ICCJ. Decizia nr. 176/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 196 din 18 mai 2005, atacată cu recurs, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC D. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării. A anulat actele administrative nr. 097 din 29 martie 2005 și nr. 125 din 20 aprilie 2005, emise de pârât.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a dispus revocarea autorizației sale de antrepozit fiscal, prin decizia nr. 097 din 29 martie 2005, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 183 lit. a) din Legea nr. 571/2003, respectiv pentru nedepunerea diferenței de garanție în termen legal, deși a comunicat pârâtei, cu adresa nr. 12 din 22 februarie 2005, extrasul de carte funciară pentru autentificare nr. 8243/N din 22 februarie 2005, prin care s-a înscris ipoteca asupra imobilului proprietatea sa, în favoarea Ministerului Finanțelor Publice.
Reclamanta a susținut, de asemenea, că decizia nr. 125 din 20 aprilie 2005, prin care pârâtul a respins contestația sa împotriva deciziei nr. 097 din 29 martie 2005, a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale privind constituirea și completarea garanției.
în motivarea soluției, reclamanta a arătat că pârâtul a dispus revocarea autorizației sale de antrepozit fiscal, prin decizia nr. 097 din 129 martie 2005, pentru nerespectarea dispoziției art. 183 lit. d) din Legea nr. 571/2003, respectiv pentru nedepunerea diferenței de garanție în termen legal, deși a comunicat pârâtei, cu adresa nr. 12 din 22 februarie 2005, extrasul de carte funciară pentru autentificare nr. 8243/N din 22 februarie 2005, prin care s-a înscris ipoteca asupra imobilului - proprietatea sa, în favoarea Ministerului Finanțelor Publice.
Reclamanta a susținut, de asemenea, că decizia nr. 125 din 20 aprilie 2005, prin care pârâtul a respins contestația sa împotriva deciziei nr. 097 din 29 martie 2005, a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale privind constituirea și completarea garanției.
în motivarea soluției, instanța de fond a reținut că dispozițiile legale nu prevăd un termen în care antrepozitarul să efectueze eventuala completare a garanției și nici restricționarea felului garanției în completare la același fel, cu garanția constituită la autorizare.
S-a reținut și împrejurarea că, întrucât pârâtul nu a comunicat reclamantei, decizia nr. 128 din 29 noiembrie 2004, nu poate sancționa reclamanta, pentru neconstituirea în termen de 60 de zile, a suplimentului de garanție.
împotriva acestei soluții a formulat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Botoșani, în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală care, fără a invoca vreunul dintre motivele prevăzute la art. 304 C. proc. civ., a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică.
Recursul a fost exercitat de o persoană fără calitate.
Astfel, în cererea de recurs formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani se menționează în mod expres că recursul este exercitat în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în baza împuternicirii acesteia, nr. 38483/2005, care nu a fost depusă la dosar.
Este adevărat că în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (1) C. proc. civ. și potrivit principiilor generale ale dreptului administrativ, referitoare la organizarea competenței, organele administrației publice își pot exercita drepturile procesuale în mod direct, nemijlocit sau prin delegarea atribuțiilor respective, dar în acest ultim caz trebuie depus la dosar actul administrativ respectiv, ceea ce în cauza de față nu s-a realizat.
Oricum, din actele și lucrările dosarului rezultă că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a fost parte în cauza soluționată la fond, iar la dosar nu s-a depus nici un act din care să rezulte că, în urma vreunei reorganizări, atribuțiile Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importurilor de produse accizabile supuse marcării, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice ar fi fost preluate, în tot sau în parte, de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Astfel fiind, recursul de față a fost exercitat de o persoană fără calitate și a fost soluționat ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 194/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 137/2006. Contencios → |
|---|
