ICCJ. Decizia nr. 484/2006. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 484/2006

Dosar nr. 3998/2005

nr. 16362/1/2005

Şedinţa publică din 9 februarie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 359/2005, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea, aşa cum a fost precizată la 23 iunie 2005, formulată de reclamantul D.A., împotriva pârâtei Autoritatea Naţională a Vămilor şi anulează Ordinul nr. 73 din 26 ianuarie 2005, emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, în ceea ce-l priveşte pe reclamant şi obligă pârâta, să emită un nou ordin privind încadrarea reclamantului în funcţia de inspector principal.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în raport cu ansamblul probator administrat, că ordinul în litigiu a încălcat dispoziţiile art. 6 din OUG nr. 92/2004, procedând greşit la o nouă reîncadrare a reclamantului, în condiţiile în care acesta fusese reîncadrat în baza Legii nr. 161/2003.

Împotriva aceste hotărâri judecătoreşti a formulat recurs, pârâta Direcţia Regională Vamală Craiova, în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără să se analizeze apărările de fapt şi de drept ale autorităţii vamale, referitoare la modul în care s-a efectuat încadrarea reclamantului în funcţia publică contestată.

S-a precizat că revenirea la reîncadrarea funcţionarilor publici s-a făcut în conformitate cu prevederile Legii nr. 161/2003, iar ulterior, prin apariţia OUG nr. 92/2004, autoritatea vamală a pus în aplicare acest act normativ, emiţând ordinul în litigiu.

Recursul este nefondat şi va fi respins.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prin Ordinul nr. 73/2005, intimatul-reclamant a fost reîncadrat, începând cu 1 ianuarie 2005, în funcţia de inspector asistent. Corect, instanţa de fond a reţinut că această reîncadrare este nelegală, recurenta apreciind greşit dispoziţiile art. 6 din OUG nr. 92/2004, reîncadrarea funcţionarilor publici realizându-se în baza Legii nr. 161/2002, ordinului Autorităţii Naţionale a Vămilor, care conţine prevederi referitoare la criteriile de evaluare, ceea ce în ordonanţa de urgenţă a Guvernului nu se găseşte.

De asemenea, corect a reţinut prima instanţă şi faptul că în anexa OUG nr. 92/2004 se regăseşte funcţia de inspector principal, astfel încât greşit a procedat, şi pe acest aspect, recurenta, când l-a reîncadrat pe intimat în funcţia de inspector asistent, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 75 şi 65 Legea nr. 188/1999.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Craiova, în nume propriu, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Craiova, în nume propriu, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, împotriva sentinţei nr. 359 din 15 septembrie 2005, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 484/2006. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs