ICCJ. Decizia nr. 178/2006. Contencios. Anulare decizie a ANRC ( tarif de monitorizare). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 178/2006
Dosar nr. 2255/2005
nr. 9402/1/2005
Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 670 din 12 aprilie 2005, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.C., ca nefondată.
Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 1363/E.I. din 6 decembrie 2004, emisă de pârâtă, prin care a fost obligată la plata sumei de 3.900.828.407 lei, tarif de monitorizare pentru anii 2002 - 2003, arătând că nu au calitatea de furnizor de servicii poştale, conform OG nr. 31/2002, ci îndeplineşte numai formalităţi vamale de import sau export, specifice activităţii de curierat rapid.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că în baza solicitării exprese a reclamantei, prin notificarea nr. 7861 din 30 mai 2003, pârâta a emis pentru aceasta, certificatul tip de atestare a dreptului de furnizare de servicii poştale pe baza regimului de autorizare generală nr. 5154 din 10 iulie 2003, tariful de monitorizare fiind calculat în baza cifrei de afaceri aferentă anilor 2002 şi 2003.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta SC R. SA Bucureşti.
Invocând în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică, deoarece:
- a fost ignorat faptul că SC R. SA nu a desfăşurat şi nu desfăşoară activităţi de servicii poştale, drepturile şi obligaţiile specifice furnizorilor de astfel de servicii, astfel cum sunt reglementate prin OG nr. 31/2002, neputând fi asociate cu specificul activităţii desfăşurate de recurentă, respectiv de comisionar vamal;
- a fost acceptat modul de calcul aplicat de A.N.R.C., care este inechitabil, întrucât tariful de monitorizare trebuia calculat la nivelul veniturilor obţinute efectiv din activitatea monitorizată, şi nu la întreaga cifră de afaceri a societăţii. Sub acest ultim aspect s-a arătat că proiectul de lege care vizează tocmai înlăturarea acestor inechităţi, a fost avizat favorabil, urmând ca legea să fie promulgată.
Prin cererea depusă la 3 octombrie 2005, recurenta a argumentat suplimentar cel de-al doilea motiv de recurs, solicitând, totodată, şi restituirea sumei de 3.900.828.407 lei, plătită cu O.P. nr. 299417/2005, în baza Somaţiei de plată emisă de A.N.R.C.
Intimata A.N.R.C. a solicitat, prin întâmpinare, menţinerea, ca legală şi temeinică, a sentinţei recurate.
Examinând cauza, în raport cu criticile formulate de recurentă şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinţei formulate de Curtea de apel Bucureşti.
Prin Decizia A.N.R.C. a cărei anulare s-a cerut, recurenta-reclamantă a fost obligată la plata tarifului de monitorizare datorat la încetarea activităţii în domeniul serviciilor poştale - 21 octombrie 2003, avându-se în vedere cifra de afaceri aferentă anilor 2002 şi 2003.
În raport cu probatoriul administrat şi prin interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor OG nr. 31/2002 (privind serviciile poştale), instanţa fondului a constatat legalitatea actului administrativ contestat, subliniindu-se că dispoziţiile legale nu fac distincţii în funcţie de prestarea efectivă a serviciilor poştale.
S-a constatat că reclamanta a transmis A.N.R.C., notificarea privind furnizarea de servicii poştale pe baza regimului de autorizare generală înregistrată la nr. 7861 din 30 mai 2003, conform procedurii prevăzute de art. 5 din Decizia nr. 118/2003, a Preşedintelui A.N.R.C., solicitându-se în mod expres autorizarea pentru activităţi de curierat rapid.
Urmare a acestei solicitări a fost emis în favoarea reclamantei, certificatul tip de atestare a dreptului de furnizare de servicii poştale, pe baza regimului de autorizare generală nr. 5154 din 10 iulie 2003.
Această situaţie de fapt, expusă în considerentele sentinţei, nu a fost contestată de recurenta-reclamantă.
În condiţiile menţionate, recurenta a dobândit calitatea de furnizor de servicii poştale, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din OG nr. 31/2002, astfel că primul motiv de recurs nu va fi primit.
De altfel, corect instanţa de fond a reţinut că tocmai în considerarea calităţii de furnizor de servicii poştale (curierat rapid), reclamanta a beneficiat de simplificarea formalităţilor pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, ca şi comisionar vamal, în temeiul art. 89 din Regulamentul vamal.
În privinţa modului de calcul a tarifului de monitorizare, susţinerile precizate în cel de-al doilea motiv de recurs vor fi înlăturate, avându-se în vedere dispoziţiile art. 51 alin. (6) lit. a) din OG nr. 31/2002, cu modificările aduse prin Legea nr. 642/2002.
De altfel, aşa cum se poate observa din cuprinsul întregului art. 51 din actul normativ menţionat, calculul tarifului de monitorizare se face prin raportare la cifra de afaceri a furnizorului de servicii poştale, cu diferenţieri pentru fiecare situaţie reglementată de textul legal în discuţie.
Modificările legislative ce urmează să intervină, potrivit susţinerilor recurentei, nu sunt, însă, de natură a stabili, în alt mod, decât cel prevăzut de legea în vigoare, tariful de monitorizare.
Constatându-se legalitatea actului contestat, cererea de restituire a sumei stabilite de A.N.R.C. şi achitată de recurentă, nu poate fi acceptată, cu atât mai mult, cu cât este formulată direct în faţa instanţei de control judiciar.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 670 din 12 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1591/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 183/2006. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
