31 mai 2005, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Galaţi, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Galaţi, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, având ca obiect anularea deciziei nr. 328 din 28 octombrie 2004, pronunţată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, asupra procesului-verbal de control din 28 august 2001, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, prin care s-a stabilit o datorie bugetară în cuantum total de 7.475.379.783 lei.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Urmare a adresei nr. 19239 din 16 iulie 2001, a Inspectoratului de Poliţie al judeţului Galaţi, s-a dispus reverificarea datoriilor bugetare ale reclamantei pentru perioada 1 martie 2000 - 30 iunie 2001.
Prin procesul-verbal de control întocmit la 10 august 2001 s-a constatat că reclamanta datorează bugetului de stat, suma totală de 7.475.379.783 lei, din care 5.345.048.132 lei T.V.A., 1.881.561.326 lei, majorări de întârziere, 178.733.943 lei impozit pe profit, 67.454.000 lei majorări de întârziere, 1.561.206 lei impozit pe venitul din salarii, 833.756 lei majorări aferente acestora, 111.000 lei Fond special de solidaritate pentru persoanele cu handicap şi 76.420 lei majorări aferente.
Împotriva acestui proces-verbal, reclamanta a formulat contestaţia soluţionată de către Direcţia Generală de Solidaritate a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin Decizia nr. 328 din 28 octombrie 2004.
În motivarea acţiunii formulată împotriva acestei decizii şi a actului de control, reclamanta a criticat, în primul rând, însuşi faptul reverificării situaţiei sale financiare, apreciind că nu a fost respectată procedura legală, pornind de la faptul că simpla adresă a organelor de poliţie nu justifică reluarea verificărilor pentru o perioadă deja examinată, iar pe fond a apreciat că în mod nejustificat nu au fost avute în vedere susţinerile sale privitoare la repatrierea valutei din operaţiunile de comerţ exterior.
Sub acest din urmă aspect, reclamanta a susţinut că, atâta vreme, cât încasările valutare din aceste operaţiuni au fost efectuate în conturi deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României, au fost respectate dispoziţiile pct. 1.17 şi art. 15 din Regulamentul nr. 3/1997, în vigoare la data efectuării operaţiunilor respective. În opinia reclamantei, interpretarea dată de organele de control, art. 92 din Normele metodologice, este inacceptabilă, iar în ceea ce priveşte impozitul pe profit, raportat la suma de 5 miliarde lei T.V.A. suplimentar, profitul de 1 miliard nu se mai justifică şi, mai mult decât atât, în această interpretare, societatea ar înregistra o pierdere considerabilă.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, având ca obiective verificarea modului în care au fost făcute încasările valutare, compensările din plata T.V.A., impozitul pe salarii şi suma datorată cu acest titlu, Fondului special de solidaritate.
Expertiza a concluzionat că plăţile în valută au fost făcute în beneficiul reclamantei, prin conturi deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României, astfel că aceasta nu ar datora nici o sumă suplimentară cu titlu de T.V.A., pentru operaţiunile de expert şi nici impozit pe profit, cu majorările de întârziere stabilite, acestea fiind corect compensate cu T.V.A. nerambursat, constatând, totodată, realitatea debitului pentru Fondul special de solidaritate.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prima instanţă a apreciat că acţiunea reclamantei este nefondată, în condiţiile în care nu s-a dovedit existenţa unui drept protejat de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, impunându-se soluţia de respingere a acesteia.
Sub aspectul legalităţii reverificării s-a reţinut că în cauză a existat o situaţie excepţională pentru care se poate dispune efectuarea reverificării, respectiv cea prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din Instrucţiunile de aplicare a OG nr. 70/1990, la solicitarea organelor de urmărire penală, în cadrul cercetării cazurilor de evaziune fiscală.
În ceea ce priveşte cota 0 de T.V.A., concluziile expertizei nu sunt concludente, în speţă prevăzându-se doar problema valabilităţii plăţilor efectuate în numerar de către persoane fizice în bănci autorizate. În această privinţă, dispoziţiile legale scutesc de plata T.V.A., pe contribuabilii care efectuează operaţiuni de comerţ exterior, în considerarea raporturilor valutare din surse externe, adică a unei reale susţineri valutare externe. În realizarea scopului legii, plăţile trebuie făcute numai de către partenerii externi, în speţă societăţi comerciale din Ucraina. Or, în speţă, valuta a fost depusă de persoane fizice străine, în numerar, caz în care sunt aplicabile dispoziţiunile art. 9.2 din HG nr. 401/2000, care precizează că nu beneficiază de cota 0 de T.V.A., contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din conturi personale.
Este adevărat că expertiza s-a referit la veridicitatea operaţiunilor de export. Expertul nu s-a pronunţat însă şi nici nu putea să o facă în ceea ce priveşte provenienţa valutei încasate, iar stabilirea legalităţii operaţiunilor aparţine competenţei exclusive a instanţei.
Scopul acordării facilităţilor în privinţa cotei zero de impozitare este acela al atragerii valutei subsecvent operaţiunilor de comerţ exterior. În speţă însă, reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada că valuta depusă are ca sursă de provenienţă exportul efectuat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC M. SRL Galaţi, criticând-o pentru nelegalitate, fără a face referire expresă la vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. S-a solicitat, însă, examinarea cauzei, sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., motivele recursului nefiind limitate la cele prevăzute de acest text de lege.
În considerentele cererii de recurs s-a apreciat că soluţia primei instanţe este criticabilă, atât în ceea ce priveşte excepţia nelegalităţii reverificării, cât şi sub aspectul fondului cauzei.
În opinia recurentei, prima instanţă a rezolvat sumar excepţia nelegalităţii reverificării, doar în considerentele hotărârii, soluţia adoptată fiind exclusiv una pe fondul cauzei, iar din modul cum aceasta a fost tratată, nu rezultă dacă ea a fost soluţionată separat prin încheiere şi nici dacă a fost unită cu fondul, părţilor acordându-li-se cuvântul, sub ambele aspecte, odată cu dezbaterea cauzei în şedinţa din 13 mai 2005. De asemenea, instanţa ar fi constatat sumar că în cauză au avut loc cercetări penale într-un caz de evaziune fiscală, deşi actele dovedesc contrariul, pârâtele nefiind în măsură să depună la dosarul cauzei adresa Inspectoratului Poliţiei Judeţene nr. 19239 din 16 iulie 2001.
Sub aspectul fondului cauzei, s-a invocat lipsa rolului activ al instanţei, căreia îi revenea obligaţia, în considerarea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., să pună în dezbatere provenienţa valutei, cu atât mai mult, cu cât textele legale aplicabile şi cele două acte administrative tratau doar depunerea valutei în conturi personale şi în numerar, ca excepţie de la acordarea T.V.A., precum şi nerezolvarea pct. 2 din decizie, în cauză fiind vorba şi de alte impozite, cum ar fi impozitul pe salarii şi Fondul special pentru handicapaţi, netratate şi impozitul pe profit, tratat ca un capăt subsecvent, apreciindu-se că hotărârea este nemotivată sub acest aspect.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei, prin prisma dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. şi examinând cauza, sub toate aspectele, conform art. 3041 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în materie, nefiind dat nici un motiv care să impună casarea hotărârii atacate.
Astfel, pretinsa excepţie a nelegalităţii reverificării nu face parte din categoria excepţiilor procesuale - de procedură sau de fond, ce pot fi invocate în procesul civil, impunându-se a fi soluţionate în condiţiile prevăzute de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., fiind circumscrisă în mod corect de către prima instanţă, unui motiv de nelegalitate a actelor atacate şi examinat, ca atare, în considerentele hotărârii.
La dosarul cauzei au fost depuse adresa nr. 19239 din 16 iulie 2001, a Inspectoratului de Poliţie al judeţului Galaţi, Decizia nr. 650 din 25 iulie 2001, prin care s-a aprobat reverificarea rambursării T.V.A. la SC M. SRL Galaţi şi Rezoluţia procurorului din 23 decembrie 2003.
În raport cu aceste acte şi în considerarea dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din OG nr. 70/1997, privind Controlul fiscal, aprobată prin Legea nr. 64/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 10 alin. (1) din Instrucţiunile de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 886/1999, s-a reţinut în mod corect legalitatea reverificării, la data dispunerii acesteia, organele de control fiind în posesia unor date suplimentare, necunoscute la data efectuării primelor verificări şi care puteau influenţa sau modifica rezultatul acestora.
Scutirea de T.V.A. a contribuabililor care efectuează operaţiuni de export de bunuri, este reglementată în considerarea aporturilor valutare din surse externe, adică a unei reale susţineri valutare externe, cum în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată. În realizarea scopului legii, plăţile trebuiau făcute numai de către partenerii externi, în speţă, societăţi comerciale din Ucraina, în conturi bancare deschise la bănci autorizate. Întrucât valuta a fost depusă de persoane fizice străine, în numerar sau prin trasferuri din conturi personale, au devenit aplicabile dispoziţiile art. 9.2 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, aprobate prin HG nr. 401/2000, potrivit cărora într-o atare situaţie, contribuabilii nu beneficiază de cota 0 de T.V.A.
Dată fiind incidenţa în speţă a acestor dispoziţii legale, nu se poate reţine încălcarea în vreun mod a principiului rolului activ al instanţei, consacrat prin art. 129 C. proc. civ., cum pretinde recurenta.
Soluţia adoptată de instanţă este rezultatul examinării pretenţiilor reclamantei în ansamblul lor, subsecvent statuărilor privind neaplicabilitatea cotei 0 T.V.A., impunându-se şi respingerea celorlalte capete de cerere accesorii vizând alte impozite ce au format obiectul actului de control.
Rezultă, astfel, fără dubii din actele dosarului, că acestea au fost stabilite în mod corect printr-un act de control anterior şi compensate cu T.V.A. de rambursat, iar în urma reverificării privind rambursarea T.V.A., s-a impus a se reţine că respectivele sume nu au fost achitate şi a se proceda la recalcularea accesoriilor datorate.
Pe de altă parte, sub acest aspect, societatea nu a adus nici un argument care să înlăture constatările organelor de control, contestaţia sa fiind respinsă, ca nesusţinută, cu documente, conform pct. 2 al dispozitivului deciziei nr. 328 din 28 octombrie 2004, iar prin acţiunea introductivă, reclamanta a precizat că a solicitat să fie reanalizate în raport cu soluţia privitoare la T.V.A., dată fiind interdependenţa lor.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M. SRL Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 52 din 31 mai 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1487/2006. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1521/2006. Contencios → |
|---|
